Ziua Logo
  Nr. 3862 de joi, 22 februarie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Curtea Constitutionala a decis ca modificarea Legii referendumului este neconstitutionala * Motiunea simpla adoptata de Senat nu o demite pe Macovei
Pumn in plexul coalitiei anti-Basescu
-- Curtea Constitutionala a decis ieri ca adoptarea unei motiuni simple impotriva unui ministru nu il obliga pe premier sa il demita, judecatorii aratand de asemenea ca textele de modificare a Legii referendumului sunt neconstitutionale. Contestatarii ministrului de Justitie refuza decizia Curtii si sustin ca Monica Macovei nu se mai bucura oricum de sustinerea Parlamentului. Mai mult, pesedistul Antonie Iorgovan ameninta cu greva parlamentara.
Foto: Rompres
Motiunea nu-l obliga pe premier
Judecatorii Curtii au stabilit ca sunt constitutionale dispozitiile articolului 157, alineatul 2 din Regulamentul Senatului, potrivit caruia motiunile simple adoptate de Senat sunt obligatorii pentru Guvern si membrii sai, precum si pentru celelalte persoane vizate, in masura in care adoptarea unei motiuni simple de catre Senat nu il obliga pe primul-ministru sa propuna revocarea unui membru al Guvernului, a carui activitate a facut obiectul motiunii. Argumentatia retinuta in motivarea solutiei va fi prezentata in cuprinsul deciziei Curtii Constitutionale, care va fi publicata in Monitorul Oficial al Romaniei. Decizia este definitiva si general obligatorie. Motiunea anti-Macovei a fost adoptata, in 13 februarie, in plenul Senatului, cu 81 de voturi "pentru".
Legea referendumului nu se schimba
Curtea a respins amendamentul la Legea referendumului prin care presedintele putea fi demis cu majoritatea voturilor celor care se prezinta la urne. Vechea lege stipula ca pentru demitere este necesar votul a jumatate plus unu din numarul celor inscrisi pe listele de vot, adica aproximativ noua milioane de cetateni. Curtea Constitutionala a luat in dezbatere sesizarea formulata de un numar de 71 de parlamentari cu privire la neconstitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, adoptata in 6 februarie 2007, care are un articol unic. Aceasta spune ca "Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: 1. Dupa alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins: (3) Organizarea referendumului nu poate avea loc simultan cu desfasurarea alegerilor prezidentiale, parlamentare, locale sau a alegerilor pentru Parlamentul European, ori cu mai putin de sase luni inainte de data alegerilor mentionate". Articolul 10 va avea urmatorul cuprins: (1) Demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi in listele electorale, in cazul in care Presedintele Romaniei a fost ales in conditiile prevazute la art.81 alin.(2) din Constitutia Romaniei. (2) In cazul in care Presedintele Romaniei a fost ales in conditiile prevazute la art. 81 alin. (3) din Constitutia Romaniei, demiterea acestuia este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate pe intreaga tara de catre cetatenii prezenti". Examinand obiectiile de neconstitutionalitate cuprinse in sesizare, Curtea a constatat, cu majoritate de voturi, ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, adoptata la data de 6 februarie 2007, este neconstitutionala. (Bogdan GALCA)
Mircea Geoana, presedinte PSD
"Sanse nule" privind suspendarea
Liderul PSD Mircea Geoana a spus ca decizia Curtii Constitutionale face sansele pentru reusita oricarui referendum in Romania sa fie nule, mentionand ca social-democratii vor merge inainte cu suspendarea lui Traian Basescu. "Pentru referendumul privind suspendarea presedintelui trebuie sa se pronunte peste noua milioane de oameni. Acelasi lucru este valabil insa si pentru referendumul lui Traian Basescu privind votul uninominal", a spus Geoana. El a mentionat ca PSD respecta deciziile Curtii Constitutionale. "Sper ca acum vor inceta comentariile legate de componenta Curtii", a spus Geoana, precizand ca deciza institutiei nu inseamna ca Traian Basescu nu a incalcat Constitutia. "Din punct de vedere legal Curtea a decis ca Monica Macovei nu trebuie sa fie demisa. Dar asta nu inseamna ca din punct de vedere politic nu a primit un vot de blam. Vom merge inainte cu solicitarea ca Macovei sa nu se regaseasca in guvernul restructurat", a conchis liderul PSD. De altfel, Geoana i-a convocat ieri pe juristii partidului la o sedinta in care initial trebuiau discutate masuri organizatorice. La sediul din Baneasa au venit Florin Iordache, vicepresedinte al Comisiei juridice din Camera, Eugen Nicolicea, George Baesu si Cristian Dumitrescu, membri ai acestei comisii si fostul senator Ion Neagu. (R.A.)
