Ziua Logo
  Nr. 3979 de joi, 12 iulie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Virusii din cercetarea romaneasca
-- Fondurile alocate cercetarii sunt din ce in ce mai mari, dar ele ajung in mainile anumitor grupuri de interese
Ziua foto
In actuala Guvernare, fondurile de cercetare au crescut, in comparatie cu 2004, cu 65%. Daca in 2004, cercetarii ii revenea 0,2% din PIB (Produsul Intern Brut), in 2006 procentul a ajuns la 0,38 din PIB. In 2004 au fost alocate 3000 de miliarde lei vechi pentru cercetare, in 2005 - 5000 de miliarde, iar in 2006 - 10.000 de miliarde. Pentru 2007, cheltuiala bugetara pentru cercetare e proiectata la 0.56 din PIB. Banii sunt singurele fapte imbucuratoare. Asta pentru ca virusii din cercetarea romaneasca au evoluat si ei direct proportional cu banii alocati savantilor si inventatorilor. Resursele financiare substantiale din ultimii doi ani au hranit, insa, performante slabe si grupurile de interese.
Sistemul de evaluare al proiectelor de cercetare, despre care ZIUA a facut mai multe investigatii in ultimii ani, e unul dintre cei mai periculosi si perfizi virusi care mananca din interior sustinerea financiara si valorica a cercetarii de la noi. Academicianul Maya Simionescu, directorul general al Institutului de Biologie si Patologie Celulara "Nicolae Simionescu" din Bucuresti, crede ca primul lucru care trebuie sa fie perfectionat atunci cand vorbim despre cercetarea romaneasca e evaluarea proiectelor trimise spre finantare din banii publici. "Un evaluator trebuie sa fie un om cu o etica exemplara si cu o opera stiintifica recunoscuta international. Din pacate, numarul acestora nu e suficient de mare. Celor ce le sunt refuzate proiectele ar trebui sa li se dea evaluarea nesemnata cu toate notele si comentariile care au argumentat refuzul. In felul acesta, cercetatorul poate vedea unde a gresit, iar evaluatorului ii creste responsabilitatea", a precizat academicianul Maya Simionescu.
Acces public la rapoartele evaluatorilor
Directorul general al Institutului pentru Tehnica de Calcul (ITC) din Bucuresti, Grigore Popescu, crede ca sistemul de evaluare ar putea fi imbunatatit, pe de o parte, prin marirea transparentei evaluarii, acces public la rapoartele evaluatorilor (cu pastrarea anonimatului evaluatorilor), pe de alta parte, prin cooptarea ca evaluatori, macar pentru proiecte cu finantare mai substantiala, a unor evaluatori straini cunoscuti ca autoritati in domeniul respectiv. Un astfel de sistem exista in Cehia si Slovacia.
Secretarul stiintific al Institutului de Istorie si Teorie Literara "G. Calinescu", dr. Laurentiu Hanganu, e de parere ca problema cea mai spinoasa la evaluare e aceea a proiectelor de cercetare din domeniul umanist, in care gradul ridicat de subiectivitate al procesului de evaluare se conjuga cu dificultati legate de aspectul prea tehnicizat al formularelor si grilelor de apreciere. Se ajunge, astfel, ca cea mai mare parte a timpului si spatiului grafic dedicate prezentarii unei idei sa fie ocupata cu conceperea si completarea de tabele si diagrame, care, in final, nu spun mare lucru despre valoarea unui proiect cu tematica umanista.
Proiecte de anvergura
Cercetatorul Oana Soare de la Institutul "G. Calinescu" considera ca o posibila solutie privind evaluarea ar fi separarea inteligenta a proiectelor de cercetare in doua categorii: proiectele de anvergura si proiecte de talie mai mica (cercetarea specializata pe anumite probleme). O institutie de cercetare din domeniul socio-umanistic care se respecta si aspira sa functioneze dupa standarde europene ar trebui sa aiba in desfasurare cel putin un proiect de anvergura si mai multe proiecte de talie mai mica. "Ca sa dau un exemplu cunoscut de mine din activitatea de cercetator la Institutul de Istorie si Teorie Literara "G. Calinescu": pentru dezvoltarea mea profesionala a fost decisiva participarea la un proiect de anvergura (D.G.L.R.), dar si lucrul la editia de publicistica a lui G. Calinescu. Nici unul din aceste doua proiecte nu functioneaza insa pe sistemul tip grant. De-abia de anul trecut Institutul a lansat doua proiecte CNCSIS, "Cronologia vietii literare in perioada 1944-1965" si "Enciclopedia literaturii romane medievale". Acestea doua sunt alte doua proiecte esentiale pentru Institut. Din 2007 s-a infiintat in interiorul Institutului un Centru de proiecte nationale si europene, si roadele lui nu vor intarzia sa apara. Este cert ca se construieste ceva si cred cu toata puterea ca in cativa ani Institutul "G. Calinescu" va fi unul dintre cele mai importante centre de cercetare din domeniul socio-umanistic din Romania", a argumentat Oana Soare.
