Gabriel ANDREESCU 

Evident, o lege a invatamantului preuniversitar trebuie sa se supuna valorilor si principiilor legii generale a invatamantului. Or, distanta pe care o ia noul proiect fata de legea-mama schimba insasi viziunea asupra educatiei. Doar doua exemple. In timp ce legea invatamantului afirma "Idealul educational al scolii romanesti consta in dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii autonome si creative", proiectul sustine: "Idealul educational al scolii romanesti consta in dezvoltarea libera si armonioasa a personalitatii individului in vederea unei insertii eficiente in societatea cunoasterii". Ceea ce inseamna ca, din perspectiva specifica, nu autonomia persoanei e obiectivul, ci functia acesteia in societate. Legea invatamantului vorbeste despre "educarea in spiritul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, al demnitatii si al tolerantei, al schimbului liber de opinii". Proiectul elimina orice referire la aceste valori, pentru a le inlocui, intr-o viziune colectivista, prin: "formarea si asumarea unui set de valori individuale si sociale care sa orienteze comportamentul si cariera absolventului, asigurandu-i o integrare rapida pe piata fortei de munca si in viata sociala". In traducere ar fi: scopul educatiei este sa dea oameni buni de munca. In acest sens, oferta noului ministru al Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Cristian Adomnitei emana un spirit ceausist. Finalitatea invatamantului, declara in continuare proiectul, ar fi "asumarea apartenentei la diferite tipuri de comunitati". In democratia moderna insa, persoana e legitima sa fie cosmopolita, iluminista, individualista. Sau, la fel de bine, sa-si dedice viata in totalitate grupului din care face parte. Educatia, in sensul ei modern, e menita sa sprijine fiinta umana in asumarea libera a oricareia dintre optiunile enumerate. Nu sa o impinga spre "asumarea apartenentei". Diferentele dintre legea invatamantului si proiectul de lege a invatamantului preuniversitar nu sunt simple chestiuni de retorica. Cand se discuta politici publice, ori cand un conflict educational ajunge in fata Justitiei, textul legislativ capata un rol direct in sustinerea unui argument sau al altuia. Prin noile formulari, proiectul nu tradeaza numai legea cadru, ci si valorile constitutionale romanesti. Iar daca mergem sa cautam mai departe, in rezolutiile Consiliului Europei ori ale Parlamentului European, distanta devine absolut dramatica. In proiect, nu doar capitolul valorilor a luat-o razna, ci si detaliile pe care le putem numi "tehnice". Este si cazul enuntului: "invatarea limbii romane, ca limba oficiala de stat, este obligatorie". Or, statul nu poate crea o obligatie de acest fel, ci doar conditiile necesare invatarii limbii oficiale - ori a oricarei alte discipline. Alt articol precizeaza ca invatamantul de toate gradele se poate desfasura si in limbile minoritatilor nationale. Iarasi gresit. Conform Constitutiei si legii invatamantului, educatia in limba materna reprezinta un drept, nu doar o posibilitate. In ce priveste chestiunea educatiei religioase, aceasta merita o analiza separata.