Presedintele Basescu are dreptate cand spune ca romanii trebuie sa ramana in Irak atat cat este necesar si ca ar fi un act de lasitate sa ne parasim intempestiv aliatii lasandu-i sa lupte singuri pentru valorile si securitatea noastra. Intrebarea este, insa, daca prezenta romanilor este necesara? Romanii trebuie sa ramana in Irak doar daca astfel pot contribui la imbunatatirea situatiei sau daca situatia s-ar inrautati ca urmare a plecarii lor. In prezent, in Irak se desfasoara un razboi de gherila impotriva trupelor straine considerate trupe de ocupatie si un razboi civil implicandu-i pe siiti, sunniti si kurzi. Prin parasirea Irakului, coalitia internationala condusa de SUA poate opri razboiul de gherila. Continuarea prezentei trupelor straine (deci si a militarilor romani) nu face decat sa adanceasca neincrederea si resentimentele lumii arabe fata de Occidentul euro-atlantic obligat sa impuna un control tot mai sever asupra unui teritoriu pe care a pretins ca il elibereaza si doritor sa transfere modelul sau de viata perceput de musulmani ca esec moral. Cat priveste razboiul civil, este limpede ca el nu poate fi domolit de fortele internationale care din ignoranta si iresponsabilitate i-au favorizat izbucnirea. Plecarea lor nu are cum sa il inrautateasca. Si in acest caz razboiul va inceta tot din lipsa de combatanti, dar nu prin abandonul intelept al unuia, ci prin epuizarea tuturor. Singurul lucru de facut spre a stinge mai iute conflictul este ca nici una din parti sa nu primeasca sprijin extern. Desigur, retragerea din Irak nu trebuie sa fie precipitata si dezorganizata. Cu cat mai repede calendarul si conditiile ei vor fi anuntate, cu atat mai curand se poate spera intr-o destindere a atmosferei, precum si intr-o trecere de la confruntarea furibunda actuala la abordari mai rationale. Pe acest fond, demersul minim consta in recuperarea fortelor baasiste si ridicarea barierelor psiho-administrative care in prezent impiedica reintegrarea lor in societatea irakiana, precum si implicarea Iranului si Siriei intr-un dialog constructiv cu comunitatea internationala. Reconcilierea cu vechiul inamic care, oricat de rau va fi fost, s-a dovedit, totusi, mai apropiat de conceptul unei ordini moderne si mai pregatit pentru gestiunea afacerilor publice, va da o minima sansa recoagularii statului irakian - eventual intr-o formula federala si preferabil intr-una seculara. Pe de alta parte, in abordarea Iranului si Siriei se impune ca batului prea subtire cu care au fost amenintate pana acum sa i se asocieze si un morcov suficient de tentant spre a face acceptabile exigentele euro-atlantice. Ajutorul pentru dezvoltarea economica si imbunatatirea situatiei sociale, precum si modificarea inteleapta a actualelor norme internationale privind detinerea tehnologiei nucleare, ar putea fi stimulente apte a produce ecouri pozitive in tari in care, odata cu trecerea timpului, gustul pentru revolutie face inevitabil loc dorintei de securitate. In locul retoricii belicoase, Romania ar trebui sa profite de ultimele sale resturi de influenta, simpatie si expertiza in lumea araba si islamica spre a proiecta solutii politice si un plan de dezangajare militara pe care sa le propuna atat la Washington, cat si in Orientul Mijlociu. "Marele licurici strategic" SUA va fi ajutat astfel sa inteleaga ca loialitatea aliatilor nu poate fi testata prin implicarea lor in aventuri paguboase si sa vada ca lumina, ca si demnitatea, pot veni si de la licuricii mai mici.