Masuri impotriva conflictelor de interese
Roxana Bojariu, doctor in stiinta, cercetator la Administratia Nationala de Meteorologie, membru in Consiliul Director al Asociatiei Ad Astra, lucreaza in prezent la Trieste, la International Center for Theoretical Physics. Ea ne-a atras atentia asupra conflictelor de interese din cadrul evaluarilor. "Procedurile trebuie sa minimizeze, daca nu chiar sa elimine, ceea ce e cam utopic pe plai, conflictele de interese - membri ai comisiilor care castiga in competitiile de proiecte, evaluatori care pun note proiectelor colaboratorilor lor etc. Prima competitie de proiecte din cadrul PNCDI-2 (iunie 2007) incearca, declarativ, sa faca acest lucru. Trebuie salutat faptul ca, in iunie 2007, pentru prima oara, regulamentul competitiei PNCDI prevede masuri de minimizare a conflictelor de interese. Cel putin teoretic, pentru ca altfel, se stie - practica ne omoara. Oricum, e un progres. Pentru ca sistemul nostru academic si de cercetare e o lume mica, sufocata de orgolii si, de multe ori, de habarnism, unde toti specialistii se cunosc si se aliaza sau isi platesc polite. In procesul de evaluare e absolut necesara prezenta evaluatorilor straini, de preferat din marile centre de excelenta stiintifica ale lumii", ne-a declarat Roxana Bojariu.
Vosganian, somat de cercetatori
Si in cercetare, ca si in cultura, ca sa faci performanta trebuie sa ai bani de acasa sau pusi de-o parte.
Managerii institutelor de cercetare ori coordonatorii de proiect trebuie sa se lupte cu prevederile fiscale si legale in vigoare care nu permit avansuri dupa norme europene, de 80%. Comunitatea stiintifica romaneasca ii cere ministrului Finantelor, Varujan Vosganian, sa ia masuri imediate pentru ca cercetarea romaneasca sa fie finantata european, nu absurd birocratic.
Un alt virus in cercetarea romaneasca intoarce pe dos finantarea proiectului de cercetare. "Noi trebuie sa ne luptam ca legea Finantelor sa permita la granturile de cercetare avansuri de 80% ca peste tot in lumea civilizata. Legea e din acest punct de vedere restrictiva", ne-a marturisit acad. Maya Simionescu. Cercetatorul Roxana Bojariu crede ca, in primul rand, ar trebui marit cuantumul avansului pentru proiectele finantate. El este acum de 30% din valoarea transei ce urmeaza sa fie finantata. E o suma mica, ce presupune cheltuirea unei sume importante, in avans 70% din valoarea transei, de institutia castigatoare a grantului. Acesti 70% sunt "decontati" abia la terminarea etapei. Cum, de obicei, exista piedici birocratice mari la nivelul aparatului economico-financiar din institutii, derularea proiectelor se face greu. "Cei care trebuie sa fie atenti la semnalele noastre sunt mandarinii de la Ministerul Finantelor. In cazul plafonului minim, nu inteleg de ce nu iau drept model granturile europene, unde se plateste in avans, la inceputul proiectului, 80% din valoarea asociata primelor 18 luni, chiar daca raportarea de etapa se face la 12 luni - cele 6 luni in plus sunt tocmai pentru derularea lina a proiectului, inclusiv in perioada dintre transele de finantare. O alta masura, benefica, in opinia mea - cea a stabilirii conditiilor de acreditare si atestare a institutiilor care desfasoara activitate stiintifica, este blocata tot in Guvern, in alt minister decat cel al Educatiei si Cercetarii care le-a propus. Vin din ce in ce mai multi bani in cercetarea romaneasca si multi pretind ca fac "cercetare", pentru a prinde bucati semnificative din placinta finantarii din bani publici. Nu e ok pentru institutiile serioase, dupa cum nu e ok nici pentru contribuabil, ai carui bani sunt irositi de solzosii din cercetare", a spus Roxana Bojariu.
Privatizarea institutelor, tun imobiliar
Toate privatizarile facute in domeniul institutelor de cercetare s-au incheiat mai devreme sau mai tarziu jalnic.
Sunt exemple memorabile de privatizari facute la preturi ridicole - cum a fost Institutul de Chimie Alimentara luat pentru 80.000 USD, o ancheta de pomina terminata cu NUP, sau Institutul de Cercetari in Electronica - demolat pentru a da grangurilor Bucurestiului cat mai mult teren. Virusul privatizarii institutelor de cercetare e, pentru marii smecheri de la guvernare, bun prilej de afaceri imobiliare si nu numai.
Directorul general al ITC, Grigore Popescu, se confrunta in acest moment cu privatizarea institutului pe care il conduce, o privatizare cu cantec ce urmareste, ca in cazul altor institute din Bucuresti, sa obtina un tun imobiliar. "Privatizarea in cercetare, asa cum se face acum este profund defectuoasa si paguboasa deoarece cadrul legal existent este departe de fi capabil sa tina la distanta ceea ce elegant numeste presa "Coruptia. Fara modificarea cadrului legal, fara introducerea unor criterii riguroase de departajare a candidatilor, fara o abordare serioasa din partea forurilor responsabile care sunt administratorul averii statului, AVAS, Ministerul de Finante si Ministerul Cercetarii, care sa numeasca evaluatori tehnici si financiari, privatizarea institutelor de cercetare va continua sa fie la cheremul unor functionari straini de domeniul de cercetare pe care il evalueaza. Privatizarea acestor unitati se va solda cu efecte dezastruoase, greu recuperabile pe termen lung", a fost transant Grigore Popescu.
