Gabriel ANDREESCU 

In fapt, am asistat la un show impecabil coregrafiat, in care Gigi Becali si-a jucat rolul de dirijor in fata unei sali avide sa-i aplaude si cele mai vulgare glume. Dar cel mai mult excita sfasierea simbolica a victimelor. "Multimii" i-au fost oferiti conducerea CNCD care a indraznit sa-si exprime opinia, militantii drepturilor omului, ateii, agnosticii, iehovistii, maghiarii - aproape tot ceea ce constituie in societatea romaneasca o minoritate. Am asistat la o scena de dezumanizare, o mineriada antiintelectualista ale carei consecinte pe termen imediat si mediu mi-e greu sa le evaluez. "Onoarea" intalnirii a fost salvata de o doamna a carei indignare curata si demna fata de ce se intampla in jurul ei mi-a incalzit inima. Ceea ce s-a derulat la "Nasul" nu este intrutotul inedit. De doua-trei saptamani, tema prezentei simbolurilor religioase in scolile publice a devenit subiectul unei campanii vindicative. Ea a produs solidarizarea unor categorii umane si profesionale care altfel nu ar parea sa aiba prea multe lucruri in comun. In spatiul mediatic, s-a realizat convergenta dintre cativa oameni publici, lideri de opinie, asociatii, mijloace de presa, slujitori ai cultelor pe care nimeni nu s-ar fi gandit sa-i asocieze unii cu altii. Ce este nou in solidaritatea brusca care a reunit pe aparatorii simbolurilor in jurul acestor noi flamuri? E natural ca o tema sociala sa stranga aceleasi da-uri (sau nu-uri) de la oameni aflati chiar la antipozi. Faptul ca Traian Basescu, Vadim Tudor, Sebastian Bodu si Doina Cornea isi exprima aversiunea fata de coruptie nu motiveaza introducerea lor in aceeasi categorie. A-i aduna pe oameni sub o eticheta intrucat au aceeasi pozitie privind un anumit subiect poate constitui o tactica de stigmatizare. Totusi, Gigi Becali, Alex Stoenescu, Andrei Plesu, Horia Patapievici - si ma opresc cu seria aici - reflecta o unitate mai adanca decat cea a da-ului pe tema icoanelor. Desi par de tipologii atat de diferite si sunt atat de disonanti la nivel stilistic, toti cei numiti, si altii pe care titlul nu i-a mai incaput, au ceva in comun. Cu totii arata o incredibila lipsa de informare asupra subiectului despre care se exprima. De la Gigi Becali nu ai la ce sa te astepti. Dar ca Stoenescu sa nu faca distinctia dintre nationalism si patriotism, Plesu sa nu inteleaga diferenta dintre ateism si libera cugetare, Patapievici sa confunde consensul social cu legitimitatea era greu de imaginat. Si mai expresiv contribuie la convergenta celor numiti ostilitatea fata de intelectualii care au deschis tema simbolurilor religioase din scolile publice. In orice democratie care isi merita numele, punerea in discutie a unei chestiuni de interes general e lucrul cel mai firesc. Sesizari privind simbolurile au existat si in Bavaria, si in Italia, fara ca autorii sa fie demonizati. La noi, Gigi Becali ii acuza de a fi platiti de cercurile antinationale, Patapievici, de fanatism, Plesu, de aroganta juvenila. Ii mai uneste dispretul, privirea de sus. Becali admonesteaza un profesor de filozofie ca poarta camasa peste pantaloni. Plesu insulta si el, dar elegant: "un tanar curatel". Ca unul o face urcat pe un morman de bani, celalalt, pe un piedestal simbolic, un altul, intrucat va avea de dat socoteala, nu conteaza. Ei urasc si dispretuiesc, se zice, in numele valorilor crestine.