Presedintele a decis ieri sa ceara reexaminarea modificarii Legii referendumului, fapt ce a provocat dispute de ordin juridic. Este vorba despre amendamentul "Nicolicea", conform caruia nu se pot face alegeri europarlamentare si referendum in aceeasi zi. In timp ce unii parlamentari sustin ca Basescu a mai cerut o data reexaminarea acestei legi si, conform Constitutiei, nu o poate face si a doua oara, seful statului spune ca este o lege noua. Consiliul Legislativ, sesizat de conducerea Camerei, va decide astazi daca presedintele nu a promulgat respectiva lege in termenul prevazut. Tot astazi se pronunta si Curtea Constitutionala, sesizata de PRM, asupra faptului ca seful statului nu a precizat o data si a dat un termen pentru convocarea referendumului. In acest timp, premierul asigura ca alegerile pentru PE si referendumul din 25 noiembrie vor incepe si se vor termina la aceeasi ora.
Traian Basescu invoca faptul ca, pe acest subiect, s-a pronuntat Curtea Constitutionala prin Decizia nr.355/4 aprilie 2007. Membrii Curtii au sustinut ca "toate prevederile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului sunt neconstitutionale". "Desi in art. 147 alin.(2) din Constitutie se vorbeste despre obligatia Parlamentului de a reexamina dispozitiile declarate neconstitutionale pentru punerea lor de acord cu Decizia Curtii Constitutionale, Parlamentul a adoptat o noua propunere legislativa de completare a art. 5 din Legea nr.3/2000 avand in vedere ca nu avea cum sa puna legea de acord cu Decizia Curtii Constitutionale, intrucat intreaga lege a fost declarata de catre Curte neconstitutionala. Astfel, Parlamentul a transmis spre promulgare o alta lege pentru completarea art. 5 din Legea nr.3/2000 decat cea care a fost initial declarata neconstitutionala", isi explica Basescu demersul. In opinia sa, dispozitiile noii legi trimise spre promulgare constituie o incalcare a Constitutiei si o nerespectare a Deciziilor Curtii Constitutionale prin care s-a stabilit ca orice limitare a prerogativelor constitutionale ale Presedintelui in materia consultarii prin referendum a poporului este neconstitutionala.
Pozitia Consiliului Legislativ
Presedintele Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu a declarat ieri ca Senatul, ca prima Camera sesizata, va trebui sa decida daca modificarea Legii referendumului trimisa de seful statului pentru reexaminare este aceeasi lege care a mai fost reexaminata de Parlament. Olteanu a adaugat ca Senatul va trebui sa decida daca este vorba de o lege noua si sa inceapa procedura de reexaminare, sau este vorba de aceeasi lege si atunci s-a creat un conflict intre institutii si va sesiza Curtea Constitutionala. Biroul Permanent al Camerei a decis, luni, sa se adreseze Consiliului Legislativ pentru a afla un punct de vedere asupra nepromulgarii in termenul prevazut de lege, de catre presedintele Traian Basescu, a legii de modificare a Legii referendumului. Pozitia Consiliului Legislativ este asteptata astazi. Proiectul legislativ initiat de Nicolicea a fost adoptat de Camera Deputatilor si trimis la Administratia prezidentiala pentru promulgare pe 19 octombrie.
Referendum pentru placerea presedintelui
Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ieri, in judetul Buzau, ca referendumul este organizat pentru placerea presedintelui intrucat, in anul 2008, la viitoarele alegeri parlamentare, va fi functional oricum votul uninominal, dupa asumarea raspunderii Guvernului pe aceasta lege, informeaza Mediafax. Tariceanu a adaugat ca organizarea votului pentru Parlamentul European in aceeasi zi cu referendumul pentru votul uninominal "nu e cea mai buna solutie, dar nu e nici o tragedie". "Presedintele are o slabiciune, o feblete sa organizeze referendumul la o data cu scandenta electorala pentru a veni in dezbatere politica la fel ca restul partidelor. Toate partidele sustin votul uninominal, nu avem pareri divergente, dar Traian Basescu se trezeste ca nu are cu cine sa se bata. El vrea sa se ia la harta, sa provoace un conflict, asa cum ii sta in caracter", a declarat seful Executivului. El a adaugat ca, pentru a nu deruta electoratul, cele doua scrutinuri din 25 noiembrie vor incepe si se vor termina la aceeasi ora. Curtea Constitutionala (CC) discuta astazi contestatia liderului Corneliu Vadim Tudor privind decretul prin care presedintele tarii a convocat referendumul referitor la votul uninominal. (A.H.)