Adrian SEVERIN 

Conformitatea cu acest model se impune romanilor intrucat ei au nevoie de o baie de corectitudine politica pentru a invata sa le acorde drepturi egale celor diferiti. in reflexele noastre toleranta trebuie sa intre, asadar, prin imitatie iar nu prin convingere. Altii se ridica impotriva acestei "corectitudini politice" apreciind ca toleranta fara limite predicata de fanaticii drepturilor omului duce la indiferenta fata de celalalt si de aici la necunoasterea celui de langa tine. Diferenta se constientizeaza, deci, prin confruntarea identitatilor care cauta a se elimina reciproc. Doar dintr-o atare lupta irupe compromisul constand in impartirea puterii spre asigurarea convietuirii inegalilor. Toleranta duce la ignorarea reciproca si pana la urma la tocirea constiintei propriei identitati. Ambele teze imi par gresite. Ele contrapun confortul alinierii confortului asemanarii propunand baze diferite dar la fel de irationale pentru stabilirea identitatii: intr-un caz cosmopolitismul, in celalalt autohtonismul. Amandoua resping gandirea critica si sustin baricadarea intr-o citadela cultural-identitara (occidentala si respectiv, romaneasca). Diferenta (superficiala) sta in credinta unora ca romanii nu sunt capabili decat de o gandire critica negativa, in timp ce altii cred ca singura gandire critica este cea a negarii. Cu totii converg in convingerea ca gandirea romaneasca duce inevitabil la discriminare. Conceptul de "toleranta" ascunde, intr-adevar, o combinatie de aroganta si indiferenta. Fiind asimetric - tolerantul este totdeauna deasupra toleratului - implica discriminarea. "Respectul diversitatii" este preferabil "tolerantei", intrucat presupune cunoasterea si aprecierea celuilalt intr-o relatie simetrica, de egalitate in diversitate. Oricum, "toleranta" nu este doar pasiva ci si activa, discriminarea pozitiva fiind expresia ei superioara. Tinta sa nu este segregarea ci integrarea, dreptul la diversitate implicand si obligatia la solidaritate. Singurul lucru care nu poate fi tolerat este "intoleranta". Inclusiv intoleranta fata de gandirea critica pe care ne-o propun apostolii corectitudinii politice. Abandonul gandirii critice (raportarii critice la celalalt dar si la sine) transforma constiinta identitatii din sursa de creatie in modalitate de autoincarcerare si esentialismul cultural in exclusivism social. Dorinta de izolare in inchisoarea identitara vine din insecuritatea resimtita afara, in ceea ce numim libertate. Or, eliberarea prin autoizolare este, de fapt, prizonierat. Involutia spre comunitatea traditionala (prezumata ca predeterminata si desavarsita) - familiala, etnica, lingvistica, religioasa - suplineste printr-o imaginara securitate moral-culturala univoca, securitatea materiala comunitara, teoretic posibila dar negasita in concret. Universul identitar devenit totodata inchisoare si refugiu, da expresie schizofrena uitarii de lume in acelasi timp cu obsesiva si irationala ei contestare. Laicitatea nu este doar separarea statului de biserica ci si desacralizarea statului ca model identitar, lasandu-se fiecaruia posibilitatea sa isi afiseze in public credinta fara ca ceilalti sa se simta lezati. De modul in care vor sti sa il defineasca pe "celalalt" si sa se raporteze la el va depinde viitorul romanilor in Romania si in Europa..