Ziua Logo
  Nr. 3804 de marti, 12 decembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Spiritele se calmeaza in penitenciare
Detinutii aflati in inchisorile din Romania au inceput sa renunte la proteste. Directorul adjunct al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Sorin Dumitrascu, sustine ca numarul detinutilor care protesteaza a scazut in ultimele 24 de ore. Ieri dimineata aproximativ 6000 de condamnati din toata tara refuzau hrana sau bateau in gratii cu diverse obiecte, insa dupa pranz numarul acestora a scazut cu o mie.
Potrivit datelor furnizate de Dumitrascu, numarul penitenciarelor implicate in protest a ramas la 26 insa in 25 dintre acestea detinutii se afla in greva foamei. De asemenea, numarul inchisorilor in care au avut loc revolte verbale au scazut de la 15 in cursul zilei de duminica la 9 in cursul zilei de ieri. Totodata, ieri erau 5523 de condamnati implicati in proteste fata de 6516 cu o zi in urma. De altfel, s-a diminuat si numarul celor care refuzau hrana, de la 6353 la 5523. Sorin Dumitrascu a tinut sa reaminteasca ca principala cauza a revoltelor din penitenciare se datoreaza propunerii legislative de gratiere pentru anumite categorii de detinuti, negand ca manifestatiile ar fi fost determinate de conditiile de viata ale acestora. Dumitrascu a adaugat ca asupra detinutilor nu s-a intervenit in nici un caz in forta si nu a fost folosita violenta "in functie de vinovatia celor implicati ar putea fi stabilite pedepse, dar pana acum nu a fost cazul sa se dea sanctiuni. Exista o legatura de cauzalitate, dar nu acesta este motivul principal". Totodata, Dumitrascu a recunoscut ca in Romania exista probleme privind conditiile de detentie, dar ca acestea se vor rezolva in timp, deoarece in prezent lipsa fondurilor face imposibila alinierea conditiilor de trai din penitenciarele romanesti la standardele europene. "Nu exista standarde europene legate de penitenciare, exista doar standarde de detentie. De la caz la caz, se discuta cu detinutii pentru a se impiedica aparitia unor viitoare probleme", a adaugat directorul. El a mai precizat ca nu poate impiedica protestele detinutilor, dar nici nu doreste acest lucru, intrucat acestia sunt liberi sa se manifeste in situatia in care nu sunt multumiti de conditiile din penitenciare. (O.R.)
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
DGPA   de ciad27
A r h i v a
  Jaful AZOCHIM    
  Fraudele semnalate de presa in atentia DLAF    2 comentarii
  Tariceanu a pierdut procesul cu Smeeianu    1 comentariu
  Stiri pe scurt    
  ZIUA a salvat Caietele Eminescu    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Pagubele lui "draga Stolo" (3387 afisari)
 Holocaustul contestat de evrei si musulmani (3122 afisari)
 Reclama stradala la infidelitatea sotului (2597 afisari)
 Atmosfera de stadion la Scala din Milano (2480 afisari)
 Refuzat la export (2357 afisari)
 Premierul israelian mentine "ambiguitatea nucleara" (197 afisari)
 "Camasa care imbratiseaza", inventata in Marea Britanie (55 afisari)
 Varujan Vosganian, validat de Parlament pentru fotoliul MEC (29 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00901 sec.