Ziua Logo
  Nr. 3796 de sambata, 2 decembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Serban ORESCU: Afaceri dubioase necesitand circumspectie
-- In ultima vreme, au aparut doua "comete" pe cerul oricum impur al tranzactiilor statului roman, implicand privatizarea unor industrii strategice. "Privatizare" ... "interese strategice", e de ajuns pentru a atrage atentia Cotroceniului si a serviciilor secrete. De ce nu? Asigurarea securitatii energetice se afla, in Romania, cu sau fara ratiuni constitutionale majore, pe agenda presedintelui care spera, cu acest prilej, sa marcheze puncte - la opinia publica - si impotriva adversarilor politici. Sa vedem in ce context!
Ministru al Economiei, raspunzator si de energie, este domnul Codrut Seres, din Partidul Conservator, mana dreapta a domnului Dan Voiculescu, si unul, si altul nu tocmai "strane de biserica", cum se spune. Fapt este ca "romanii au dreptul sa stie", a spus presedintele Traian Basescu intr-un interviu aparut intr-un ziar central. Ce sa stie, daca nu cumva niscaiva ilegalitati in contractele de privatizare, favorizand firme straine, ceea ce face sa creasca pe piata pretul unor utilitati.
Companiile vizate de domnul Basescu s-au aratat dispuse sa-si faca publice contractele cu statul roman, chiar daca legea nu le obliga! Numai ca publicarea lor necesita aprobarea tuturor actionarilor firmei elvetiene majoritare - Consiliul de Administratie al "Soci�t� Bancaire Priv�e" urmand sa se intruneasca in cel mai scurt timp. Nu este, insa, deloc sigur ca se va renunta la clauza de confidentialitate, prevazuta in contract. Desigur, se pune intrebarea de ce a semnat partea romana un contract cu clauze confidentiale?
Fapt este ca, in acest context, au fost arestati preventiv pentru circa 20 de zile doi functionari ministeriali superiori, acuzati de tradare prin transmiterea unor secrete de stat, si doi consultanti internationali, din care unul ar fi avut relatii speciale - spune presa - cu ministrul Economiei, Codrut Seres: se banuieste ca Stancev, consultantul bulgar, ar fi obtinut date secrete despre licitatiile organizate de Ministerul Economiei si de cel al Comunicatiilor.
La domiciliul celor doi fosti inalti functionari romani si al reprezentantilor elvetieni au fost identificate documente secrete de stat. Printre ele - colac peste pupaza - si corespondenta privata dintre fostul ambasador american la Bucuresti, Michael Guest, Oficiul Participatiilor Statului (roman) si Bank of America, institutie care a participat la selectarea consultantului pentru privatizarea altei firme romanesti, Petrom, pe timpul Guvernului Nastase, alta afacere care face valuri in prezent. Implicatiile diplomatice ale acestor afaceri pot fi banuite. Statul roman - recte procurorii, dar si presedintele Basescu - trebuie sa procedeze, deci, cu atentie si cu acoperirea Justitiei pentru a nu alerta piata capitalurilor, dar fara a lasa sa le scape eventualii escroci. De aceea, recomandabila este mai ales circumspectia, in nici un caz luarea cu asalt a redutei adversarului, cum domnul Basescu obisnuieste adeseori la el in tara...
 Afisari: 614  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Afaceri dubioase...   de doctorul
A r h i v a
  Tesu SOLOMOVICI: Cand un evreu e prost    17 comentarii
  George DAMIAN: Episcopul Iuliu Hossu si 1 decembrie    5 comentarii
  Eugen SIMION: Despre frustratii si faradelegi vechi si noi (II)    3 comentarii
  Constantin BALACEANU-STOLNICI: La judecata zilei    3 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Harta reimpartirii Orientului Mijlociu (4989 afisari)
 "Sa traiti bine ca noi, domnule presedinte" (3604 afisari)
 Tesu SOLOMOVICI: Cand un evreu e prost (3587 afisari)
 Iri si Moni de Anglia (3458 afisari)
 Amanta de profesie (2537 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01012 sec.