Ziua Logo
  Nr. 4018 de luni, 27 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Sub zodia noului proletcultism
Octavian HOANDRA 
-- Nu intamplator am ales titlul de mai sus: ceea ce se intampla astazi cu unii scriitori, felul in care au ales acestia sa se aseze vizibil si fara a se jena catusi de putin de partea puterii, folosindu-si condeiele in slujba unuia sau a altui actor politic aflat la conducerea tarii, trimite fara ocolisuri la celebra carte a d-lui M. Nitescu, "Sub zodia proletcultismului".
Aparitia unor scriitori talentati in peisajul destul de amplu al adulatorilor fara perdea ai presedintelui actual al Romaniei ar trebui, in mod normal sa ne ingrijoreze. Nu din punctul de vedere al valorii scriitorilor despre care vorbim, valoare incontestabila, pe care si cel mai mare rautacios ar trebui sa le-o recunoasca. Este de analizat, mai mult, aspectul moral al implicarii acestor domni talentati in plitica de dupa 1989. Poate ca, la un moment dat, cand oamenii isi vor fi dat seama de partea nevazuta a activitatii militante a acestor intelectuali, cineva, asemeni lui Nitescu, invingandu-si greata, va alcatui un alt op, in care va diseca acest fenomen, aflat in acest moment in plina desfasurare. Se va vedea astfel ca de fapt, la o alta scara valorica se repeta ceea ce s-a intamplat si cu alti scriitori romani de mare talent: Sadoveanu, Calinescu, Geo Bogza, Petru Dumitriu etc. La alti parametri, cu siguranta, "colaborarea" scriitorilor de valoare cu puterea, apropierea acestora de varful politicii este si acum, si atunci aceeasi. Cu diferenta ca daca "maestrii" literari ai primilor ani ai comunismului au fost supusi unui aprig santaj, ajungand sa fie amenintati cu epurari sau chiar detentie pe baza celor scrise de acestia inainte de rusificarea tarii ori a apartenentei lor la partidele istorice sau la miscarea legionara, la cei mai multi dintre cei de azi motivele sunt mult mai meschine: obtinerea unui post in ministerul de Externe, atentia presedintelui tarii sau alte avantaje de speta si mai joasa. Mai mult, "colaborarea" acestora cu presedintele ii face intr-un mod incalificabili muti si surzi la tot ceea ce inseamna grupurile de interese nelegitime din jurul acestuia, denuntate si cunoscute in timp de "o anumita parte a presei", devenite azi de notorietate, ca sa ne limitam doar la lucruri extrem de grave. Faptul ca nu au devenit laudatori ai d-lui Basescu sub amenintare si ca inchid ochii la tot ce este negativ in actele acestuia (si, slava Domnului, despre actualul presedinte, aflat in politica de la d-l Iliescu incoace se stiu foarte multe lucruri!), faptul ca nu reactioneaza in nici un fel la actele profund antidemocratice, rudimentare si chiar rusinoase ale acestuia, cautionand in acest fel un astfel de om politic, se constituie intr-un fapt extrem de grav, cu repercusiuni negative imense asupra dimensiunii morale a culturii noastre, scapata, totusi de ani buni de pegra proletcultismului. Iar daca suntem dispusi (pentru ca multi nu prea sunt), sa ne amintim ca unii din cei mai talentati scriitori dintre slujbasii stapanirii actuale au fost ministrii lui Iliescu sau consilierii lui Adrian Nastase, pare si mai evident ca domniile lor au o problema cu morala. Dar pentru asta nu exista explicatii, pentru simplu fapt ca ele nu se pot da. Si nici nu se pot cere, din jena si rusine in primul rand. E ca si cand i-ai intreba cum au reusit sa treaca prin cel mai negru comunism avand pasapoarte, facand scoli in strainatate pe banii si cu acordul partidului lui Ceausescu (stim cat de generos era acesta cu astfel de "cadouri"), sau publicandu-si fara probleme cartile. Ca despre disidenta, nu are rost sa vorbim. Le ramane, totusi, sansa talentului unui Sadoveanu, Petru Dumitriu si a altora care desi deficitari la capitolul morala, au ramas in istoria literaturii. Numai ca pentru asta ar trebui ca in anii ce urmeaza sa-si construiasca o opera cel putin de valoarea inaintasilor. Lucru destul de dificil, dupa cum stam pana acum.
 Afisari: 880  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 6 Afiseaza toate comentariile  
Comparatie fortata   de Golanul
Asta a r fi un bun motiv ca   de Ghita Bizonu'
Noul proletcultism   de doctorul
Proletcultism ? Cine spune ala este.   de Mos_Tautu
Problema cu campania anti-intelectuali cum e   de Radu Dragan
Cam unde batzi domnule? :-)   de Spargel
A r h i v a
  Escalada "noi razboaie, noi reguli"    5 comentarii
  Strategii electorale pentru europarlamentare    3 comentarii
  Anul Nou vine mai repede    1 comentariu
  Fobia Plesu    5 comentarii
  La judecata zilei    2 comentarii
  Ceva nu e in regula    2007-08-20
  De ce nu ati fost martir?    2007-08-13
  Are Clujul ceva de aparat?    2007-08-06
  Jurnal din vremea Ozenei    2007-07-30
  PSD: un caz de mutilare    2007-07-23
 Top afisari / comentarii 
 Blestemul faraonilor loveste din nou (4953 afisari)
 Tortionarii de la 4 (4008 afisari)
 Fobia Plesu (3010 afisari)
 Inca un mister dezlegat la Histria (1711 afisari)
 Chisinaul nu renunta la acuzatii (1327 afisari)
 Ganea a sarit la gatul tusierului (407 afisari)
 Dinu Patriciu a vandut 75% din Rompetrol (243 afisari)
 Recompensa de un milion de euro celor care ii denunta pe incendiatori (181 afisari)
 Geoana: PSD va vota impotriva oricarui guvern de dreapta (155 afisari)
 Procurorul general al SUA demisioneaza (143 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.15697 sec.