Ziua Logo
  Nr. 3813 de vineri, 22 decembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
"Tatal turkmenilor" nu mai este
-- Presedintele Turkmenistanului, Saparmurat Niazov, a decedat, ieri, in urma unei crize cardiace, la varsta de 66 de ani. Funeraliile au fost fixate pentru 24 decembrie. Timp de 21 de ani, Niazov s-a aflat la carma statului asiatic, pe care l-a condus cu mana de fier, incorsetandu-si poporul (in prezent, cinci milioane de locuitori) intr-o dictatura fara bresa.
"Turkmen baSi" si-a facut statuie din aur din timpul vietii
Saparmurat Niazov s-a nascut la 19 februarie 1940, intr-o familie saraca de muncitori. Tatal sau a fost ucis in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, iar in timpul cutremurului din 1948 din capitala, au murit si ceilalti membri ai familiei, el crescand intr-un orfelinat. A urmat o cariera in inginerie, in domeniul constructiilor, inainte de a deveni lider al Partidului Comunist din Turkmenistan, in 1985, la alegerea presedintelui sovietic Mihail Gorbaciov. Fost lider politic in perioada sovietica, el a reusit sa pastreze puterea si dupa destramarea fostei URSS, in 1991, devenind cu adevarat stapan absolut in tara sa. Niazov a eliminat alegerile, declarandu-se presedinte pe viata si acordandu-si titlul de "Turkmenbasi" (tatal turkmenilor). A suferit in asemenea masura de cultul personalitatii incat a schimbat denumirea lunii ianuarie dupa propriul sau nume, pe care il poarta, de altfel, numeroase strazi din Turkmenistan, ferme, o rasa de cai, un oras, foarte multi copii, un munte si chiar o planeta din constelatia Taur si un crater de pe luna.
Portretul dictatorului este omniprezent, tronand pe zidurile tuturor cladirilor publice, pe etichetele ambalajelor de alimente si pe cabina pilotilor din cel mai vechi aparat de zbor al liniilor aeriene turkmene. Sloganurile lui sunt, de asemenea, prezente peste tot. In capitala Asgabad se afla o statuie cu efigia lui Niazov, poleita cu aur, conceputa astfel incat sa se roteasca in mod continuu, pentru a fi orientata, in permanenta, spre soare. El a interzis baletul, muzica inregistrata si dintii de aur. Dupa anuntarea oficiala a mortii presedintelui, Guvernul turkmen s-a reunit si a asigurat ca atat politica interna, cat si cea externa a tarii vor fi, in continuare, aceleasi, iar tara va ramane unita si puternica.
Turkmenistanul in cautarea unui "tata" adoptiv
Vicepremierul Kurbanguli Berdimukhamedov, care, conform unor apropiati ai presedintiei, ar fi o ruda a defunctului dictator, a fost numit presedinte interimar si, totodata, sef al comisiei mandatate cu organizarea funeraliilor. Conform unei cutume formate in epoca sovietica, responsabilii cu organizarea funeraliilor unui presedinte decedat ii succeda adesea acestuia in functia de sef al statului. Deocamdata, analistii nu au emis nici o prognoza in legatura cu respectarea acestei traditii in cazul de fata. Responsabilii regimului de la Asgabad urmeaza sa-l desemneze pe succesorul lui Niazov in cadrul unei reuniuni programate pentru luni.
Cat timp s-a aflat la carma, autocratul, care detinea tot ceea ce inseamna putere intr-o tara - fiind atat presedinte cat si premier, comandant suprem al fortelor armate si lider al unicii formatiuni politice oficiale turkmene, Partidul Democratic - nu si-a desemnat vreun succesor. Decesul neasteptat al "tatalui turkmenilor" va genera, cu siguranta, o serie de intrebari in legatura cu modalitatea concreta de operare a transferului de putere si cu derularea tranzitiei in statul desertic, ce detine locul cinci in lume in topul tarilor bogate in resurse de gaz natural.
Conform agentiei Reuters, in capitala turkmena situatia parea, ieri, destul de calma, agitati fiind doar muncitorii insarcinati sa demonteze decoratiunile montate in oras in preajma de An Nou si de a pune drapele negre in berna. In randurile populatiei s-au format doua categorii: una a celor speriati de posibilitatea izbucnirii unui razboi fratricid, in lupta pentru putere si a doua, a optimistilor care spera ca, de acum incolo, lucrurile vor merge mai bine si va exista mai multa libertate de miscare. Liderii opozitiei turkmene afirma ca Naizov ar fi murit inca de luni, dar anuntul a fost amanat de politicienii din anturajul defunctului.
Multi opozanti turkmeni refugiati in Suedia si-au anuntat deja intentia de a reveni in propria tara. Guvernul turkmen a inchis ieri frontiera cu Uzbekistanul vecin.
Ileana CORNEA 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Nu e de mirare ca din zona numai dictatori apar !   de Aladin
"Turkmen baSi" si-a facut statuie din aur din timpul vietii   de muradov maksat
A r h i v a
  Putin tulbura apele la Kiev    3 comentarii
  UE impune sanctiuni Belarusului    1 comentariu
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Anti-Elena (5365 afisari)
 Comisia Bogomolov a CC al PCUS a decis caderea lui Ceausescu (5096 afisari)
 Raportul generalului Iulian Vlad (4770 afisari)
 Mana Moscovei (4485 afisari)
 Crimele regimului comunist sunt imprescriptibile (3484 afisari)
 Johnny Depp, intruchiparea lui Freddy Mercury pe marele ecran (199 afisari)
 CEC-ul ramane de stat (177 afisari)
 Poveste de Craciun (91 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00958 sec.