Bogdan Ciuca, purtator de cuvant al PC
"Sa numeasca alt ministru"
"Noi ne mentinem foarte ferm pozitia ca premierul Tariceanu, daca doreste cu adevarat sa faca reforma si daca doreste cu adevarat sa aiba un ministru care sa poata sa-si duca la indeplinire mandatul, sa poata sa sustina cu succes proiecte de legi in Parlament, va trebui sa o demita, fara doar si poate, pe ministrul Justitiei. In mod evident, doamna ministru nu mai poate sa-si indeplineasca o indatorire pe care o are in functia pe care o detine si anume, in relatia cu Parlamentul, sa poata sustine anumite proiecte legislative. Majoritatea parlamentara a decis, doamna ministru nu mai are autoritate in fata majoritatii parlamentare. Pe cale de consecinta, premierul nu are alta solutie decat sa o demita si sa numeasca un alt ministru, care, speram noi, de data aceasta, sa respecte toate institutiile statului si, in mod special, institutia care legifereaza si cu care ar trebui sa aiba o relatie foarte buna". (V.D.)
Crin Antonescu, vicepresedinte PNL
"Este raspunderea pe care premierul si-o va asuma"
"Ministrul poate fi demis. Curtea Constitutionala nu spune ca nu poate fi demis, Curtea Constitutionala spune doar ca nu decurge obligatia de a fi demis ministrul drept consecinta a motiunii respective. Este un verdict pe care noi il estimam si cred ca premierul s-a plasat foarte corect deja atunci cand a spus ca doreste sa o mentina pe dna Macovei, dar cu un asemenea verdict al Curtii si pe de alta parte, ca din punct de vedere politic, nu se poate trece cu vederea, nu se poate ignora rezultatul motiunii de la Senat si in acest sens, premierul, cum stiti, i-a si cerut deja dnei ministru Macovei sa intreprinda o serie de masuri in sensul celor cerute, celor reclamate de motiunea de la Senat. (...) Eu cred, pe fondul problemei, ca important e ca masurile de reforma reala din Justitie sa fie scoase de sub zona demagogiei si populismului, sa fie masuri cu adevarat reale, dincolo de conotatiile partinice si este esential ca aceasta reforma sa continue, sa se aseze sanatos, cu sau fara dna ministru Macovei. Mai departe, sigur ca este raspunderea pe care premierul si-o va asuma". (R.G.)
Emil Boc, presedinte PD
"Ma bucur sincer"
"Decizia de astazi confirma justetea punctelor de vedere ale PD atat in ceea ce priveste ministrul Justitiei, cat si Legea referendumului. Ma bucur sincer de acest semnal extraordinar, pentru ca el are impact pentru Romania. Ministrul Justitiei face o reforma a sistemului care ajuta Romania ca intreg, si nu doar ministrul Justitiei ca persoana (...) Decizia Curtii este semnul clar ca reforma Justitiei in Romania trebuie sa fie continuata, iar politicianistii si cei care fac jocuri politicianiste trebuie sa se abtina in continuare ca Romania sa nu piarda in viitor. Poate sa nu ne placa un ministru sau altul; important este ca el face ceea ce trebuie pentru Romania si pentru interesul national (...) Cu ce a gresit Monica Macovei de la 1 ianuarie 2007 pana acum, astfel incat sa fie demisa, iar la 1 ianuarie o laudam impreuna cu Vasile Blaga pentru ca a dus Romania in UE?". (C.E.)
Decizia Curtii va fi pusa in aplicare
Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat ieri ca decizia Curtii Constitutionale privind modificarile la Legea referendumului va fi pusa in aplicare prin adoptarea unei legi de respingere a acestor modificari. Referindu-se la decizia de neconstitutionalitate a Curtii in cazul Legii pentru modificarea legii referendumului, adoptata in 6 februarie 2007, Olteanu a afirmat sec: "Decizia va fi pusa in aplicare". "Textul Legii referendumului va fi retrimis Parlamentului, care va adopta un proiect de respingere, urmand ca acest proiect de respingere sa inchida intreaga discutie pe marginea modificarii Legii referendumului", a mai spus Bogdan Olteanu. (R.G.)
