Voicu Enachescu este una din personalitatile de prim rang ale muzicii corale romanesti insa, in randurile de fata, ar fi imposibil sa detaliez extraordinara participare de peste patruzeci de ani ca dirijor si formator de valori corale, sa enumar premiile, distinctiile, turneele si sa evaluez implicarea sa in fenomenul muzical. Ma rezum in a spune ca, din fericire, in momentul de fata, aflat la conducerea Societatii "Tinerimea Romana" si alaturi de corul "Preludiu", cor titrat si cunoscut in intreaga lume, muzicianul Voicu Enachescu da culturii noastre un plus de prestigiu, si o mai mare credibilitate. Un dialog despre 42 de ani de muzica. Voicu Enachescu, cum se simte "Tinerimea Romana" in aceasta superba cladire? Marturisesc sincer ca intreaga "Tinerime Romana" se simte foarte bine de mai multi ani. Nu includem perioada in care acest palat al Societatii "Tinerimea Romana", (inaugurat in 1935), a fost un intins santier, facandu-se lucrari multiple de consolidare, modernizare si de restaurare foarte complicata, a salii de spectacol... Care este o adevarata bijuterie. Si cu care ne putem mandri, pentru ca este una dintre cele mai atractive sali de spectacol din Bucuresti. Ne-am simti si mai bine daca cei care ne subventioneaza ar avea putin mai multa grija de noi. Fiind institutie bugetara, avem cheltuieli foarte multe, in primul rand pentru activitatile culturale si pentru intetinerea cladirii. Dar, speram ca anul acesta si mai cu seama anul viitor, sa ducem la bun sfarsit lucruri care tin de niste detalii. Cum de nu a incaput acest spatiu pe maini lacome, neculturale, cum se intampla de multe ori? Nu stiu daca este vorba de un merit personal, dar cred, ca de-a lungul anilor, mai cu seama dupa '90, am fost un luptator inversunat pentru pastrarea acestui edificiu de patrimoniu, cu destinatia pe care o avea din anul 1935, cand a fost conceput pentru a gazdui manifestarile tinerilor supradotati din intreaga tara. La un interval de timp stabilit, ei se intalneau pentru a-si expune lucrarile lor: de muzica, de literatura, de folclor, lucrari stiintifice, lucrari practice. Existau de asemenea cercuri de desen si de aeronautica. O sa vi se para ciudat, dar, in anii '35 aveau si asemenea destinatie legata de preocuparile lor din acea vreme. Sigur, am gasit si intelegere in anii de inceput, atunci cand am fost numit de ministrul Culturii din acea vreme, Andrei Plesu, intelegere care ne-a luat sub aripa ocrotitoare si care ne-a considerat o institutie subordonata acestui minister. Imediat dupa ce am fost investit in functia de director al acestui Centru National de Arta, am prezentat la Minister un proiect de modernizare si de restaurare a cladirii. N-a fost usor, trebuie sa recunosc si sa marturisesc sincer, dar cu rabdare si cu intelegerea celor care au condus de-a lungul anilor Ministerul Culturii, si, cu ajutorul lui Dumnezeu (eu sunt fiu de preot si sunt convins ca si Divinitatea m-a ajutat sa duc la bun sfarsit) am reusit. Sunteti (ca sa spun asa), una din legendele muzicii corale din Romania. Ce v-a facut sa optati ca dirijor, pentru muzica corala? Sunt magulit de perceperea pe care o aveti vizavi de activitatea mea muzicala, dar trebuie sa spun de la inceput ca optiunea mea pentru aceasta muzica s-a manifestat inca din anii copilariei si am fost unul dintre nenumaratii membri ai Corului de Copii Radio in anii '50, atunci cand la conducerea corului se afla acel maestru extraordinar, Ion Vanica. Ca fiu de preot, ati ascultat de mic corurile bisericesti. De la 5-6 ani, atunci cand am perceput mai profund ce se intampla in jurul meu, am ascultat muzica corala in biserica, pentru ca biserica din satul meu natal-Branesti, judetul Dambovita, avea cor. De atunci m-am obisnuit cu acele sonoritati. Eram elev la Liceul "Matei Basarab"(si nu la cel de muzica, asa cum s-ar crede) si, intern fiind, am indraznit sa dau examen la Corul de Copii Radio. Am fost admis, iar cei trei ani si jumatate petrecuti cu regretatul maestru Ion Vanica au fost ani definitorii pentru cariera mea viitoare. Apoi, dupa liceu, am intrat la Conservator si, in anul al treilea, aceasta patima, aceasta dorinta a mea, de-a face muzica corala, s-a manifestat prin faptul ca m-am prezentat alaturi de un alt neintrecut maestru al corului romanesc, al artei dirijorale romanesti, Nicolae Ciobanu, la un examen pentru dirijor secund la Corul Universitatii din Bucuresti. Un cor foarte cunoscut. Si cu rezultate notorii nu numai in tara, ci si in strainatate. A fost o perioada de profunde acumulari, lucrand cu acea formatie corala, ani in care am capatat incredere in posibilitatile mele. Nu spun ca ceea ce invatasem in Conservator nu mi-a