Ziua Logo
  Nr. 4014 de miercuri, 22 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Bancpost pe Loterie
-- In spatele relatiei amoroase dintre Liliana Ghervasuc si Mihai Bogza se ascunde o mare afacere care poate pune in pericol banii jucatorilor la Loto
Foto: Cancan
Loteria Romana a reprezentat de-a lungul timpului o sursa de imbogatire nu doar pentru simplii jucatori, ci si pentru diversi oameni de afaceri. Fondurile Companiei Nationale Loteria Romana au fost o adevarata atractie, sumele uriase din conturile acestei institutii fiind vanate in permanenta.
De la Cristea la Ghervasuc
Unele dintre cele mai mari afaceri cu banii Loteriei au avut loc in perioada in care aceasta institutie a fost condusa de Nicolae Cristea. Numerosi oameni de afaceri, dintre care cel mai cunoscut este George Copos, au profitat din plin de pe urma banilor stransi de la milioanele de jucatori. Odata cu demiterea lui Nicolae Cristea si numirea in fruntea companiei a fostei secretare a firmei Balli, Liliana Ghervasuc - membru al Partidului Conservator-, parea ca Loteria a iesit din sfera scandalurilor. Lucrurile nu stau insa intocmai. Ba dimpotriva. Compania Nationala Loteria Romana continua sa fie locul unde se pun la cale, si de multe ori se si realizeaza, afaceri extrem de profitabile. Grav este ca toate aceste jocuri au loc chiar sub ochii si cu acordul direct al directoarei Liliana Ghervasuc. Daca in mandatul lui Nicolae Cristea principalul beneficiar al banilor Loteriei Romane era George Copos, acum, locul acestuia pare a fi fost luat de Mihai Bogza. Un personaj extrem de cunoscut si de influent in mediile de afaceri. Personaj care, dupa ultimele dezvaluiri de presa, este la un pas sa ajunga sa administreze conturile Loteriei, datorita relatiei amoroase pe care o are cu directoarea Liliana Ghervasuc, relatie dezvaluita de cotidianul "Can-Can".
Antecedentele amorezului Bogza
Povestile de dragoste ale directoarei Loteriei Romane, Liliana Ghervasuc, in varsta de 38 de ani, au fost prezentate publicului larg in aceste zile de catre reporterii cotidianului "Can-Can". Aceasta are o relatie amoroasa cu presedintele Bancpost, Mihai Bogza. Un personaj care, asa cum spuneam, este extrem de influent in mediile financiare si care a avut mai multe probleme cu legea. Fost vicepresedinte al BNR, Bogza a contribuit din plin la falimentarea Bancii Internationale a Religiilor (BIR). Dupa cum ZIUA a dezvaluit, intr-un raport al Parlamentului se precizeaza extrem de clar faptul ca devalizarea BIR a fost rodul "unei actiuni de crima organizata si coruptie institutionalizata", pusa la cale de "un grup de interese" constituit din mai multe persoane, printre care la loc de cinste se afla si Mihai Bogza. Nu in ultimul rand, actualul amant al lui Ghervasuc a fost acuzat si de fals in declaratia de avere.
In mod normal, nu ne-ar interesa viata amoroasa a secretarei care conduce Loteria. Mai ales ca este nemaritata. Subiectul este insa unul destul de sensibil, intrucat aceasta idila i-ar putea aduce beneficii extrem de mari presedintelui Bancpost, intr-un mod nu tocmai moral sau legal. Concret, se pare ca Loteria Romana este foarte aproape sa isi mute conturile in banca prietenului Lilianei Ghervasuc. Mai mult, institutia condusa de fosta secretara a devenit brusc interesata si de unele dintre activele Bancpost care au apartinut Centrocoop si UCECOM.
