Eugen SIMION - Jurnal public 

E vorba, in afara de Institutul din Venetia, citat mai sus - infiintat de Nocolae Iorga in 1930 - de Accademia di Romania, cunoscuta si sub numele de Scoala Romana din Roma, fondata in 1920 si condusa de arheologul si filosoful Vasile Parvan. Ce s-a intamplat cu aceasta scoala si cu altele (intre ele Scoala Romana de la Paris, fondata si coordonata de acelasi Iorga) constituie o lunga si, dupa 1945, incurcata istorie. Nu este locul s-o reconstruim aici. O istorie, in fapt, cunoscuta in mediile academice. Ce se stie mai putin sau, mai bine zis, ce se incearca sa se uite este faptul ca legea votata la 13 august 1920 de Adunarea Deputatilor si promulgata, la 22 octombrie acelasi an, prin Decret regal, prevede in chip expres ca directorii acestor scoli sunt numiti la recomandarea Academiei Romane si scolile, ca atare, sunt coordonate de Academia Romana. Proiectata de arhitectul Petre Antonescu si ridicata cu sprijinul Bancii Nationale Romane, actuala, frumoasa cladire din Valle Giulia, a fost inaugurata in 1932 in prezenta unei delegatii academice conduse de Dimitrie Gusti. Pe aici au trecut, in decursul anilor, G. Calinescu, Alexandru Marcu, Stefan Bezdechi, I.I. Russu, H. Mihailescu si multi alti tineri intelectuali care, ulterior, s-au impus in domeniile istoriei, filologiei, literaturii etc. Scoala de la Paris a disparut intre timp (mai exact, a fost abandonata de autoritatile romane dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial) si abandonata a ramas si azi, iar Scoala de la Roma, parasita si ea o vreme, a fost reinviata si readusa la o oarecare viata stiintifica, pe cat a fost posibil, gratie eforturilor facute de Alex. Balaci, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Marian Papahagi si altii. Statutul ei ramane, totusi, neclar pentru ca, finantata de Ministerul de Externe si, de catva timp, de Institutul Cultural Roman, Accademia di Romania continua sa fie tinuta departe de rosturile ei adevarate (formarea de tineri cercetatori in domeniul umanistic) si de autoritatea care sa coordoneze acest proces, si anume aceea, desemnata de lege, a Academiei Romane. Cine a pus Scoala de la Roma si Institutul de la Venetia sub egida (ceea ce, in fapt, inseamna in administratia) Institutului Cultural Roman n-a facut decat sa le schimbe destinatia. Academia Romana este, practic, ignorata cu obstinatie. Cu mai bine de un an in urma, conducerea Academiei Romane a propus, ca director al Scolii de la Roma, pe Dan Haulica, membru al Academiei Romane, cunoscut critic de arta in mediile artistice europene. Nici pana azi numirea lui nu a fost confirmata de Ministerul Afacerilor Externe si Institutul Cultural Roman. Jocurile de interese si "ratiunile politice" par a fi o piedica serioasa in calea acestei promovari. Se intampla si alte lucruri curioase in legatura cu aceste institutii de cultura. Din scrisoarea profesorului Ioan Aurel Pop (publicata in Ziua din 23/24 iunie a.c.) inteleg ca nu stiu ce Directie din Institutul Cultural Roman a interzis ca Dna Bianca Valota Cavalotti, profesoara la Universitatea din Milano, nepoata lui Iorga, sa tina o conferinta la Institutul din Venetia creat de bunicul sau. Nu cunosc argumentele si nici dedesupturile acestei afaceri, dar, oricare ar fi, ele sunt greu de acceptat intr-o tara de cultura. Ideea ca "asa merg treburile la noi" sau ca "asa, suntem noi, romanii" mi se pare deprimanta pur si simplu.