Red APPLE 

Mircea Geoana a recastigat presedintia partidului pentru un mandat de inca patru ani, sperand astfel o relegitimare a pozitiei sale si eliminarea oricaror forme de contestare interna sau externa partidului. Dar victoria sa este datorata unei grupari de linia a doua, si nicidecum invers. Astfel, Mircea Geoana ramane plin de datorii si, deci, de constrangeri. Mai mult, dl. Geoana a castigat, dar echipa nu este a domniei sale, ci a celor din planul doi care i-au sustinut victoria. Cu alte cuvinte, Mircea Geoana poate sa ramana un simplu lider de vitrina, o imagine pura, lipsita de continutul decizional pe care la vremea sa l-a avut Adrian Nastase. Reusitele grupului de la Cluj sunt semnificative. Au blocat preluarea puterii de apropiatii lui Ion Iliescu, au reusit in acelasi timp sa il integreze fara ruptura pe Ion Iliescu si deci capitalul sau electoral si, nu in ultimul rand, au reusit sa-l elimine pe Miron Mitrea din formula de conducere. Practic aceasta grupare a reusit sa-si impuna oamenii in structura de conducere a PSD subordonandu-si deciziile. Este greu de facut o prognoza referitoare la modul de functionare a PSD de acum inainte, dar eliminarea succesiva a lui Mitrea, Nastase, Oprescu etc. face ca PSD sa devina de nerecunoscut. Poate fi bine in planul imaginii de curatire a partidului, dar poate fi rau in planul functionarii sale si mai ales in planul relatiei cu alegatorii. In jocul intern PSD, victoria in bloc a grupului de la Cluj poate crea un clivaj demolator. Victoriile electorale si politice ale acestui grup, chiar si numai in ceea ce priveste expertiza electorala, lasa mult de dorit. Niciunul dintre liderii acestei grupari nu este un adevarat motor electoral, nici macar in masura in care era Sorin Oprescu, iar gruparea prin exponentii sai, nu sunt "patronii" judetelor cu bazine PSD puternice. In astfel de conditii ce vor spune si cum vor reactiona liderii exclusi ai filialelor cu putere electorala? Membrii de vaza ai acestei grupari au profil de tehnocrati europeni, evident foarte indepartat de profilul baronilor si al voievozilor aducatori de voturi si, in anumite cazuri, de necazuri in sfera justitiei si a moralitatii. Cu alte cuvinte, stilistica PSD s-a schimbat semnificativ. De la Mischie la Ioan Rus sau Vasile Dancu este o cale enorma. Numai ca toti acesti lideri neincercati in lupte (si mai ales in victorii) electorale au o apetenta intelectuala prea mare pentru jocul si negocierea politica (dovada ca liderul grupului de la Cluj nici nu a simtit nevoia de a avea vreun discurs la Congres) si mai putin pentru exprimarea, confruntarea si comunicarea publica, cea care ridica cele mai mari probleme in lumea politica reala. Si totusi PSD este un partid mare, nu un partid de negociere de 5-10%. Cum se vor impaca o structura de conducere a carei apetenta pentru negociere si joc in penumbra este recunoscuta, cu un partid mare, dornic de victorii electorale mari si mai ales decisive? Si asta mai ales ca Ion Iliescu nu pare a fi omul care sa joace dupa o partitura scrisa de dl Dancu. Sansele ca aceasta victorie sa nu fie una a la Pirrus par acum relativ reduse. Caci dl. Geoana si echipa de la Cluj pot transforma PSD intr-un partid al intelegerilor tactice secrete. Cu toate acestea, exista si sanse ca PSD sa se refaca electoral si sa construiasca marile si adevaratele victorii. Una dintre ele ar fi ca aceasta noua conducere sa nu fie exclusivista, iar cealalta ar fi un nou Congres Extraordinar.