Incidentele din Ferentari prefigureaza alte crize care vor exploda in periferiile urbane in viitorul previzibil, daca nu se trece urgent la o politica serioasa de refacere a acestor zone. Mahalalele sunt veritabile bombe sociale. Ce am vazut saptamana asta e doar inceputul. Orasele noastre sunt construite prost, sub o dictatura de o jumatate de secol. Efectele pe care le constatam acum tin insa de lipsa oricarei strategii de "umanizare a periferiilor" in ultimii 16 ani. Gandite ca niste dormitoare si cantine, ele nu sunt comunitati umane. Fatadele blocurilor arata ca dupa bombardament. Conditiile igienico-sanitare sunt de undeva din Evul Mediu. Apa, electricitatea lipsesc. Lipsesc pentru ca primariile neglijeaza periferiile, dar si pentru ca oamenii nu au bani sa plateasca pretul cerut, chiar daca s-ar trage retele pe aceste strazi. Solutia de a inchide electricitatea nu este una reala. Mai e si exodul celor care nu gasesc de lucru in sate si in orasele mici monoindustriale, in faliment, si care se agata de mirajul Bucurestiului pentru a supravietui. Nu au meserie, educatie, obisnuinta de a munci, dar spera sa se angajeze argati, hamali, te miri ce. Spera ca, intr-un oras mare, isi pot duce traiul. Romania reala a spart ecranele televizoarelor zilele astea. Imaginile furiei, saraciei, lipsei de educatie sunt extrem de dezagreabile. Au fost trimise forte de ordine pentru a calma lumea. Solutia este insa in alta parte. Daca ele nu vor fi abordate, dezordinele se vor repeta negresit. Si daca se vor repeta, se vor extinde spre centrul orasului. S-ar putea ca domnii care se simt la adapost ca intr-o alta tara in vilele din nordul orasului, paziti de bodiguarzi si SPP, sa nu mai fie atat de fericiti ca astazi cand zonele rezidentiale, cand cartierele de lux vor fi invadate de amaratii care au invadat strazile in Ferentari. Sa nu avem o problema ca in Los Angeles, in 1992, in cartierul Watts. Perioada postbelica a consacrat un model de oras in care diferentele sunt extrem de vizibile. Nu intamplator incidentele au izbucnit in zona cea mai mizera. Ferentarii sunt locul cu cea mai proasta reputatie din Bucuresti. Stiu asta din copilaria mea petrecuta intre Obor si Bariera Vergului. Dar raul e mai intins. Toate orasele din Romania au macar un Ferentari. Daca nu chiar mai multe. Dictatura a construit putin, scump si prost - nu mult si bine, cum s-a spus. Cartierele de dincolo de zonele istorice, mandria lui Dej si Ceausescu, sunt niste bantustane, niste ghetouri. Strazi unde trotuarele sunt pline de mormane de gunoi pe care nimeni nu vine sa le ridice cu lunile. Aceste asa-zise cartiere de locuinte sunt intinse in preajma platformelor industriale. Baraci, dormitoare, cantine - socializare zero. Perioada post '89 nu a corectat nimic din aceasta trista realitate. Cei cu bani s-au grabit sa plece din aceste cartiere, ceilalti au ramas acolo, izolati de saracie ca de un zid. In timpul campaniilor electorale, candidatii mai trec pe acolo sa ceara voturile. Unii nici atat, prefera sa trimita echipe sa lipeasca afise cu preastimatele lor fete. Dupa aia, nimic. Statisticile inregistreaza in aceste zone delincventa juvenila maxima, concomitent cu cea mai ridicata rata a somajului. Cel mai ridicat indice de mortalitate infantila, concomitent cu cel mai scazut nivel de educatie. Si seria fatalitatilor poate continua. Sunt multe zone urbane unde dupa 1989 conditiile de trai chiar s-au inrautatit. In lipsa investitiilor, a programelor - confruntate cu esec economic, dar si cu indiferenta politicienilor - cartiere ca Ferentari nu au cum sa se emancipeze, sa treaca in sfarsit in secolul al XXl-lea.