Nu am dorit sa polemizez cu Adrian Cioroianu atunci cand am criticat, in urma cu vreo luna, prestatia sa jenanta in calitate de "avocat" al lui Ion Antonescu, in finala concursului "Mari Romani". Nu am fost nici pe departe singura care a remarcat, atunci, ca "pledoaria" apararii a fost, de fapt, un veritabil rechizitoriu. Replica domnului Cioroianu a sosit prompt in ziarul "Adevarul". Pe scurt, dansul sustinea ca nu isi poate schimba opiniile de dragul unui joc televizat. Admirabila atitudine, dar neconvingatoare explicatie. Fidel convingerilor sale, istoricul putea sa refuze rolul care nu i se potrivea. Iar politicianul nu ar fi trebuit sa accepte sa fie remunerat de TVR, institutie pe care o controleaza - in calitate de membru in Comisia pentru Cultura din Senat. Daca Adrian Cioroianu si-ar fi expus din sala, ca simplu invitat, parerile cu privire la Antonescu, nu ar fi existat nici dileme morale, nici conflict de interese. Iar eu nu as mai fi putut fi "victima voluntara a unui populism jurnalistic pagubos". Am acceptat sa-i las domnului Cioroianu ultimul cuvant, asa cum nu prea elegant imi sugera in "Adevarul". Nu de alta, dar nu ma tenteaza sa polemizez cu un "adversar" pe care Victor Ponta il mananca la micul dejun. N-are nici un haz. M-am razgandit dupa ce i-am citit articolul de saptamana trecuta din "Dilema". Se pare ca dumnealui chestiunea nu-i da pace. De data aceasta ma simt datoare cu un raspuns. Am aflat din "Dilema" ca sunt un "caz". Nu singular, dar reprezentativ pentru "moderatorii" de televiziune care, refuzati candva de Adrian Cioroianu, se razbuna atacandu-l pe nedrept. Asa isi explica dansul faptul ca "un fel de jurnalista" (eu, adica) a indraznit sa-l critice: incercasem sa-l "ademenesc", prin primavara, la o emisiune. Si nu mi-a mers. Macinata de ranchiuna, l-am facut, in scris, "cu ou si cu otet". Cand, de fapt, singura sa vina era ca nu dorise sa ma "frecventeze"... Imi pare rau sa-i rapesc iluziile domnului Cioroianu (care pozeaza in cunoscator al culiselor audiovizualului), dar de invitatii unei emisiuni se ocupa producatorii. Iar experienta mea in domeniu a fost prea scurta ca sa am ce cauta alaturi de Teo Trandafir sau Andrei Gheorghe (alti prigonitori ai sai). Nu-i cunosc, dar as putea pune pariu ca nici unul dintre ei nu a avut vreo noapte de insomnie din cauza lui Adrian Cioroianu. Comparandu-le notorietatea, as zice ca mai degraba acesta din urma incearca "sa se bage in seama pe seama altora". Nu-i cu suparare, stim ca politicienii au nevoie de mediatizare. Si, in ciuda ifoselor de fecioara neprihanita, domnul Cioroianu tanjeste dupa luminile reflectoarelor. Nu fiindca ar avea neaparat ceva de spus. Pur si simplu, adora sa i se dea importanta. Cam asta ar fi singura calitate care il recomanda pentru politica. Numai cineva care a lipsit ani buni din tara l-ar mai putea crede un timid mediatic. Un soarece de biblioteca excedat de atentia publica. Nici vorba de asa ceva. Polivalent si multilateral dezvoltat, Adrian Cioroianu iese dintr-un studiou ca istoric, si intra in altul ca politician. Intre un dineu de gala, o maslina si o lansare de parfum, are timp sa scrie chiar si la "Gazeta sporturilor". Nelipsit de la mondenitati, personaj in paginile unor reviste de scandal, domnul Cioroianu nu a ocolit nici emisiunile pentru coafeze, nici compania vedetelor din divertisment. Asa ca superioritatea condescendenta aratata superficialitatii din televiziuni este la fel de penibila ca si "pledoaria" sa impotriva unui personaj pe care fusese platit sa-l apere.