Adrian SEVERIN 

Trecem peste confuzia constitutionala: la Lisabona doar presedintele era competent sa semneze Tratatul privind reforma UE, semnatura premierului nefiind prevazuta de legea noastra fundamentala; la Bruxelles numai premierul avea competenta sa negocieze in numele Romaniei problemele aflate pe agenda. Mai important este sa subliniem ca declaratia publica a domnului Basescu exploateaza confuzia intre intelesul comun al cuvintelor folosite de dansul si intelesul lor in limbajul juridico-diplomatic european spre a ascunde populatiei sensul exact al atitudinii Romaniei. Mai intai, sa spunem ca nu exista nici o contradictie intre interesul national romanesc si cel european care sa fie de conciliat. Atat pentru Romania, cat si pentru UE pacea in Balcani, stabilitatea fiecareia dintre tarile acestei regiuni, cooperarea lor regionala si viitoarea lor integrare europeana sunt obiective strategice. Diferenta de abordare nu tine, deci, de interese, ci de evaluari. Or, in privinta acestora prevaleaza opinia celor mai informati si mai respectati. Daca Romania indeplineste primul criteriu, nu il indeplineste si pe al doilea. Oricum, daca Romania s-ar fi opus acceptarii unei declaratii unilaterale de independenta, Consiliul European nu ar fi putut merge in alta directie caci in aceasta materie UE adopta hotararile cu unanimitate. Rezulta, deci, ca dincolo de declaratii, domnul Basescu, practic, nu s-a opus. In acest context cuvantul "constructiv" nu constituie o apreciere a atitudinii descrise - una spunem si alta votam - ci o trimitere la procedura "abtinerii constructive". Potrivit respectivei proceduri, statele membre care nu doresc sa aprobe explicit o anumita decizie o pot face implicit, tacerea lor fiind echivalata cu achiesarea la pozitia celor care s-au exprimat. Spre a intari valoarea acestei achiesari, Romania s-a si angajat ca va participa la constituirea fortei de supraveghere a unui stat care va fi recunoscut de UE, dar nu si de cativa din membrii sai (Romania, Spania, Cipru, Grecia etc.). Intre nerecunoastere si prezenta pe teren va fi o contradictie greu de explicat. Grav este faptul ca implicandu-se in tutelarea politico-militara a unui stat suveran, UE va intra repede in conflict cu acesta. Atunci se va afla in situatia SUA in razboiul din Vietnam. Ea va crede ca este acolo pentru a ajuta la consolidarea natiunii, in timp ce kosovarii o vor resimti ca pe o forta de ocupatie care se opune intereselor lor nationale. Lovita, UE va dori sa se retraga, dar nu o va putea face stiind ca in urma lasa anarhia unui stat esuat intr-o regiune bulversata. Si asta chiar in inima Europei si la granita Romaniei! Ar fi fost mai bine ca independenta Kosovo sa fie conditionata de atingerea standardelor pentru intrarea in UE si sa fie recunoscuta numai in cadrul UE. Aflat la Bucuresti, Henry Kissinger aprecia ca aceasta ar fi solutia inteligenta. Grabiti sa gaseasca o solutie, liderii euro-atlantici nu mai au, insa, timp sa se gandeasca la optimizarea ei si la gestiunea costurilor sale. Ca Romania nu este capabila sa impuna o solutie inteligenta este rau. Ca nici macar nu avem curajul sa recunoastem aceasta realitate este detestabil.