Dorin TUDORAN 

Pana sa reusesc, trebuie sa ma intorc la Washington. Revin la Bucuresti dupa nici doua saptamani pentru inmormantarea mamei mele. Incerc din nou sa ajung la Spitalul Militar. Aflu ca parintele Calciu s-a reintors in Statele Unite spre a-si lua ramas bun de la familie si enoriasi. Revenit la Washington, aflu ca preotul Calciu ne parasise. Petrec cateva zile de singuratate in apartamentul in care a locuit mama mea, incercand sa pun ordine in lucrurile ce au ramas dupa disparitia ei. Gasesc cateva lazi cu carti pe care le-am lasat in pastrarea ei, la 24 iulie 1985, cand am parasit Romania. Poarta toate dedicatiile autorilor. Recitesc dedicatiile cu nostalgie, in vreme ce prin fata ochilor imi trec intamplari dintre cele mai diverse. Intr-o cutie, in care pe vremuri mama pastra cateva bijuterii, gasesc trei scrisori a caror urma o pierdusem. Una din ele este din 18 iulie 1985 si a fost strecurata pe sub usa apartamentului nostru intr-un moment de balbaiala a "baietilor": "Domnule Tudoran, V-am cautat azi 18 pe la ora 14:30. Am vrut sa va exprim dragostea si solidaritatea mea cu lupta dvs. Sunt preotul Calciu si va scriu in graba caci sunt urmarit. Tocmai acum a urcat securistul dupa mine. Va imbratisez cu dragoste si doresc sa ne intalnim si dincolo, caci mi s-au promis si mie pasapoartele. Va rog sa ma cautati oriunde ati fi. Cu dragoste frateasca si binecuvantari, P. Prof. Gh Calciu" In 1985, parintele Calciu parasea Romania cam la o luna in urma mea. De sosirea sa m-a anuntat Nestor Rates. L-am asteptat impreuna la aeroportul J.F.Kennedy din New York. Peste o vreme, Vlad Georgescu sosea la New York pentru a realiza doua lungi interviuri cu noi. Dupa ce am plecat de la studioul Europei libere, am mers la cina. Apoi am urcat in camera de hotel a lui Vlad. Am discutat in trei pana spre zori. Parintele a plecat ceva mai devreme sa se odihneasca. Eu si Vlad am mai despicat, pentru o vreme, firul in patru. Pana a ne muta amandoi in zona metropolitana a Washingtonului, parintele Calciu si eu am corespondat regulat. Incet, incet, descopeream ca, desi continuam si aici sa luptam pentru aceleasi idealuri ca si in Romania, felul nostru de a alege caile prin care sa o facem se deosebea. Intelegeam ca fata de anumite idei, actiuni si optiuni politice aveam opinii diferite. Simteam ca suntem amandoi foarte incapatanati, dar eram lipsiti de puterea de a recunoaste acest lucru. Botezat greco-catolic, am fost educat religios de bunicul meu matern in spiritul bisericii ortodoxe. Timp de aproape doi ani, am servit ca baiat de altar pentru preotul Constantin Popescu din Stefanesti-Arges. Al doilea preot ce a jucat un rol important in viata mea a fost Gheorghe Ionescu, de la biserica Matasari din Bucuresti. Azi, cand in Romania pentru unii prioritatea zilei a devenit izgonirea icoanelor din asezamintele de invatamant, preotul Calciu lasa in urma o mostenire extraordinara - incredibilul numar de oameni tineri pe care i-a strans in jurul bisericii din Arlington. Cine nu are grija de istorie, pierde si geografia. Cine nu are grija de icoane, pierde si laicitatea. Daca as fi avut norocul sa-l vad pe Gheorghe Calciu inainte de plecarea lui acolo "unde nu este nici durere, nici intristare, nici suspin", i-as fi spus, ca altadata, "Sarut mana, parinte!" Atat. Si i-as fi sarutat-o.