fost de mare folos, dar, in privinta dirijatului coral, practic, nemijlocit, orele despre dirijat de la Conservator erau asa, glumite, nu erau lucruri care sa te puna realmente la treaba. Am putut in acea perioada sa exprim si practic posibilitatile mele de dirijor de cor. Avem, dupa cat se stie, o scoala corala foarte buna, dand la o parte bineinteles, prefabricatele din perioada comunista. De ce impresioneaza Voicu Enachescu atat de mult muzica corala? Muzica vocala in general este foarte apropiata de sufletul omului, pentru ca este produsa de un instrument foarte familiar fiintei umane. Cea corala, fiind o componenta a muzicii vocale, adica un gen de muzica pe care esti obligat sa-l faci in colectiv, se adreseaza in egala masura cunoscatorilor si mai putin cunoscatorilor in ale muzicii, creeaza acea stare de emotie deosebita, tocmai fiindca porneste dinlauntrul fiecaruia dintre artistii ce se prezinta in fata publicului. Sigur, este vorba si de calitatea muzicii, de felul in care se canta, dar, in sine, muzica corala romaneasca este de o valoare extraordinara in plan international, nu numai european. Ea se poate situa, fara temeri de exagerare, in primele locuri in creatia corala universala. Fie ca este cantata la unison, cum e spre exemplu splendidul cor din "Nabucco" de Verdi, fie ca este cantata pe mai multe voci, transmite acea emotie pe care nici un alt instrument muzical nu-l poate egala sub nici o forma. Este un lucru constatat de oamenii de specialitate, de-a lungul anilor. Cum ati ales in cei 42 de ani de cariera, interpretii? In afara de voce au fost si alte criterii? Eu tin mai cu seama la celelalte criterii, decat cele vocale, pentru ca un om care canta intr-o colectivitate trebuie sa aiba mult mai multe calitati decat cele vocale. As incepe cu altruismul, fara de care nu te poti integra intr-un colectiv, daca nu esti in stare sa servesti interesele acelui colectiv. In clipa in care o voce tine neaparat sa iasa in evidenta, nu mai este folositoare pentru cor. Ea trebuie sa se subordoneze sonoritatii intregului ansamblu. Este o comuniune vocal-spirituala, un tot. E vorba si de niste date de comportament social pe care trebuie sa-l aiba. E vorba de capacitatea deosebita de-a se integra si de-a raspunde prezent la toate actiunile colectivului. Un cor nu traieste numai pe scena. Are perioade de pregatire, de framantari, de nereusite chiar, pe care fiecare din componenti trebuie sa fie in stare sa le treaca obligatoriu, ca intreaga colectivitate sa nu aiba de suferit. La fel ca intr-o familie. Mai ales relatia dirijor-cor poate intr-adevar sa fie asemuita cu cea dintre membrii unei familii, dirijorul fiind socotit capul familiei, iar corul partenerul de viata. Vorbiti va rog, despre corul cel mai numeros ca numar de componenti, dirijat de dumneavoastra. Merita sa vorbiti de asta. Stiti cu siguranta raspunsul, din moment ce amintiti de aceasta intamplare. A fost un moment extraordinar in viata si activitatea mea. Si acum derulez in minte istoria. In 1974 eram la un Festival International la Barcelona si a trebuit sa dirijez un cor alcatuit din 1600 de tineri, la un Te Deum care s-a organizat intr-o padure de langa Barcelona, in memoria unor coristi din Venezuela care, in drum spre Festival s-au prabusit in mare. Atunci, organizatorii (eram deja dupa doua-trei concerte ale fiecarei formatii), m-au desemnat pe mine sa fac acest lucru. Am fost marcat de situatia de a dirija in memoriam un cor imens, care a cantat doua lucrari religioase din literatura corala catolica. In ce spatiu in care ati cantat de-a lungul anilor, a fost ca sonorizare, cea mai de neuitat experienta concertistica? Au fost in mai multe spatii: doua - trei chiar in aer liber si doua-trei in spatii inchise, in catedrale superbe din Franta si din Germania. In spatii inchise au fost trei amfiteatre uriase, cu public extraordinar de numeros. Unul in Franta, la Vaison, amfiteatru in care au intrat cred 10.000 de spectatori, a fost altul la Tallin, in Estonia, acolo unde muzica corala este extrem de populara, si unul in Spania, la sapte kilometri de Sevilla, intr-un amfiteatru antic, in localitatea unde s-a nascut imparatul Traian. S-a petrecut in 1992, si am sustinut un concert acolo, pentru ca s-a dat o tenta oficiala aniversarii zilei de nastere a imparatului Traian. Ca spatii inchise, trebuie sa mentionez si o catedrala in care se fac inregistrari pentru diverse companii de radio si televiziune, din Franta (nu mai spun de N�tre Dame din Paris care are o acustica extraordinara), alta care m-a impresionat in mod deosebit a fost in Suedia, la Upsala, o catedrala care avea angajate pentru serviciul religios opt