Ziua Logo
  Nr. 4047 de sambata, 29 septembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Artificiu la CEDO pentru ucigasii colonelului Agache
-- Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat, joi, in cauza Reiner si altii impotriva Romaniei, constatand incalcarea de catre statul roman a dreptului la un proces echitabil, informeaza un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, transmite Rompres.
Reclamantii, A. Reiner, O. Paisz, D. Hejja si I. Konrad, au invocat incalcarea dreptului lor la un proces echitabil sub dublu aspect: durata nerezonabila a procedurii penale initiate impotriva lor si nerespectarea dreptului de a obtine audierea martorilor acuzarii. Reclamantii enumerati mai sus l-au ucis pe maiorul de militie Aurel Agache (foto) si i-au profanat cadavrul in timpul tulburarilor din decembrie 1989 in Targu Secuiesc. CEDO nu s-a referit la vinovatia sau nevinovatia reclamantilor, ci la procedura desfasurata de sistemul judiciar romanesc.
Astfel, Curtea a recunoscut ca durata fazei judecatii nu a fost nerezonabila, in masura in care aceasta a durat trei ani si patru luni pentru trei grade de jurisdictie. Cu toate acestea, avand in vedere durata de peste cinci ani a urmaririi penale, Curtea a apreciat ca durata procedurii in ansamblu este excesiva si nerezonabila in cazul celor trei reclamanti, mentioneaza comunicatul MAE.
Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere, Curtea a retinut, in ce-i priveste pe primul, al doilea si al patrulea reclamant, ca, in cauza, majoritatea martorilor ale caror declaratii au fost avute in vedere de instantele nationale pentru a-si motiva hotararile nu au fost audiati de un judecator, cu exceptia martorului V.V., audiat de Tribunalul Bucuresti.
In fata acestei instante, contrar declaratiei date in faza de urmarire penala, acest martor a negat ca i-ar fi vazut pe reclamanti agresand victima. Cu toate acestea, Curtea a remarcat ca instantele nu au indicat motivele pentru care au acordat preferinta marturiei lui V.V. din faza de urmarire penala fata de cea din faza de judecata. Mai multe detalii despre cazul uciderii colonelului post-mortem Aurel Agache, la http://www. geocities.com/agache1989/.
(G.D.)
 Afisari: 804  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Junta birmaneza taie Internetul    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Animalul politic Traian Basescu a mirosit pericolul (4607 afisari)
 Isteric show (3672 afisari)
 Faptele penale ale "eliberatorilor" sovietici (3221 afisari)
 Bucurestiul Zarazei (2795 afisari)
 Comitetul Democratic Evreiesc - o facatura comunista (2438 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00986 sec.