Bani multi pentru Bancpost
Loteria Romana are in prezent conturi la Banca Comerciala Romana, Raiffeisen, Banca Romana de Dezvoltare si Banca Transilvania. Cu toate acestea, in institutie se discuta, tot mai mult, despre o eventuala mutare a conturilor catre Bancpost, unde presedinte este Mihai Bogza, iubitul secretarei din fruntea Loteriei. In cazul in care aceasta mutare va avea loc, cel care va avea de castigat cel mai mult va fi banca pastorita de Mihai Bogza. Bancpost ar castiga automat o stabilitate financiara mult mai mare, ar avea o alta credibilitate, iar, ce e mai important, ar putea putea rula sume uriase de pe urma carora sa aiba beneficii importante. Iar sumele chiar sunt uriase. Aproximativ 70% dintre incasarile Loteriei ajung in conturile deschise la diverse banci. Doar din restul de 30% se platesc castigurile, salariile angajatilor, chiriile sau costurile legate de intretinerea spatiilor.
Cel mai scump bilet la Loto
Paradoxal este ca intr-o tara saraca precum Romania, pretul unui bilet la Loto este mai scump decat oriunde pe glob. In SUA spre exemplu o varianta simpla costa un dolar, in timp ce in tari precum Gremania, Franta, Belgia, Italia sau Spania un bilet simplu este de un euro. La noi pretul unei variante simple scoate din buzunarul romanului 1,5 euro.
Pe de alta parte, trebuie spus ca in cazul in care banii Loteriei, deci ai statului, ar ajunge la Bancpost, practic acestia ar fi la discretia cuplului Ghervasuc-Bogza. Care, prin intermediul bancii la care presedinte este iubitul directoarei, ar putea fi folositi in fel de fel de scopuri. Cu alte cuvinte, sume uriase ar putea fi rulate si utilizate, prin diverse metode, in fel de fel de afaceri din care ar avea de castigat cuplul Bogza-Ghervasuc. Practic, exista riscul ca banii statului sa ajute la dezvoltarea, sa zicem, a unei afaceri de familie.
De asemenea, mutarea banilor Loteriei la Bancpost nu este chiar indicata daca ne gandim la "antecedentele" lui Mihai Bogza. Mai exact, la scandalul in care acesta a fost implicat. Este vorba despre falimentarea Bancii Internationale a Religiilor. Iata insa ca acest lucru nu conteaza pentru secretara din fruntea Loteriei. Liliana Ghervasuc este gata sa dea banii companiei pe care o conduce pe mana iubitului ei suspectat ca a participat la falimentarea unei banci.
Modelul Nicolae Cristea
Liliana Ghervasuc pare sa fi adoptat modelul predecesorului ei Nicolae Cristea (foto). Mai exact, la fel ca si in cazul afacerilor dintre Nicolae Cristea si George Copos, conservatoarea Ghervasuc se pregateste sa bage sume uriase in conturile iubitului ei.
Foto: Mediafax
Loteria Romana doreste sa isi completeze necesarul de spatii comerciale cumparand mai multe active Bancpost, foste active ale UCECOM si Centrocoop.
In primul rand trebuie spus ca decizia Loteriei de a achzitiona noi spatii comerciale pare a fi una cat se poate de absurda. Asta intrucat compania condusa de Ghervasuc nu duce lipsa de asemenea spatii. Numai in 2004 au fost cumparate 38 de locatii de la George Copos. Mult mai bine ar putea fi folositi acesti bani pe care iata Liliana Ghervasuc este foarte aproape sa ii bage in conturile bancii conduse de iubitul ei pentru renovarea spatiilor deja existente. Caci se stie, multe dintre ele sunt insalubre si intr-o stare avansata de dregadare. Pe de alta parte, decizia de a achizitiona noi spatii comerciale ridica numeroase semne de intrebare atat din punct de vedere moral cat si legal. Practic, secretara din fruntea Loteriei este foarte aproape sa contribuie cu bani publici la inavutirea bancii la care presedinte este chiar iubitul ei. Caci asta se va intampla in cazul in care conservatoarea va decide sa cumpere active ale Bancpost. De asemenea, daca se va realiza, tranzactia ar putea intra in atentia organelor de cercetare. Care vor trebui sa verifice legalitatea afacerii, precum si oportunitatea ei. La fel cum s-a intamplat in cazul tranzactiilor dintre Loterie si George Copos.
