Valentin HOSSU-LONGIN 

Emigratia/exilul/diaspora numara acum circa 15 milioane de romani (inclusiv cei plecati, de cativa ani, in strainatate). Diferentele dintre ei sunt foarte mari, tinand de locul existentei lor, de timpul si mobilul "imprastierii": colectivitati etno-istorice din sudul Dunarii, teritorii intregi luate cu japca de catre sovietici, comunitati formate la cumpana veacurilor XIX-XX, mai ales in America de Nord, si fugitii din raiul comunist, dupa al doilea razboi mondial. Despre toti acestia, dictatura dejist-ceausista nu pomenea aproape nimic, cu toate ca prin ambasade si agenti ai Securitatii, in civil sau sutana, se urmarea dezbinarea exilului romanesc, discreditarea si chiar anihilarea acelor voci din Occident, care se opuneau fatis regimului comunist, aratand lumii adevarata lui fata opresiva, antidemocrata si cinica... Si a venit asa-zisa revolutie. Dupa niste poduri de flori pe Prut, ale romanilor de dincoace si de dincolo de fluviu, se intrezarea revenirea provinciei Basarabia la Patria-Mama, dar republica lui Iliescu a fost prima tara care a recunoscut independenta Republicii Moldova (27 august 1991). Criptocomunistii de la noi si-au dat seama de importanta restabilirii, in plan politic si economic, a unor legaturi cu comunitatile si personalitatile romane din afara hotarelor. Asa se face ca, in al doilea mandat iliescian s-a constituit, la Guvern, o sectie cu cateva persoane, pentru a sonda si informa despre existenta acestora, in ce masura unii ne pot ajuta, altii sa fie ajutati... Inca din campania electorala, a anului '96, Emil Constantinescu a facut apel la romanii vestici, privind castigarea alegerilor, acestia promitand si tinandu-se de cuvant. Dupa numeroase poticneli guvernamentale, in ianuarie 1999, s-a infiintat Departamentul pentru Relatiile cu Romanii de peste Hotare (DRRH), cu o organigrama mult imbunatatita si mai largi atributii. Concomitent, in cateva ministere au aparut structuri de specialitate, privind raporturile cu diaspora; s-a demonstrat, ulterior, ca pruncul cu multe moase ramane cu ombilicul netaiat! La al treilea mandat, presedintele Iliescu si Guvernul sau au ajustat departamentul (devenit DRRP), obligandu-l sa incerce reconcilierea cu cei care vedeau in noul regim o restaurare a stangii zisa "social-democrata" si a le demonstra celor obiditi de istorie ca tara-i alaturi de ei. Cum a reusit acest demers, s-a vazut la urmatoarele alegeri, din 2004, cand romanii cu drept de vot, din afara tarii, s-au pronuntat pentru candidatul Aliantei PNL-PD, Traian Basescu, in proportie de 80-85%! Si iar reorganizarea DRRP, sub egida Guvernului Tariceanu. Rafuiala dintre cele doua palate a afectat si noul departament, astfel ca, de acum doi ani, a fost trecut in subordinea MAE, functionand de asa maniera incat a nemultumit toata romanimea: basarabenii se considera "dispretuiti", bucovinenii declara ca suporta din ce in ce mai greu "cizma Kievului", romanii din sudul Dunarii "traiesc si sufera de multe secole, fara ca politicienii nostri sa le dea atentia meritata" s.a.m.d. Asta in vreme ce "Legea romanilor de pretutindeni" se afla de mult timp in birourile Parlamentului, fiind recent scoasa pe tapet, dupa ce dl. Basescu intentiona intrarea DRRP sub pulpana Presedintiei (cu niste amendamente la actul normativ). Dupa lungi deliberari, Camera Deputatilor, ca for decizional, a hotarat, la 23 octombrie 2007, trecerea departamentului la Cancelaria primului ministru. Batalia s-a incheiat, nu si razboiul. Cat despre faptul ca moldovenii, aromanii si vlahii nu sunt considerati "romani de pretutindeni", vom reveni cu amanunte.