Ziua Logo
  Nr. 3803 de luni, 11 decembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Trista si iluzorie bunastare mioritica
Octavian HOANDRA 
-- Lumea, in general, injura televiziunile, ba pentru faptul ca de la stiristi la realizatori s-au transformat din caini de paza ai democratiei in hiene, ba ca se remarca printr-o anumita distantare de Limba Romana.
Oricat de adevarate ar fi acestea, raman totusi si niste avantaje. Din greselile unor "tate in devenire", cum am avut ocazia sa vedem pe unul din canalele TV sambata seara, care au fost trimise sa faca un reportaj "in dublu", cu cativa necajiti plecati la munca in strainatate, dar si cu familiile lor, la fel de amarate, ramase acasa, avem ocazia, "norocul" sa mai vedem cum arata, de fapt, Romania reala. Fiindca atat in presa scrisa, cat si in televiziune, acest subiect pare sa nu mai intereseze pe absolut nimeni. Nu m-am asteptat ca politicienii sa fie interesati de acest aspect. Nivelul la care acesti distinsi reprezentanti ai unei Romanii mute au ajuns, nu face nicicum posibil gandul lor catre cetateanul simplu. Cred insa cu tarie ca una dintre datoriile celor care fac presa este, mai ales acum, cand libera circulatie a oamenilor va fi mult mai usoara, aceea de a arata in adevarata lumina acest fenomen fara varsta, care este mirajul de a putea lucra in strainatate. Iluzia ca lucrand acolo si facand "orice", pentru o perioada, economisind cu un pret pe care nu-l povesteste nimeni niste bani, pare a fi gandul care il strabate pe roman cel putin o data in viata. Vedem, de fiecare data in astfel de reportaje imagini "cautate" ale unui "succes" derizoriu. O casa proaspat ridicata intr-un sat care sta sa se prabuseasca, mobila noua, o masina, cumparate de un apartinator din banii trimisi de fiu sau fiica din strainatate. Dar prin toate aceste imagini transpare un soi de tristete amara. Nu vedem nimic care sa ne aminteasca de conditia umana, in general. Ci mai ales despre conditia umana in care am trait inainte de 1989, si in care continuam sa traim si azi. O lume in care nu mai exista nimic sfant si in care se poate face orice, o lume in care ne apasa lipsa de valori adevarate, o lume absurda dominata de faradelege si de o aspra rautate si invidie, in care condamnatul la viata isi parcurge drumul sau fara nici o speranta, sub un cer opac, prin care nu razbate nici un dram de speranta. Lumea pe care o vedem la televizor, familia impartita de soarta in cei care muncesc "afara" si cei care asteapta acasa privind mobilele noi aranjate frumos in case pustii este de un dramatism mai mare decat cel artificial pe care il cauta realizatorii de reportaje ai generatiei "asteptate" care confunda Parisul cu Nisa, si care nu reusesc sa gaseasca o adresa intr-un oras mai mare decat cel in care au copilarit. Dincolo de adevarurile spuse pe jumatate, sau de alte concesii facute din spatele camerei de filmat transpare o drama care se va accentua ireversibil dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Aceea a falsei fericiri cumparate cu bani europeni. Ne transformam dintr-o tara care isi pazea cetatenii cu pustile, la frontiera, intr-o tara care isi va exporta oamenii intr-un occident care are suficienta nevoie de indivizi care sa le faca menajul. Nu e nicidecum rusine sa muncesti, dar am vazut in reportajul cu pricina doua menajere ale Parisului de azi: o batrana din Maramures, cu gandul la ograda si la vitele de acasa, dar si o mai tanara profesoara nemultumita ca trebuie sa faca o munca sub calificarea ei. Am mai vazut si unii din apartinatorii de acasa, aratand camerelor de filmat obiecte cumparate cu banii trimisi de cei filmati anterior in "orasul lumina" al Europei. Dar n-am descoperit in ochii nici unuia dintre cei filmati, vreo unda de bucurie. Era doar un fel de impacare cu o noua si totusi cat de veche perspectiva: a unei iluzorii si dureroase bunastari.
 Comentarii: 4 Afiseaza toate comentariile  
Trista si iluzorie e politica romaneasca!   de DanBruma
BUNASTARE, RUGACIUNE, ICOANE SI CNSAS   de Nituc
Ce e bunastarea pana la urma?   de mens sana
Draga domnule Hoandra   de emi grant
A r h i v a
  Cum vrea Mos Gerila Soros sa ne fure Craciunul    40 comentarii
  Interese solide, partide debile    2 comentarii
  O gafa a lui Nicolae Manolescu    12 comentarii
  Prezumtia de invulnerabilitate    3 comentarii
  La judecata zilei    4 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Un Fluture penal (5906 afisari)
 Cum vrea Mos Gerila Soros sa ne fure Craciunul (4111 afisari)
 Daca nu Basescu, atunci cine? (3015 afisari)
 Cazul Litvinenko relanseaza Razboiul Rece (2878 afisari)
 Confesiunile unui spargator (2804 afisari)
 Sorin Oprescu renunta la sefia PSD Bucuresti (362 afisari)
 Un bilet de autobuz, dovada ca Litvinenko a fost otravit la hotel (88 afisari)
 Luminita Gheorghiu, cea mai buna actrita in rol secundar (42 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.85928 sec.