"Jurnal II. Jurnal indirect (1926-1945)", a lui Mihail Sebastian, este, cred eu, pe langa rezultatul unei trude de arhivar a lui Tesu Solomovici, o carte, a carei aparitie nu poate trece neobservata in nici o cultura. Parcurgerea celor cateva sute de pagini de publicistica, extrase, dintr-o imensa informatie pe care cunoscutul scriitor a lasat-o aduce in prim-plan una din constiintele cele mai pregnante ale interbelicului romanesc. Sfarsitul tragic, la numai 45 de ani (1945), desprins parca din conventionalul literar, a facut ca opera sa (teatru, proza, eseistica, publicistica), sa fie tot timpul in atentia criticii, cititorilor, regizorilor. Acum, prin acest tom masiv, editat de Tesu Solomovici, il reintalnim pe Mihail Sebastian cu emotie, ca personaj unic si fascinant al unei lumi pe care a pretuit-o si a iubit-o, chiar daca i-a fost de multe ori ostila. Tesu Solomovici, fiindca nu cunosc mai nimic din adolescenta, tineretea si maturitatea pe care le-ati trait in sumbrul proletcultism, va invit sa le evocati. Septuagenar acum, fac parte din categoria rara a ultimilor "dinozauri" care au traversat vremurile, martor si victima a dictaturii antonesciene si comuniste. M-am nascut la 1 ianuarie 1934, in targul moldovenesc al Focsaniului si m-am stabilit cu familia, la varsta de 13 ani, in Capitala. Am inceput sa invat la heder (scoala primara religioasa evreiasca), am continuat la liceul evreiesc, am terminat o scoala tehnica (textile). Ma pregateam sa plec in Uniunea Sovietica, la Facultatea de Textile din Leningrad cand am picat in echipa de reporteri a "Scanteii Tineretului" care zugraveau cu harnicie in ziar, minunile Festivalului Mondial al Tineretului din 1953. Ce echipa grozava mai era! Fanus Neagu, Radu Cosasu, Teodor Mazilu, Nicolae Tic, Dumitru Mircea, Eugen Mandric, Beno Dumitrescu, Mihail Lupu etc. Am devenit apoi student la Facultatea de Ziaristica unde i-am avut profesori pe Al. C. Constantinescu, Vasile Dumitrescu, Sasa Musat si Tudor Vianu. Primul se spune ca a fost otravit, al doilea a devenit ministru-adjunct de Externe, Sasa a fost impuscat, fiind implicat in "atacul sionist asupra Bancii Nationale din Giulesti", iar Tudor Vianu a renuntat sa ne mai predea tainele literaturii universale de buna-voie, dar silit de imprejurari politice. Inca de pe vremea studentiei, in anul I de facultate am tradat "Scanteia Tineretului" pentru organul sindicatelor "Munca", unde deveneam seful sectiei de literatura. Redactorul sef, Ecaterina Borila, sotia temutului mega-stab Petre Borila, se saturase de marele poet modernist, ilegalistul Stefan Roll (Gheorghe Dinu), care venea vesnic beat la ziar si m-a numit pe mine sef, tanar cadru utemist "de nadejde". La "Gazeta Literara", unde ma angajase Paul Georgescu, odata cu Matei Calinescu, nu am facut multi purici, pentru ca m-au prins intre furci "evenimentele" din Ungaria si seismul a aruncat in inchisori si a exmatriculat din facultati mii de tineri si de studenti. Cand ati emigrat in Israel? Exclus din UTM, exmatriculat din Facultate, dat afara de la ziar, ramas somer si interzis la publicare, am mai supravietuit in pseudonime pana in 1964, cand am emigrat in Israel. Mana lunga a Securitatii nu m-a lasat sa traiesc linistit si a presat sa devin omul ei. Cand refuzul s-a perpetuat, mi s-a interzis intrarea in Romania. Ce ati facut in Israel? Cum v-ati castigat existenta? Am lucrat intai la Biblioteca Universitatii