Ziua Logo
  Nr. 3817 de vineri, 29 decembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Basescu pe gheata
Bogdan COMARONI 
-- Ca sa nu-l vorbeasca lumea ca anul asta a vazut gheata doar in pahar, Basescu s-a dus la patinoar. In Cismigiu. Si inca de doua ori. De Craciun, dar si a doua zi. Fara SPP, cel putin la vedere.
Acu' ca "micul Boc" a batut palma cu "draga Stolo", cu gandul sa toarne de-o Fundatie de-a dreapta, pe care sa se sprijine Platforma liberalilor de stanga, s-a linistit sforaraia de la Cotroceni, iar Basescu a inceput sa rada iar, cu gura pana la urechi. Cat despre Tariceanu, a iesit cu bine din sedinta de Comitet Executiv al PNL (mai spre PSD), unde s-a hotarat sa nu puna in aplicare "manevra Heimlich" de resuscitare a Aliantei DA. O alianta care ramane, astfel, cu respiratia taiata si cu sarmaua-n gat pana dupa Aderare, cand specialistii prognozeaza o separare a PNL de PD, provocata de o eventuala fuziune a PLD cu PD, in vederea unei apropieri de popularii europeni.
Daca politica europeana, di granda, s-a pus la murat pana dupa Anul Nou, cand va fi batalie pe zeama de varza de tip UE, ce va drege mahmureala generala, politica de piata, mai mica, mai zglobie si mai balcanica, este in toiul petrecerii. Prin Bucuresti, de pilda, primarii de sectoare se intrec, care mai de care, sa organizeze Revelioane dansante, in jurul unor mese festive, cu curcani brazilieni si porci cubanezi, asa, de Aderare. Lupta, totusi, se da intre Adriean si Marean. Intre Videanu si Vanghelie. Daca Videanu, de la Capitala, a construit ditamai scena ca sa se fataie pe ea niste fatuci pop-dance, basca o rusoaica, Ruslana, care canta, se zice, fara chiloti - chiar si la minus cinci grade -, de a inmarmurit Eurovisionul in 2005, Vanghelie-Almanahe propune ceva "mai meserie". Mai pop-rock. La Revelionul organizat la Romexpo va evolua insusi Tatucul Joe Cocker, iar "numaratoarea inversa" o vor contoriza superstarurile de la Europe. Ca pentru o intrare demna in Europa. Tot ce speram e ca "Final Countdown" sa nu insemne si un final nefericit pentru economia romaneasca in 2007. Biletele la Reveliunea lui Vanghelie, 6000 la numar, s-au vandut in numai cinci ore, o performanta pentru care Ruslana lui Videanu are mult de munca pentru a o contracara. Chiar si fara budigai. As plusa, chiar si fara fustita...
Si daca primarii se intrec in cantareti - unde-o fi Bodo? -, Basescu se da pe gheata. Fostul primar al Capitalei, actual presedinte al Romaniei, "el lider maximo" a simtit nevoia sa faca o baie de multime. Ca sa nu-l vorbeasca lumea ca anul asta a vazut gheata doar in pahar, Basescu s-a dus la patinoar. In Cismigiu. Si inca de doua ori. De Craciun, dar si a doua zi. Fara SPP, cel putin la vedere. Nefericita alegere. Basescu, cu o basca de tractorist pe cap, a aparut in fata camerelor de luat vederi de gat cu cativa golani, care-l bateau, la misto, pe umeri si-i puneau coarne, pe la spate, spre deliciul asistentei. Imaginile au fost difuzate de toate televiziunile. Ce n-am inteles e ca dupa ce s-a facut de ras prima oara, Basescu s-a dus si a doua oara in acelasi loc, repetand figura. Ca si cum i-ar fi placut la nebunie sa-l ia la caterinca toti manelistii si aurolacii. Ceea ce, iar, ma intriga, e cine l-a sfatuit pe Basescu sa gafeze de doua ori, in doua zile. Tare mi-e teama ca Adriana Saftoiu, asa cum e ea, e-n vacanta, iar Basescu face ce-l taie capul. Trista imagine, pentru un presedinte care se pregateste sa-si alature tara Europei, peste cateva zile. Asta sa fie imaginea Romaniei pentru UE? Un Basescu incornorat. Vi-l inchipuiti pe Jaques Chirac, sau pe Tony Blair, de gat cu cate un homeless, imbracati ca niste sculeri-matriteri, in fata camerelor de luat vederi? Cred ca nici macar Eltin n-ar fi iesit, in acest fel, in public. Asta e, ramanem cu Ruslana!
 Comentarii: 15 Afiseaza toate comentariile  
LA MULTI ANI !   de gili
draga ziua   de popescu aurel
Gheata dupa desfiintarea patinoarului   de PANTAGRUEL
Tovarasi forumisti va doresc An Nou Fericit si noi succese in construirea socialismului!   de Giculica zbanghiul-turbat
mai bine un Basescu incornorat, decat ca altii, scuipatzi   de IeU
   de sandu
Ne meritam soarta   de Lisandru Cristian
Presedinte imbracat in fes!   de vasile, the monk
Imi cer scuze dar....   de veres
Basescu   de doctorul
Domnule Comaroni...   de veres
Moasha-sa pe gheata !   de Raquel
Eeh.. Mr. jurnalist.. inca n-ai aflat CE'NSEAMNA " E DE-AL NOSTRU " pronuntat de golanii aia multi -   de Omul cu Picioare foarte Paroase
---TRAIAN BASESCU --- un om (OM ) ..printre oameni ...!   de jan dinu
Ce ziarist subtil!   de sanzaiana
A r h i v a
  Glumetii DNA    2006-12-15
  Cu vocile curate!    2006-08-03
  Sursa Paun    2006-07-05
  Sah la Iliescu    2006-06-09
  O retrocedare publicistica!    2006-06-05
 Top afisari / comentarii 
 Filiera nucleara (4245 afisari)
 Presa europeana: Tariceanu va fi debarcat (2785 afisari)
 Basescu pe gheata (1801 afisari)
 Cosmarul vaduvei lui James Brown (1715 afisari)
 Saddam asteapta streangul mancand (1712 afisari)
 Basescu in control la depozitele CNSAS (225 afisari)
 Campanie anti-fumat gandita sa sperie, dar si sa ajute (122 afisari)
 Ducesa de York, Kate Moss si fiicele lor intampina 2007 impreuna (46 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.22870 sec.