Ziua Logo
  Nr. 3860 de marti, 20 februarie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Cacealmaua lui Madalin
-- Cu cinci zile inainte de expirarea ultimatumului dat de catre MCC, Madalin Voicu a trimis prin fax copia certificatului de autenticitate al viorii Stradivarius Elder
In intervalul celor doua saptamani ultimative date de catre Ministerul Culturii si Cultelor, Madalin Voicu nu a facut decat obisnuitele sale declaratii cum ca are acte si documente in sprijinul calitatii sale de proprietar.
ZIUA a aflat ca Madalin Voicu a trimis ieri la cabinetul Ministrului Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, un fax cu numarul de inregistrare nr. 637/19.02.2007, prin care confirma primirea notificarii facute de catre MCC. El a trimis, de asemenea, si o anexa ce reprezinta copia unui act in limba germana, mai precis certificatul de expertiza si validare asupra originalitatii viorii Stradivarius Elder. Faxul lui Madalin Voicu vine cu cinci zile inainte de expirarea ultimatumului dat de catre MCC. Prin acest document, fiul maestrului Ion Voicu incearca sa abureasca lumea ca este proprietarul viorii Stradivarius Elder!
Minciunile in serie ale lui Madalin
Madalin Voicu a facut urmatoarea declaratie pentru Mediafax: "Am primit o notificare de la Ministerul Culturii si Cultelor martea trecuta. Am ajuns la intelegerea ca fiecare parte - Ministerul si Fundatia Ion Voicu - sa facem un schimb de documente. Noi le-am trimis inca de saptamana trecuta documentele noastre, urmeaza sa le primim si noi pe ale lor, dupa care va avea loc o intalnire ca sa ne punem de acord in ce conditii rezolvam situatia pe cale amiabila, sau ne prezentam in instanta". Madalin Voicu a mintit opinia publica afirmand ca a trimis inca de saptamana trecuta documentele la MCC. ZIUA a aflat ca abia ieri la cabinetul Ministrului Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, a fost inregistrat faxul nr.637/19.02.2007 prin care MCC era instiintat de catre Madalin Voicu cu confirmarea primirii notificarii de acum doua saptamani facute de catre MCC. Ieri, la orele pranzului, secretarul general al MCC, Virgil Nitulescu, declara ca actele nu au ajuns inca la minister. Virgil Nitulescu a confirmat, insa, intentia unei discutii intre cele doua parti, dupa ce vor fi analizate documentele trimise de familia Voicu.
Madalin Voicu a mai precizat pentru Mediafax ca printre documentele trimise de Familia Voicu la MCC se numara si "actul de vanzare-cumparare a viorii, din 1956", care este pe numele lui Ion Voicu. Si in acest caz, Madalin Voicu incearca sa duca lumea in eroare. Langa faxul trimis ieri lui Adrian Iorgulescu, Madalin Voicu a anexat o copie a unui act ce nu este, asa cum sustine sus si tare, un act de proprietate. ZIUA a descoperit ca e vorba de copia unui act in limba germana, emis la 29 august 1956, in care vanzatorul confirma autenticitatea viorii Stradivarius. Actul trimis de Madalin Voicu este un certificat de expertiza care autentifica originalitatea viorii Stradivarius Elder.
"Madalin Voicu nu are cum sa contrabalanseze actele noastre"
MCC detine mai multe documente care atesta faptul ca proprietarul viorii Stradivarius Elder este statul roman. Printre aceste documente, e de retinut, in primul rand, actul de cumparare a viorii si precizarile din inscrisuri oficiale romanesti ce arata ca Ion Voicu a cumparat vioara Stradivarius in numele statului roman, fiind, in mod practic, agentul de cumparare al statului roman in 1956. "E limpede ca Madalin Voicu nu are cum sa contrabalanseze actele noastre, daca asta este tot ceea ce poseda", ne-a spus Tudorel Urian, purtatorul de cuvant al MCC. MCC a facut, pe 5 februarie 2007, o notificare familiei Voicu pentru a prezenta in termen de 14 zile documentele care ar dovedi proprietatea urmasilor violonistului Ion Voicu asupra viorii Stradivarius, cumparata de statul roman in 1956. Madalin Voicu sustine ca a primit notificarea pe 10 februarie 2007, data postei.
"Am trimis o notificare familiei Voicu. Le-am dat un termen de 14 zile in care sa furnizeze MCC documentele pe care sustin ca le au, din care reiese proprietatea lor asupra viorii Stradivarius. In cazul in care in aceasta perioada nu o sa primim nici un document, o sa facem demersuri in Justitie pentru recuperarea viorii. Daca primim documentele, o sa le studieze Oficiul Juridic din minister si vom lua o decizie", a declarat la conferinta de presa, din 5 februarie 2007, Adrian Iorgulescu. Ministrul Culturii si Cultelor a precizat ca, in cazul in care nu are documentele prin care sa dovedeasca proprietatea aspura viorii Stradivarius, familia Voicu trebuie sa o returneze statului roman. Decizia a fost luata de ministrul Adrian Iorgulescu pe baza unui raport realizat de o comisie a MCC. In urma cercetarilor, MCC nu a gasit nici un act care sa dovedeasca proprietatea familiei Voicu asupra viorii Stradivarius Elder. Imediat dupa anuntul notificarii facut de Adrian Iorgulescu, Madalin Voicu a sustinut ca MCC "isi face reclama". Madalin Voicu a facut atunci urmatoarea declaratie: "Noi detinem actul de vanzare-cumparare pentru aceasta vioara. Daca aveau documente, in ultimii zece ani s-ar fi nimerit vreun inteligent de ministru sa rezolve acest mare mister. Nu o sa dau curs acestei notificari. Pot sa faca citatii, notificari, noi avem actul".
Dan Mircea CIPARIU 
 Afisari: 3648  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 4 Afiseaza toate comentariile  
Cacealma ?   de doctorul
Madalin   de ionescu
Eh, ce vremuri mon cher ! Sa fi fost alta data.. Ad Memoriam lui Tetea al lui, i-asi fi dat un pol,   de Omul cu Picioare foarte Paroase
la bulau cu el ca e si prost   de Phil
A r h i v a
  AVAS complice cu Ioan Niculae    2 comentarii
  CSM a modificat Ordonanta DIICOT    
  Presedintele amnezic    
  Stiri pe scurt    
  14 ani de inchisoare pentru criminalul de la Tanacu    5 comentarii
  S-au furat osemintele maresalului Averescu si ale generalului Vaitoianu    
 Top afisari / comentarii 
 Al 13-lea semn zodiacal (7278 afisari)
 Razboiul anti-URSS a fost legitim (5886 afisari)
 Un nou scandal Basescu - Tariceanu (4102 afisari)
 Cacealmaua lui Madalin (3648 afisari)
 Pasalac nemtesc (3351 afisari)
 Urmariti inregistrarea video a ultimelor momente din viata lui John F Kennedy (869 afisari)
 Suspendarea, inaintea votului uninominal (152 afisari)
 BBC: SUA au un plan de atac asupra Iranului (123 afisari)
 Miron Cozma mai ramane in inchisoare (92 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01264 sec.