Invazia de rude si conservatori
Sefa Loteriei are grija si de familia sa si de apropiatii ei. Astfel, Liliana Ghervasuc a angajat-o in cadrul companiei pe una dintre prietenele cele mai bune ale mamei sale.
Diaconu este doar una dintre cele aproape 40 de persoane angajate de Ghervasuc la Loterie. Despre mama lui Ghervasuc se stie ca are la dispozitie o masina a companiei, mai precis un Audi A6, de culoare neagra. Directia Resurse Umane a ajuns sa fie condusa de Luminita Popa, membra si ea a Partidului Conservator si fosta secretara a Lilianei Ghervasuc pe vremea cand aceasta conducea Agentia Nationala de Control al Exporturilor. Camelia Popa, fiica Danielei Popa, vicepresedinte al PC si al Camerei Deputatilor a fost angajata la Loterie pe postul de referent. Exista si cateva cazuri amuzante in ceea ce priveste numirea anumitor directori. In acest sens, la Directia Marketing a fost numit un inginer mecanic agricol, la Directia Comerciala a aparut un architect, iar pe postul de consilier de imagine Ghervasuc l-a angajat pe Gheorghe Croitoru, cameramanul personal al liderului PC, Dan Voiculescu. Personalul adus de Ghervasuc a efectuat numai in ultimele luni ale anului trecut 24 de deplasari in strainatate pe banii Loteriei Nationale. Acestia au fost trimisi la seminarii in SUA, Australia, Canada, Singapore, Anglia, Germania, Belgia, Grecia, Croatia sau Cehia. Pentru a se specializa in domeniile in care au fost angajati.
Sfatuitorii de taina
Desi este director al Loteriei Romane, nu Liliana Ghervasuc este cea care ia cele mai importante decizii. Conservatoarea este inconjurata de o sumedenie de persoane fara experienta in conducerea unei companii atat de mare si de importanta cum este Loteria Romana.
Fosta presedinta a Departamentului de Tineret al Partidului Conservator are cativa sfatuitori de taina cu care se consulta de fiecare data cand trebuie sa ia o decizie mai mult sau mai putin importanta. Principalul colaborator al Lilianei Ghervasuc este consilierul ei personal, Valer Draghici, pe care l-a adus imediat dupa instalarea la carma Loteriei. Ce experienta in domeniu are Draghici, un pensionar, fost general MApN, nu este greu de dedus. Ghervasuc nu ia nici o decizie fara sa intre in biroul lui Draghici si sa se consulte cu acesta. Valer Draghici nu este insa singurul om de incredere al Lilianei Ghervasuc in sanul companiei. Ea este sprijinita si de un anume Bogdan Alexandru Dragoi. Un tanar de aproximativ 30 de ani, secretar de stat in Ministerul Finantelor si membru in Consiliul de Administratie al Loteriei Romane. Bogdan Dragoi este fiul afaceristului Dan Dragoi, alt pensionat din uniforma statului, ex-presedinte al grupului de firme "Balli", unde Ghervasuc a fost secretara, timp de sapte ani, in perioada 1993-2000.
Fantoma BIR
Numele actualului iubit al Lilianei Ghervasuc apare in dosarul falimentarii Bancii Internationale a Religiilor. Un caz ce se afla deja pe masa Curtii Europeane a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg care a admis in principiu plangerea actionarilor-pagubiti de la BIR. Concret, CEDO a admis proba care demonstreaza ca lichidarea bancii s-a facut cu de-a sila, in lipsa unui titlu legal. Fapt care reiese si din raportul comun al celor doua comisii de abuzuri ale Parlamentului care a fost depus la CEDO la 25.10.2004. Printre persoanele considerate a fi vinovate de distrugerea BIR se regaseste si Mihai Bogza, presedintele Bancpost care iata este foarte aproape sa aduca venituri bancii pe care o conduce cu ajutorul iubitei sale din fruntea Loteriei.
