Adrian SEVERIN 

Membrii sai convin sa sustina agenda unui sef in schimbul sprijinului pe care acesta il acorda promovarii agendelor lor. Seful nu este neaparat cel mai puternic. El este acela a carui tinta personala poate fi atinsa concomitent cu majoritatea tintelor membrilor grupului. Cei din urma trebuie sa renunte, insa, in grade diferite la aspiratiile lor, astfel incat convietuirea sa fie posibila. Atari renuntari fac ca frustrarea sa caracterizeze starea de spirit a clanului, in timp ce insecuritatea caracterizeaza starea de spirit a sefului sau. Din frustrare se alimenteaza permanenta incercare a fiecaruia de a-si imbunatati situatia pe seama propriilor tovarasi. Din agitatia fratricida a frustratilor izvoraste teama eterna a sefului ca nu va reusi sa medieze intre sustinatorii sai de circumstanta si sa mentina interesele lor diverse si divergente, ca si puterea lor relativa asezata sub semnul unor aliante interne cu geometrie variabila, in echilibru, devenind inutil. Or, un sef de clan inutil este un sef de clan mort. Orice asemanare cu partide din Romania este... neintamplatoare. Particularitatea este ca partidele romanesti de tip clan sunt alcatuite din oligarhi, adica din potentati apti a proteja si astfel a controla si utiliza o clientela de proletari ai tranzitiei. Dimensiunile clientelei dau dimensiunile puterii oligarhului. Alegerea sefului se face in asa fel incat clientela sa proprie - de preferinta nula - asociata cu clientela oricaruia dintre membri sa fie mai mica decat clientelele reunite ale oricaror alti membri. In acest fel, detinatorul puterii simbolice nu aduna decat accidental masa critica necesara spre a detine puterea reala. Oligarhii au in comun doar prezentul coagulat in jurul luptei pentru obtinerea, impartirea si pastrarea puterii. Trecutul (de uitat) si viitorul (incert) sunt diferite. Unii s-au imbogatit mediind vanzarea de bunuri voluptorii pe o piata brusc deregularizata si invadata de producatori straini. Altii din speculatii imobiliare. Altii din privatizari frauduloase operate in domenii rentabile. Altii din operatiuni bancare dubioase. Cu totii vor sa devina magnati monopolisti dominand "caritabil" cate un sector de activitate scos din orice context social si temporal. Nu insa si din contextul spatial care ofera siguranta. De aceea, autonomia teritoriala pe criterii identitare (necivice) nu este doar visul unor comunitati etno-culturale (precum secuii) blocate in mentalitatile Evului Mediu, ci si al bunilor oligarhi contemporani in lupta cu "nemernicia" democrata. Alaturi de populism, oligarhismul este dusmanul actual cel mai periculos al oricarui partid democratic, indiferent de ideologia sa. Eliberarea partidelor din prizonieratul acestor "elite de prada" este cheia modernizarii regimului politic romanesc. Metoda distrugerii oligarhilor cu bucata nu a dat rezultate. Solutia sta in multiplicarea elitelor, cumulativ cu introducerea lor intr-un sistem de controale incrucisate si contraponderi apt a limita abuzurile de pozitie dominanta, si in paralel cu intarirea capacitatii statului roman integrat in uniunea politica si sociala care trebuie sa fie UE, de a garanta securitatea comunitara. De la democratia post-comunista fara demos la demosul rezultat din inmultirea si limitarea reciproca a centrelor de influenta obligate sa isi imparta aceeasi cantitate de putere - iata pariul liderilor democrati ai partidelor romanesti.