Grea zi 1 decembrie, de plictiseala. Ceva melancolic, de toamna tarzie. Zi ploioasa, cetoasa... Prin Scandinavia in zile ca astea numarul sinuciderilor creste. Noi, firi mai practice, de insi impacati cu lumea, cu viata si moartea, stam la televizor imbecilizati de ropotele fanfarei, de pasul cadentat al trupei, de salutul solemn la chipiu al generalilor burtosi care nu au castigat nici o batalie, dar au stofa uniformelor rupte de decoratii. Biete tinichele atarnate pe pieptii de arama de diversi tipi ajunsi mari si tari la Cotroceni, ca sa satisfaca vanitati, sa cumpere ce a mai ramas din onoarea unora dupa ce au facut uz de arma in decembrie 1989. Nu e unul sa nu fi primit macar o stea pentru bravura de a trage in civilii atat de detestati iesiti pe strazi sa-l rastoarne pe comandantul suprem. Mai sunt in peisajul paradelor militare si alti eroi. Manglitori de intendenta, cu ochii pe limuzinele sefilor politici, de care atarna binele lor. Dar si civili blambeci, scapati de la amante si - fraierii - de la neveste, cu ochii lipiti de somn. Noi "ne" radem voiosi de spectacol. Adica, uite dle, ca sunt unii si mai si ca noi. Astia tre' sa iasa sa prezinte onorul la drapel, in loc sa stea tolaniti in fotoliu cu halba de bere la televizor. Asa isi cumpara unii linistea, in tribuna oficiala, frecandu-se de granguri. Suflete moarte, se gasesc ieftin la "ocazii" pe la mica publicitate. Casti de ti se rupe falca. Bineinteles, daca nu ai adormit deja. Asta e onorul omului normal, al omului de bine, al baietilor destepti si al celor de cartier, la un 1 decembrie searbad, ceremonios, care zornaie ca o armura goala. Dar vin sarmalele, vinisorul gratis din partea primariilor si scenele cu muzici, inghesuiala, focurile de artificii. Mama, ce distractie baga Basescu in noi. Poporul umple euforic pietele si bulevardele centrale ale scumpei noastre patrii, ca sa se vada democratia noastra mai bine la Bruxelles. O seara inainte, la Cotroceni, am vazut cam aceeasi lume. Cu o diferenta; amestecul era mai savant. Cu demimondene, cu artisti, cu gazetari si burtaverzime alaturati unor negustori de arme, petrolisti, banditi, usieri&slugi. Romania in mic pe de-a-ntregul, minus perdantii, saracimea. In vreme ce tribuna de la Arcul de Triumf a plesnit de gusati, penati, personaje de la ministru, general, in sus, aici un colaj. La dineul de gala, am vazut un fel de adunatura suprarealista. O amestecatura simpatico-odioasa. Ghiveciul nostru national la final de tranzitie. Ma duc extrem de rar la receptii, si numai cu treburi, pentru emisiunile mele, sa dau de cate unul care se ascunde in spatele secretarelor, soferilor, bodiguarzilor. Ma satur repede de placerea de a ma freca de tipi suspecti. Lume multa, cam aceeasi din 1990. Plini de ifose, dotati cu surasuri cinice, satisfacuti de milioanele de dolari pe care stau bucile. Insi cu apucaturi de animale de prada. Mafioti aflati mereu in anturajul puterii. Sunt apoi agentii secreti, spionii, foarte la moda zilele astea, curtati de toata lumea. Pe langa ei foiesc politicieni si afaceristi verosi, conectati bine cu bancile si firmele de import-export si cu primariile, mari furnizoare de miere si covrigi in coada, cu RAPPS-ul si alte pomeni de stat. Au defilat si bagatori de seama, sinecuristi, plescari voiosi, manierati, cu costume impecabile vanand pontul care sa ii aduca in Top 300. Bravo, mi-am zis, regretand ca nu am aparatul foto (daca l-as fi avut mi l-ar fi insfacat cerberii de la poarta). Uite protipendada rosie, rosietica, roza&portocalie. Seamana totul cu un poem dada citit nu demult. Inainte de plictiseala de la parada militara din Kiseleff, peisajul dadaist al marii sali de la Cotroceni a compensat kaki-ul si griul existentei cu multa si simandicoasa veselie. A facut toti banii. Si restul.