Pentru cercetatorul Roxana Bojariu, privatizarile in cercetare nu ar trebui sa fie regula generala de urmat. Conform opiniei ei, in general, privatizarile s-au facut total anapoda, impotriva interesului public si chiar a celui mai elementar bun-simt gospodaresc. "Cercetarea e o activitate care transcende interesul privat. Prin asta nu diminuez importanta sprijinului financiar, de ce nu, interesat, pe care institutii private pot sa-l dea. Cred ca privatizarile merg mai bine atunci cand prin ele se formeaza firme de tip start-up, care sa fie fruntase in dezvoltari tehnologice. Oricum, problema e sensibila intr-o lume manageriala atat de nepasatoare cu banul si interesul public, cum e cea de la noi", a concluzionat Roxana Bojariu.
"Cercetarea romaneasca la ora europeana"
Astazi, la sediul FNSA, Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, din Str. Dem I. Dobrescu nr.11, va avea loc un colocviu cu tema "Cercetarea romaneasca la ora europeana" moderat de academicienii Maya Simionescu si Eugen Simion. La dezbatere va participa si secretarul de stat si Cercetarii, prof. Anton Anton. ZIUA este partenerul media al acestui eveniment, unde sunt invitate personalitati ale cercetarii romanesti.
Dezbaterea Raportului Miclea
Intamplator sau nu, la concurenta cu dezbaterea initiata de FNSA, Federatia Nationala Sindicala "ALMA MATER" e invitata maine la Cotroceni pentru a face comentarii asupra Raportului "Romania educatiei, Romania cercetarii". Raportul citat a fost realizat de catre Comisia Prezidentiala pentru analiza si elaborarea politicilor din domeniile educatiei si cercetarii, comisie prezidata de fostul ministru PD al Educatiei, Mircea Miclea. ZIUA a intrat in posesia acestui document finalizat la 6 iulie 2007 si care va constitui, dupa consultarea principalilor actori din industria cercetarii, un nou program pe care Traian Basescu vrea sa-l demareze cu mare tamtam. Conform unor surse din cadrul Federatiei "Alma Mater", sindicalistii invitati la Cotroceni sunt rugati sa faca abstractie de cele "cateva conotatii politice mai mult sau mai putin transparente" ale Raportului. ZIUA publica in exclusivitate pe www.ziua.ro acest raport pentru a putea fi comentat de catre toti exponentii cercetarii romanesti.
Obsesia intereselor de grup
Raportul "Romania educatiei, Romania cercetarii" prezinta, in linii mari, petele negre din cercetarea romaneasca, pete pe care ZIUA le-a dezvaluit in cateva investigatii din ultimii ani. "Din pacate, performantele cercetarii noastre sunt extrem de slabe (...). Evaluarea granturilor se face adesea de catre evaluatori fara performante stiintifice, iar administrarea cercetarii e facuta, in mare parte, de persoane interesate in promovarea unor interese de grup in dauna valorii stiintifice. Se practica tot felul de "echivalari", astfel incat pana la urma publicatiile romanesti fara valoare ajung sa fie asimilate unor publicatii ISI. Fondurile private atrase in cercetare sunt nesemnificative, ca si capacitatea universitatilor de a raspunde prin cercetari relevante la solicitarile industriei sau ale institutiilor publice", se afirma in Raportul Miclea.
Dan Mircea CIPARIU 
 Afisari: 972  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Cei care fac propuneri ...   de Liviu2002j
Miclea   de Nituc
Virusii nu se prea pot elimina ...   de Liviu2002j
A r h i v a
  Basescu acuzat de ecologisti    
  Operatiunea "Black Dog"    
  Peste 500 de carti de credit clonate    
  Stiri pe scurt    
  Lucrarile la Cathedral Plaza suspendate    1 comentariu
  Patriciu: Motivarea deciziei din procesul cu SRI, normala    2 comentarii
  DNA a interceptat degeaba sute de romani    
 Top afisari / comentarii 
 Povestiri din bordelurile naziste (4954 afisari)
 Cacealmaua lui Basescu (4193 afisari)
 Persoanele cu alunite traiesc mai mult (3462 afisari)
 Dezonoarea parintelui Necula (3334 afisari)
 De la Ion Coja citire... (2269 afisari)
 Motivele divortului dintre Maria Marinescu si Tiriac Jr. (595 afisari)
 Asemeni lui Ceausescu, Iliescu pretinde ca singurul sau judecator este poporul (363 afisari)
 The Transformers (Transformers - Razboiul lor in lumea noastra) (229 afisari)
 UE acorda Romaniei 19 milioane euro nerambursabili pentru dezvoltare (85 afisari)
 Presedintele Basescu deplange situatia elevilor, a prescolarilor si a cercetarii (76 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01825 sec.