Dorin TUDORAN 

Interesant, dar nu prin noutate, ci prin consecventa. Prin tipul de solutie ce a fost sugerat de la bun inceput de autorii loviturii de palat si de camarila organizata in jurul lor: "evitand dezbinarea si divagarea pe teme legate de trecut." Asa ne intoarcem la imoralitatea excluderii perspectivei morale dintr-un proces politico-social. Pentru a intra in lume, tot ce are de facut Romania este sa stearga cu buretele orice "amintiri neplacute", cum le numeste un analist de aceeasi sorginte cu cel comentat aici. Fleacuri precum Gherla, Aiud, Canal, beciurile si dulapul de batut din Rahova, plutoanele de executie, inscenarile judiciare, exproprierile, infometarea, teroarea ideologica, politia politica trebuie scoase din discutie. De ce? Cauzeaza reconcilierii. "Un proces in care condamnarea este stiuta de la inceput este o farsa." Interesant. Inclusiv procesul de la Targoviste? Daca da, de ce li s-a adaugat, cu grabire, analistul celor cu farsa? "Dupa cum tot farsa este procesul organizat de calai". Da? Interesant. Atunci, de ce li s-a alaturat dupa 1989 analistul celor ce-i demascau pe taranisti si liberali? Probabil, tot de dragul reconcilierii. "Un proces in care judeca victimile este, insa, o farsa". Nici o grija. Ajunsi la putere, cei ce se considerau reprezentanti ai victimelor comunismului s-au mancat intre ei si au adus in fruntea guvernului un personaj hilar si usurel informator al Securitatii. O reconciliere mai profunda nici ca se putea! Dar ce il doare, cu adevarat, pe analistul nostru ramane altceva: "Un proces al comunismului este necesar tocmai spre a stabili caracterul vinovatiilor si a le ierarhiza. El este altceva decat procesul comunistilor si decat condamnarea comunismului". Deci, daca pe vremuri o semnam si o dadeam anonima, azi suntem liberi sa judecam, dar nu se cuvine sa condamnam. De ce? De dragul reconcilierii. In fapt, spre a avea vreo semnificatie si a se dovedi durabila, o reconciliere precum cea in discutie nu poate fi oferita de calai ori de urmasii lor ideologici. Ea trebuie sa vina din partea victimelor. Cei care, in decembrie 1989, au scos "prostimea" "la revolutie" au incercat impunerea unei reconcilieri prin dictat. Si dictatul este tot la ce se pricep. Ba nu, gresesc - se pricep si la diversiune. Asa cum am mai spus, dezbinarea, divagarea si defazarea exista. Dar mai exista si o alta treime, nici ea tocmai sfanta - replierea, resaparea si reanimarea. Ea a controlat schimbarea. Mi s-a reprosat candva ca, foarte curand dupa decembrie 1989, am scris "Ma tem ca, in decembrie 1989, romanii au iesit din casa revoltati, au ajuns in strada revolutionari si au intrat in istorie fraieri". Analiza la care m-am referit nu-mi da motive sa cred ca m-am inselat. Dimpotriva. Daca proiectele in care au incremenit unii sunt dezbinarea, divagarea si defazarea, distinsi analisti si actori politici sunt incremeniti in proiectul "Fa-ma, mai draga, si parlamentar european." Cum altfel? Ne-am cunoscut la complot, ne-am luat la revolutie, ne revedem la Bruxelles. Revenind la chestiune, adica la Romania, cine e de vina? Cred ca baietii de la Fara Zahar au dat un raspuns aproape corect: "Vinovata-i Romania,/De vina este tarisoara meaaa!".