coruri. Dar in Romania? Au fost mai multe spatii: Ateneul Roman (e firesc), biserica de la Curtea de Arges care are o acustica fabuloasa si catedrala Evanghelica din Sibiu. Voicu Enachescu, ce public are muzica corala? Am constatat in intreaga activitate ca publicul tinta este foarte eterogen. Paradoxal, dar asa stau lucrurile. Nu veti intalni intr-o sala de concert cu muzica corala, numai oameni in varsta. Cum nu veti intalni neaparat numai oameni tineri. Este o imbinare fericita intre publicul tanar si cel mai putin tanar. E si o categorie de public pe care o recunosti, o simti la orice concert de muzica corala. O simti prin felul de a se manifesta fata de lucrarile pe care le asculta. Am fost spre exemplu de doua ori in vara asta la Sibiu, unde este un public pretentios si cunoscator. Deosebit de educat este publicul din Iasi. Sau cel din Craiova, care este mare doritor de muzica corala. Publicul de la Pitesti este de asemenea un devorator de muzica corala. In Bucuresti, pe 24 decembrie 2006, cand toti oamenii fac pregatiri de Craciun, Ateneul a fost plin pana la refuz la concertul meu cu corul "Preludiu". Ati devenit un dirijor foarte cunoscut, intr-o perioada in care un alt cor foarte cunoscut, "Madrigal", concerta in tara si in toata lumea. Pentru mine existenta corului "Madrigal", cat si a altor formatii de tinuta, a fost un stimulent. Sigur ca pentru cei dinafara fenomenului a existat tot timpul tentatia de a se face comparatii. Eu consider ca de fiecare data mi-am exprimat un punct de vedere (pentru ca dirijorul, vrand-nevrand trebuie sa recreeze o partitura muzicala) personal, fara sa plagiez si sunt convins ca trei-cinci-zece formatii de valoare nu se pot impiedica una pe alta ca sa se prezinte cu succes in fata publicului. Niciodata nu m-am temut ca mai exista si alte formatii de inalta tinuta artistica. Intr-o cultura europeana trebuie sa existe intr-adevar cat mai multe asemenea manifestari artistice de inalta tinuta. Ce s-a intamplat pozitiv in miscarea corala romaneasca, din '90, incoace? Ne bucura ca s-a petrecut o extraordinara emulatie a corurilor de biserica. De-a lungul anilor si inainte de anii comunismului ele au fost nuclee de baza in activitatea corala a tuturor comunitatilor, fie ca erau satesti, fie ca erau din orase. Corurile bisericesti au inceput sa capete personalitate, si aduna exclusiv din placere, oameni de toate varstele. Este un bun castigat pentru muzica corala. Anul acesta va avea loc a patra editie a Festivalului de Muzica Religioasa la Palatul Patriarhal, organizat de Asociatia Nationala Corala, in ideea de a prezenta in fata publicului si aceste coruri care, duminica de duminica, canta fara sa fie vazute, ci doar auzite. Le scoateti asadar in fata publicului. Le determin sa pregateasca un repertoriu cu care sa se prezinte. La toate cele trei editii de pana acum, Palatul Patriarhal, care stiti ce dimensiuni are, a fost arhiplin. Au participat 18-20 de coruri din Bucuresti si din tara. Am facut bineinteles o selectie si le-am propus pe cele mai reprezentative. Un lucru extraordinar de care (marturisesc cu jena) aud pentru prima data. Care sunt cele mai importante premii pe care le-ati primit in cei 42 de ani de muzica? Tin la absolut toate premiile, dar ma gandesc cu mare placere la doua dintre ele: Premiul obtinut pentru "Exceptionalul program" prezentat in 1995, la Festivalul "Enescu", de Corul "Preludiu" si dirijorul Voicu Enachescu, este unul. Mai recent, ne-au bucurat cele trei premii obtinute la un Festival International de la Beijing: in 2004, festival la care au fost prezente 62 de coruri din toate continentele: Premiul I si Medalia de Aur, Premiul pentru cea mai buna interpretare in limba chineza, si Premiul pentru cel mai bun Dirijor. Daca sunteti maine invitat la Cotroceni sa concertati, raspundeti invitatiei? Nu vad de ce sa nu ma duc. Eu nu cant pentru Cotroceni, eu cant pentru publicul care ma asculta. Desi sala, de altfel cocheta, nu are o acustica deosebita, nu vad ce m-ar impiedica sa cant acolo. Cantati si coruri din opera? Da, din opere preclasice. Sunt mai in stilul formatiei. Din opere cum sunt "Carmen" sau din "Nabuco" nu am suficienta forta sa cant si sa transmit mesajul pe care l-au gandit compozitorii. Sunt situatii in care, invitati fiind la cate un festival, trebuie sa respectam tematica ce ni se propune. In august vom canta la Cracovia la un Festival de Muzica Sacra, unul din cele mai mari festivaluri de acest gen din Europa. Vom canta muzica bizantina veche, religioasa. Un regret? Nu cred ca ar trebui sa ma lacomesc. Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat ce mi-a dat pana la varsta asta!

n Iolanda Malamen