Cristian UNTEANU 

Scaune, fotolii, canapele, lustre, tablouri, tapiserii, obiecte variate de ornament care apartin tezaurului national pot fi comandate de catre cel care gandeste unitar stilul unei incaperi sau al unei resedinte oficiale. Privilegiul unic al sefului statului este ca doar pentru Palatul Elys�e pot fi cerute piese de mobilier datand din perioada de dinainte de anul 1800. Nu am pretentia ca o asemenea institutie sa existe si in Romania. Problema nu ar fi una de oportunitate, ci una de mentalitate. Priviti cum arata birourile guvernamentale, cele ale prefectilor, cum sunt mobilate bietele noastre ambasade, imaginea noastra in lume. Pe fond, nu s-au schimbat prea multe din vremea pe care o credem apusa... Ma gandesc la una dintre ororile categorisite pe nedrept ca "minore": pe fiecare piesa de mobilier din institutiile de stat era compostata o tablita de metal cu numarul de inventar, numar pe care-l regaseai in tabelul afisat undeva in camera, de cele mai multe ori batut in cuie pe usa, care prezenta "inventarul mijloace fixe". Cu cat posesorul biroului era mai sus plasat in ierarhie, cu atat amestecul de mobilier era mai cutremurator, caci o parte din elemente veneau direct de la intreprinderile de mobila, celelalte erau din mostenirea heteroclita lasata de predecesori. Nu putea fi vorba de unitate de stil, nici macar in ideea functionalului, nu se lega nimic cu nimic si, de fapt, nimanui nu-i pasa. Ca si acum. Si, ma rog, de ce i-ar pasa? Presedintele, primul-ministru si membrii Guvernului, prefectii, toti sunt preocupati de un alt decont, cel al anilor in care stau pe scaunul respectiv. Sunt, cu totii, tributari mentalitatii impamantenite de pe vremea Fanarului, crescuti in credinta profunda ca doar momentul este important si ca, pe Dambovita, nu pot fi ridicate cetati perene, ci doar colibe din chirpici. Cum sa le ceri sa proiecteze o viziune care sa imbogateasca viata celor care vor fi dupa ei, poate la secole distanta? In conditiile actuale din Romania, ideea ca s-ar putea formula o initiativa legislativa pentru crearea unui patrimoniu destinat serviciilor administratiei nationale seamana cu un banc prost si, culmea, asa si e, dat fiind ca prioritatea nationala este destructia. Institutia franceza este un simbol al prioritatii inverse, cea a cladirii perene, obsesia posteritatii. Si ea a existat cu obstinatie, chiar in mijlocul unor evenimente dramatice, caci fiecare dintre participanti era dominat in primul rand de dorinta de a figura in Pantheon. Cum vor vorbi despre ei generatiile viitoare? Cum li se va recunoaste valoarea? Si, in consecinta, isi cladeau prezenta eroica si isi modelau unicitatea. Inaintea mobilelor care urmau poate sa le poarte numele, aveau ambitia sa devina ei insisi parte a mobilierului istoriei. Si se comportau ca atare, isi impuneau sa fie altceva decat "tagma jefuitorilor". Mobilierul nostru eroic ii cuprinde acum, pe Traian Basescu, Ion Iliescu, Gigi Becali, Emil Boc, Mircea Geoana, Calin Popescu-Tariceanu, Corneliu Vadim Tudor, Theodor Stolojan, Marko Bela... Pe langa ei, departe, in praf, noi, animalele, golanii, gaozarii, tigancile imputite si alte belele, adica poporul pe care-l conduc. Ma rog, pentru astia sa se oboseasca dansii sa faca "Mobilier National"? Au dreptate, nu se merita. Dar nici dansii nu intra in Pantheon. D-aia nici nu-l avem.