Cristian UNTEANU 

Practic, exista doua nivele de joc, din ce in ce mai distincte si mai bine separate unul de altul. Pe de o parte, ofensiva mondiala in favoarea instaurarii, fie si cu pretul unor interventii militare de o moralitate discutabila, a unor regimuri despre care se spune ca, odata si odata, vor fi stabile si vor impune valorile pacii si dezvoltarii in regiunile respective. Pe de alta parte, in climatul perfect rodat al democratiei, cea care presupune ridicarea la principiu absolut a economiei libere de piata, se dezvolta exponential o tendinta din ce in ce mai sofisticata de folosire a vanzarilor de arme ca factor geo-politic.. Imediat dupa colapsul sistemului comunist, una dintre marile si poate inocentele iluzii lansate pe piata a fost ca, din acel moment, cursa inarmarilor nu mai era justificata si ca, evident, va scadea progesiv nivelul productiei de armamente si se vor lichida depozitele si silozurile existente. Si, pentru ca iluzia sa fie perfecta, poate va aduceti aminte de tapajul publicitar care a insotit, spre exemplu, trimiterea in Rusia a unor echipe de experti care au supervizat destructia unor anumite tipuri de armamente. Putine, din cateva depozite sau silozuri. In paralel, piata primara si secundara de armament a cunoscut o mutatie spectaculoasa, datorata aparitiei unor noi actori profesionisti din Europa de Est si fostul spatiu sovietic, fost institutionali, acum proaspat capitalisti convinsi. De cealalta parte, tarile occidentale au inceput sa deverseze masiv echipamente militare din surplus spre piata libera, acolo unde actioneaza companii cat se poate de legale, care fie revand direct produsul spre terti fie, cand exista vreun embargo, cauta intermediari care opereaza din alte zone primitoare ale planetei. Starea de lucruri de la inceputul anilor '90 a mai facut sa se creada si ca deplasarea masiva spre sectorul privat avea sa fie sinonima cu focalizarea pe categoria "armelor mici". Estimate ca prioritare pentru tipurile de conflicte locale sau cel mult sub-regionale care se anuntau la orizont, bazate mai ales pe motive etnice. Si atunci, argumentau unii analisti, nivelul "armamentelor majore" avea sa se stabilizeze si, eventual, sa intre in regresie. Se putea, cu o singura conditie: SUA sa fi stiut si sa fi avut si capacitatea de a-si realiza speranta de a fi jandarmul planetar al democratiei. Si unica supra-putere functionala. Aspiratie ce s-a dovedit nerealista. Drept care, atat SUA cat si celelalte state din cartelul marilor producatori de armament (Rusia, Franta, Germania si Marea Britanie) au reinceput oficial operatiunea cu cele mai nefaste consecinte din perioada Razboiului Rece: vanzarea de echipamente militare de varf catre tari din regiuni unde vor sa-si refaca influenta politica. De data asta nu mai e vorba despre arme mici, ci de sisteme de armament complexe, de ultima generatie, sau de deschiderea de credite pentru achizitii de zeci de miliarde de dolari. Prima piata, traditional, este cea a Orientului Mijlociu. A inceput Africa. Va urma batalia necrutatoare pentru dotarea noilor tari membre ale UE. Apoi tarile din jurul Marii Caspice. Altfel pus in ecuatie, un nou Razboi Rece in care tinta prioritara este "sensibilizarea si sustinerea regimurilor prietene".