Ziua Logo
  Nr. 3796 de sambata, 2 decembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Guvernul a stabilit calendarul scumpirilor la gaz
Frana la Petrom
Ministerul Economiei si Comertului (MEC) a lansat in dezbatere publica un proiect de Hotarare de Guvern (HG) pentru stabilirea calendarului de majorare a preturilor gazelor naturale din productia interna, aferent anului 2007. Conform proiectului, pretul gazelor din productia interna va fi mentinut, in primul trimestru din 2007, la nivelul de 145 dolari/1000 mc, valabil si in prezent. La 1 aprilie 2007, pretul ar urma sa creasca la 155 dolari/1.000 mc, la 160 dolari/1000 mc in trimestrul III si la 170 dolari/1000 mc in trimestrul IV. "Preturile propuse prin calendarul prezentat vor constitui nivelurile maximale de valorificare a productiei interne de gaze naturale", se arata in Nota de Fundamentare a proiectului de HG.
Amanare "anuntata"
Conform ANRGN, mentinerea preturilor la productia interna de gaze, in primul trimestru din 2007, ar permite ca tarifele achitate de populatie sa nu fie majorate la 1 ianuarie 2007. O decizie privind nivelul preturilor, valabile de la 1 ianuarie 2007, va fi anuntata la 15 decembrie, dupa efectuarea unor calcule legate de tarifele de distributie pentru anul viitor. Tarifele la gazele furnizate populatiei vor creste, anul viitor, cu 8-12%, ca urmare a majorarii preturilor gazelor din productia interna cu 17,2%, potrivit estimarilor Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) cuprinse in Nota de Fundamentare a proiectului de HG. Ritmul de crestere a tarifelor va fi influentat de majorarile de preturi la gazele din import. Romania s-a angajat fata de organismele internationale si UE sa majoreze treptat pretul productiei interne de gaze naturale, in fiecare an cu 25 dolari/1000 mc, astfel incat, la data aderarii, tariful sa ajunga la paritate cu pretul de import, se arata in nota de fundamentare a proiectului de HG, perioada care a fost prelungita pana la sfarsitul anului 2008.
In Romania, principalii producatori de gaze sunt Petrom si Romgaz, care asigura, in parti aproximativ egale, circa 70% din gazele consumate in tara. In urma cu cateva luni au aparut divergente intre Petrom si distribuitorii de gaze naturale, pe fondul neintelegerilor referitoare la pret. Reprezentantii ANRGN au afirmat, in luna septembrie, ca, in special Petrom, impune principalilor distribuitori preturi cu 15-20 dolari pe mia de metri cubi peste nivelul calculat de ANRGN pentru productia interna, de circa 125 de dolari. Operatorii de distributie au anuntat ca, in perioada august - septembrie, Petrom a intrerupt sau limitat livrarea gazelor catre companiile care nu au acceptat majorarea pretului. Drept pentru care, la 11 noiembrie, ANRGN a majorat tarifele pentru consumatorii casnici, pentru ca a fost obligata sa creasca pretul gazelor din productia interna la aproximativ 145 dolari/1000 mc.
In Nota de Fundamentare se explica si de ce Guvernul poate lua aceasta decizie de limitare a cresterii preturilor gazelor din productia interna: conform Legii Concurentei 21/96 "in sectoarele economice sau pe pietele unde concurenta este exclusa sau substantial restransa prin efectul unei legi sau datorita existentei unei pozitii de monopol, Guvernul poate, prin hotarare, sa instituie forme corespunzatoare de control al preturilor pentru o perioada de cel mult trei ani, care poate fi prelungita succesiv pe durate de cate cel mult un an, daca imprejurarile care au justificat adoptarea respectivei hotarari continua sa existe".
Gabi MOROIANU 
 Afisari: 424  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Harta reimpartirii Orientului Mijlociu (4989 afisari)
 "Sa traiti bine ca noi, domnule presedinte" (3604 afisari)
 Tesu SOLOMOVICI: Cand un evreu e prost (3587 afisari)
 Iri si Moni de Anglia (3458 afisari)
 Amanta de profesie (2537 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00916 sec.