Iulia POPOVICI 

Orice jurnalist din tara asta ar putea sa dea un "copy&paste" pe articolele in jurul paradei "gay" de anul trecut, iar relatarea ar fi cat se poate de fidela: travestiti, oua si rosii, "diversitate" si "normalitate", LGBT si icoane, jandarmi de doua ori mai multi decat manifestanti, consens zero. Invariabil, scenariul a ajuns sa se repete de trei ani intr-o maniera penibil de previzibila, fiecare parte jucandu-si cu incapatanare rolul de victima si aparatoare a unor valori supreme, iar filmul transformandu-se iremediabil intr-un circ de tot rasul, fara nici un fel de finalitate, de purul drag al spectacolului. Sa se discute serios despre ce sunt alea "valorile spirituale milenare ale poporului roman" n-am auzit (poporul in cauza avand totusi o varsta mult mai frageda; cat despre spiritualitate, Neagu Djuvara tocmai a demonstrat ca, istoriceste, domnitorii-fondatori cam erau barbari). De ce trebuie ca Biserica sa-si transmita mesajele catre credinciosi pe canale publice, cand are la indemana circuitul intern al lacasurilor de cult, iar e neclar (asta, daca nu e vorba - si e vorba - de o chestiune de imagine). Unde e problema cu faptul ca niste cetateni, intamplator membri ai unei minoritati sexuale, vor sa manifesteze, e greu de explicat. Li se acorda lor drepturi suplimentare pentru ca sunt lasati sa iasa in strada? Doar pana acum nimeni n-a initiat un mars al heterosexualilor care sa fie interzis... De pe cealalta parte, daca minoritatea sexuala resimte o reala reactie de respingere la nivelul mentalitatii sociale, tratarea acesteia cu terapii exhibitioniste de soc nu va duce in nici un caz la vindecare, in conditiile in care asumarea unei identitati ia chipul fidel al sfidarii provocatoare. Pancarte cu "Gay de la Traian si Decebal" nu sunt tocmai cele mai constructiv-comunicative metode de obtinere a unui consens in privinta libertatii vietii private si a integrarii sociale. Asta, in conditiile in care Romania e departe, totusi, de conflictele comunitare de care pare cuprinsa restul Europei Centrale. In Polonia, de pilda, guvernul conservator pro-catolic incearca eliminarea profesorilor homosexuali din sistemul educational de stat. Functia sociala a Bisericii Catolice fiind mult mai bine marcata, presiunea ei in contra minoritatilor sexuale e reala si cu efecte imediate in existenta acestora, in timp ce la noi agenda propriu-zisa a manifestantilor e obscura (sugestia ca vor legalizarea casatoriei intre persoane de acelasi sex e naiva, daca nu mai rau). Intre timp, natiunea traieste cu impresia ca a-ti asuma identitatea sexuala in public inseamna prozelitism, iar treaba asta cu nume lung - homosexualitate - ar fi vreo secta in cautare de adepti. Nici gand ca manifestantii Accept sa militeze in contra unei astfel de conceptii. E insa si ceva pozitiv in aventura GayFest: in acest stil si ritm, cineva o sa se plictiseasca in curand de sportul senzationalist - fie purtatorii de pancarte, fie aruncatorii de petarde. Tema de discutie se schimba deja, incep sa fie la moda manifestatiile contra avortului.