Iorgovan vrea sa faca greva
Senatorul PSD Antonie Iorgovan a declarat, ieri, ca decizia Curtii Constitutionale cu privire la demiterea Monicai Macovei nu opreste sub nici o forma Parlamentul sa adopte pozitia politica pe care o va considera de cuviinta, invocand posibilitatea unei greve parlamentare a Opozitiei. "Noi, cei din Opozitie, putem pur si simplu sa declaram o greva parlamentara si sa nu mai intram in sala pana cand prea-importanta doamna isi va da demisia", a explicat senatorul PSD. "Atat timp cat exista o majoritate ostila impotriva Guvernului, aceasta majoritate va fi ostila fata de tot ce inseamna initiativa legislativa a Executivului sau a acelui ministru. Este un risc pentru premier de a-si bloca intreaga activitate. El nu face guvernare dupa cum are chef, indiferent cum se cheama, ci dupa un program care este acceptat de Parlament", a declarat senatorul PSD. In opinia lui Iorgovan, premierul ar fi trebuit sa o convinga pe Monica Macovei sa demisioneze, pentru binele intregului Executiv, si ca acest lucru se va intampla in momentul in care intreaga activitate legislativa va fi impotriva Guvernului. (R.A.)
"Dovada independentei Curtii"
Frunda a declarat ca decizia Curtii Constitutionale dovedeste ca aceasta institutie este independenta. "Am spus de la inceput ca noi, UDMR, credem ca trecerea unei motiuni simple nu inseamna demiterea obligatorie a ministrului in cauza. De aceea cred ca decizia Curtii este corecta. Astept si motivarea ei. Dar acest lucru dovedeste ca Curtea Constitutionala este independenta si nu este supusa presiunii politice", a afirmat Frunda. (R.I.P)
C.V. Tudor: "Lovitura josnica"
Decizia Curtii Constitutionale privind motiunea anti-Macovei "da o lovitura josnica si imposibil de tolerat Constitutiei", a declarat ieri seful PRM, Vadim Tudor. "Situatia nu va ramane asa si mai mult ca sigur ca Opozitia va depune o motiune simpla si la Camera Deputatilor unde va cere acelasi lucru: demisia acestei unelte slugarnice a Palatului Cotroceni, pe nume Monica Macovei", a insistat Tribunul. Liderul PRM a spus ca nu este surprins de decizia Curtii Constitutionale, deoarece a avut informatii inca de acum trei zile ca unii dintre membrii Curtii Constitutionale "sunt santajati de politia politica a lui Traian Basescu, prin tot felul de dosare". "Motivul principal pentru care Traian Basescu calca, efectiv, pe cadavre ca s-o mentina pe imorala Monica in functia pe care o dezonoreaza in fiecare zi este acesta: chiriasul de la Cotroceni are nevoie de Macovei in fruntea Ministerului Justitiei pentru fraudarea referendumului care vizeaza debarcarea lui din functie", a opinat Vadim. (R.G.)
 Afisari: 1704  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 11 Afiseaza toate comentariile  
Emisiune tare pe Antena 3 !   de Arogantu'
Despre referendum si decizia curtii constitutionale   de Katty
Nu va grabiti !   de Arogantu'
Coalitzia oligarhica   de Marius Adrian Porojnicu
Nici un pumn in plex, e doar o dovada ca institutiile statului incep sa functioneze   de Tzepelica
Pt. Iorgovan   de Petronius jr
Emil Boc se bucura de "justetea politicii partidului"   de ionion
INCA UN INDICIU CA NU PRESEDINTELE VA PLECA ...   de Theodor Constantinescu
Art. 10 din vechea Lege a Referendumului este corect iar Art. 81 din Constitutie este gresit formula   de Machiavelli
Iorgovan si Vadim   de cosor ion
O restanta, de ieri, a "analfabetului" costy pt. inteligenta sclipitoare numita sobru!   de costy
A r h i v a
  Blair o sterge englezeste din Irak    4 comentarii
  PNL pregateste proiectul de retragere a soldatilor romani    
  S-au porcait in direct    9 comentarii
  Spagile din energie    
  Rast si-a gasit rostul: port la Dunare    
  Pandele contra lui Vanghelie    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Succesor pentru presedintele recuperator (4847 afisari)
 Dezgropati-l pe Ceausescu! (3993 afisari)
 Femeia-profet cu ochi de aur (2692 afisari)
 S-au porcait in direct (2479 afisari)
 Nick Nolte, nauc prin Beverly Hills (2344 afisari)
 Mircea Rednic: "Sunt dezamagit. Am luat doua goluri din faze fixe, este inadmisibil la acest nivel. Atata putem acum, poate vom reusi mai mult la anul". (280 afisari)
 Paris, je t'aime (Orasul iubirii) (203 afisari)
 Romania microbista in fierbere (134 afisari)
 Printul Harry, militar in Irak (108 afisari)
 Autoritatile de la Tighina ridica un memorial al Armatei Sovietice peste osemintele ostasilor romani (94 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01863 sec.