Au ramas de neuitat, spre exemplu, integrala sonatelor de Beethoven interpretate la Ateneu, serile estivale de mare frumusete derulate in rotonda aceluiasi lacas secular, apoi transcriptiile pe care le-a realizat dupa celebre partituri compuse pentru vioara, fiind singura noastra solista care s-a incumetat la un asemenea demers obisnuit in lume, dar inedit pentru publicul roman, care a apreciat de fiecare data performanta sa tehnica si investirea temperamentala si afectiva, trairea ardenta, permanenta sa neliniste creatoare, mereu in cautarea noului, a perfectiunii. Si totusi, prea putini muzicieni s-au aratat interesati sa o asculte cantand Capricii de Paganini sau Anotimpurile de Vivaldi, lipsa unei curiozitati a specialistului sau, poate, conservatorismul explicand probabil indiferenta cu care au fost tratate asemenea "indrazneli" apreciate insa unanim de un public constant. Stabilita de cativa ani in Germania, Ioana Ostafi-Meier a revenit acum pe scena salii Radio, pentru a oferi un nou recital deosebit de interesant, in compania pianistei (de asemenea plecata din Romania) Stefana Chitta-Stegemann, alaturand lucrari de factura extrem de diversa, compuse pentru violoncel - Corona de Violeta Dinescu, Sonata nr. 6 de Boccherini si Sonata nr. 3 op. 69 de Beethoven - si opusuri a caror transcriptie pentru violoncel ii apartin - Melodii lautaresti de Sarasate si, pentru prima oara, secvente din ciclul de lieduri Winterreise de Schubert -, oferind in final o piesa prea putin cunoscuta la noi, dar de mare efect - Capricii moldave si valahe de Romberg. Cei care nu au mai ascultat-o in ultimii ani au descoperit ca Ioana Ostafi-Meier abordeaza acum partiturile cu un plus de echilibru interior, cu o anume liniste introspectiva ce confera discursului sonor o linie calma, dar la fel de eleganta, sensibila sau spectaculoasa in momentele virtuoze, trecand cu dezinvoltura de la scriitura originala pentru violoncel la cea gandita initial pentru vioara sau voce, sunetul invaluitor si cald al instrumentului cucerind si de aceasta data, asemeni expresivitatii sale. Iar colaborarea cu Stefana Chitta-Stegemann s-a dovedit benefica, pianista etaland un tuseu rotund, calitativ, o suplete tehnica si o reala capacitate de a se plia pe intentiile partenerei de scena, asigurand fie un "suport" pentru desfasurarile solistice de prim plan, fie un dialog excelent coordonat sub toate aspectele. Culmea ironiei este ca, daca pana acum aparitiile sale pe scena erau eventual consemnate in treacat, acum, Ioanei Ostafi-Meier i s-au solicitat interviuri in calitate de... roman din diaspora, devenind astfel mult mai "interesanta" pentru media, mai ales ca recitalurile sale din strainatate starnesc ecouri deosebit de favorabile. In urma cu cativa ani, invitata sa cante la Bruxelles, a fost elogiata public de baroneasa Emma Nicholson - ea insasi... violoncelista -, care ulterior i-a trimis si o scrisoare incarcata de superlative la adresa artei sale interpretative. Iar daca in 2005 a sustinut, alaturi de pianista Verona Maier, un superb recital in cadrul Festivalului Enescu derulat la Mannheim-Heidelberg, acum, pe 22 iunie, a evoluat la Frankfurt, unde a prezentat un program asemanator celui pe care l-a oferit, cu aceeasi daruire dintotdeauna, la sala Radio, publicului de "acasa'', care ii ramane, totusi, cel mai apropiat de suflet. Dar se pare ca, la noi, si in mileniul III, ca si in secolul XIX, multi dintre artisti sunt "bagati in seama" abia atunci cand revin in tara aureolati de faima internationala...

Anca FLOREA