In lunga istorie a artelor vizuale noutatea, iesirea din contingent a creat controverse, a starnit patimi, a uimit, a intrigat, dar pana la urma a triumfat. Toate schimbarile de directie si toate "patologiile" au demonstrat, ca nu se poate face arta doar de dragul unei estetici imuabile (pre)gandite si (pre)stabilite, legile ei fiind adesea supuse si umorilor timpului. Publicul s-a schimbat de asemenea, iar story-ul a incantat si a dezincantat in functie de empatii, pregatire, reflectie s.a.m.d. In artele vizuale romanesti se constata din '90 incoace (vorbind de artistii cu adevarat importanti), un plus de sacralizare a gesturilor, o insingurare, un autocontrol magic, o desprindere de gregar si o cautare a unor noi centre de greutate in opera. Insesi putinele grupari care exista isi consuma intr-o tacere rareori tradata de intruziuni zgomotoase, vocatia. Atelierul, spatiul-cochilie al artistului, aduna lacom si matern, imagini si forme, teoretizari si sintagme, intrebari si solutii.

		Compozitie "After"- Florin

In artele vizuale romanesti, Florin Ciubotaru este un nume cat o lunga poveste minunata. Andrei Ciubotaru, fiul pictor este un nume cat un inceput de poveste minunata. El stie acum din propria cunoastere, dar si din vocatie ca pictura, pe langa o suma de legi, este nu mai putin, caracter, adevar si seductie. Prin imagini, cei doi s-au infuzat reciproc cu plasmuiri vitale, au dialogat si au reusit sa inchege o marturisire comuna de mare frumusete. Asta nu inseamna ca Andrei Ciubotaru nu-si respecta propriul limbaj, propriul drum, propriile confruntari interioare, cu atat mai mult cu cat l-a avut profesor la facultate pe regretatul pictor Florin Mitroi de la care a avut ce invata. Expozitia comuna de la "Caminul Artei", "F & A", (Florin&Andrei), "Tuning" (before-after), deschisa pe 15 noiembrie a.c., e o demonstratie armonioasa si logica de construire si deconstruire a limbajului pictural, prin interventia repetata a lui Florin Ciubotaru pe suprafetele pictate de Andrei Ciubotaru si a lui Andrei Ciubotaru pe lucrarile lui Florin Ciubotaru. Gestul in sine nu este nou, nu este o "gaselnita" a celor doi, stiut fiind faptul ca practica picturala, muzicala si scriitoriceasca il are stocat si memorat in istoria culturala a lumii. Ceea ce este de admirat insa in plus la aceasta "cursa de obstacole" a imaginarului, la cei doi, este complementaritatea, suprapunerea literala a limbajului, nu neaparat in forma si culoare, ci in spiritul tandru-mustrator al unei ordini picturale, impusa ca un raspuns al privirii si folosind aceleasi elemente si aceleasi mijloace. Asistam la o persuadare a cotidianului, reimprospatat continuu si insotit de "vigilenta" creativa si, nu mai putin, la o lectie de virtuozitate cromatica ce se cere citita cu punctuala atentie. Caminul Artei gazduieste una din expozitiile cele mai provocatoare din ultimul timp, care ar merita o calatorie si prin alte galerii din tara si, de ce nu, chiar inafara tarii, la Centrele Culturale romanesti care inca mai lucreaza la propria identitate.

Iolanda MALAMEN