Leafa de 4000 de euro
Postul de director al Loteriei Romane este unul extrem de banos. Dovada o stau castigurile Lilianei Ghervasuc. Astfel, conform informatiilor pe care le detinem, conservatoarea are un venit de 138.000 de lei noi, care cuprinde, pe langa salariul propriu-zis, prime, sporuri si alte adaosuri. Practic, pentru munca "deosebita" pe care o desfasoara, Ghervasuc primeste, in medie, peste 4000 de euro pe luna. Veniturile sale sunt sporite si din actiunile pe care le detine la SC Arcco Distribution si SC Arcco Industrial, societati in care a activat in perioada 2003-2005. Daca, potrivit Registrului Comertului, Arcco Industrial este pe cale de dizolvare, despre Arcco Distribution nu exista date de bilant. Aici, secretara care astazi se ocupa de destinele Loteriei detine 25% din actiunile firmei. Desi societatea a fost infiintata in anul 2003, pana in prezent nu exista nici un bilant depus. Este nefiresc ca un director din subordinea Ministerului Finantelor (Loteria fiind sub aripa acestei institutii) sa nu stie ca anual trebuie depus bilantul contabil. Nici numarul de angajati sau sediile secundare nu apar in informatiile publice de la Registrul Comertului.
Idila cu directorul hotelului Prahova
Mihai Bogza nu este primul iubit de marca al Lilianei Ghervasuc. Pana la relatia amoroasa cu presedintele Bancpost, directoarea de la Loteria Romana a fost implicata intr-o idila cu un anume Nelu Minca. Acesta este directorul Hotelului Prahova din statiunea Saturn. Nelu Minca este fratele lui Costel Minca, patronul restaurantului "Ciresica" din Neptun. Un local pe terasa caruia presedintele Traian Basescu obisnuieste sa petreaca atunci cand se afla pe litoral.
Pagina realizata de Mihnea TALAU si George TARATA 
 Afisari: 4446  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 6 Afiseaza toate comentariile  
nu stiu cine alege pozele la ziua , da e meserias   de georgems
arata nasol   de talion
"Hazardul" este atat de nenorocit, incat in ultimul timp nu se mai castiga aproape nimic   de M_D_L
Sub acoperisului regimului lui TRAIAN BASESCU se aciuiesc toti banditii si hotii   de ionion
O cloaca de fosti nomenclaturisti si bravi UTC-isti maturizati ! (pe hotii).   de Aladin
Numai fraierii si disperatii mai joaca azi la LOTO!   de Huhu extraterestrul
A r h i v a
  FRF data in judecata la TAS    
  Disputa canadiano-americana pentru Polul Nord    5 comentarii
  Contractele lui Adriean    1 comentariu
  Razboiul care tot bate la usa    16 comentarii
  Sarkozy cere castrarea pedofililor    11 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Bancpost pe Loterie (4446 afisari)
 Razboiul care tot bate la usa (3598 afisari)
 Palatul Cotroceni, bulversat de un vacar (2309 afisari)
 Disputa canadiano-americana pentru Polul Nord (2233 afisari)
 Legea pensiilor, motivul motiunii de cenzura (2047 afisari)
 "Daca formarea unui nou Guvern e de ras, avem cu totii motive sa plangem" (584 afisari)
 Becali: Omoram ceva din Hagi, luam prima de calificare si dupa aia mai vorbim (364 afisari)
 Iaurturi Danone ce contin o substanta toxica au fost retrase din magazine (264 afisari)
 Basescu: Romania va raspunde "extrem de dur" la acuzele Chisinaului (180 afisari)
 Incurcate sunt caile Loteriei (123 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01959 sec.