din Tel- Aviv, am activizat viata culturala a emigratiei romanesti, am tiparit carti si am fost chiar redactor sef al unor publicatii in limba romana. Ati revenit in Romania cu foarte mult elan cultural, dupa 1989. Dupa Revolutia din 1989, israelienii au venit in Romania sa investeasca, au facut tot felul de afaceri, unii au construit sosele, altii au facut buticuri, eu am infiintat o editura. Prima carte tiparita a fost "Viata lui Eminescu" de George Calinescu, editia princeps din 1938. Dupa 15 ani de activitate, lista cartilor scoase de Editura Tesu, se prezinta pot spune, mai mult decat onorabil. Cu ultimele doua carti, "Jurnal II. Jurnal indirect, 1926-1945"de Mihail Sebastian si "Istoria Holocaustului din Romania. Transnistria. -Transilvania de Nord" de Tesu Solomovici, m-am prezentat la Salonul International de Carte de la Constanta si au fost distinse (septembrie, 2006), cu Premiul Special al Salonului de Carte. Am propus acest dialog, impresionata fiind de foarte proaspatul "Jurnal II Jurnal indirect, 1926-1945", al lui Mihail Sebastian, carte aparuta sub directa ingrijire si alcatuire a lui Tesu Solomovici. Titlul cartii este intrucatva fortat, fiindca exista adevaratul Jurnal al lui Sebastian, tiparit la Humanitas, dar, am cautat astfel sa accelerez interesul cititorilor. Este momentul sa explicati cititorilor de ce l-ati numit asa; el este o culegere extinsa a uriasului volum de publicistica a lui Mihail Sebastian. Modelul exista, l-a utilizat si Eugen Simion intocmind "Jurnalul indirect" al lui George Calinescu. Un volum cu titlul "Culegere de texte" sau "Din publicistica lui Mihail Sebastian" ar parea unora anost. Sa vedeti, Mihail Sebastian a fost dramaturg, romancier, eseist, dar geniul si l-a consumat in jurnalistica. A scris enorm, aproape zilnic, verbul sau jurnalistic a insotit aproape doua decenii de viata social-politica si culturala romaneasca. Eu n-am facut decat sa extrag pepitele care mi s-au parut cele mai pretioase din aceasta uriasa productie jurnalistica. Le-am asezat pe ani, luna de luna, uneori zi dupa zi si, asa s-a nascut acest "Jurnal II", evident un Jurnal indirect. El incepe inainte de primele momente ale "Jurnalului". Da, incepe cu sase ani inainte de prima datare a Jurnalului intim al lui Sebastian, odata cu publicarea primului sau articol, in 1926. A fost o munca de arhivar, extrem de minutioasa dar, bineinteles si extrem de pasionanta. O asemenea carte nu poate fi elaborata decat intr-o mare biblioteca, cum este cea a Academiei Romane. I-am multumit, in colofonul cartii, doamnei Cornelia Stefanescu pentru bogata "documentatie Sebastian", precum si istoricului literar Geo Serban, ale carui cercetari privind debutul si opera lui Mihail Sebastian mi-au fost extrem de folositoare. Am pus in colofon si o inchinare pentru cei care nu mai sunt printre noi: romancierul Sorin Titel si cineastul Harry From, cu care am impartasit in studentie bucuria descoperirii cuvantului sebastianian. Titel a scenarizat chiar un fragment din romanul "Accidentul" al lui Sebastian si From ar fi trebuit sa faca un filmulet, ca lucrare de absolvire a Regiei la Institutul de Teatru si Cinematografie din Bucuresti. Fara From, niciodata, probabil, nu ar fi fost recuperat "Jurnalul" intim al lui Mihail Sebastian. From, care traia in Statele Unite, a plecat de cateva ori la Paris, convingandu-i in cele din urma pe mostenitori sa elibereze manuscrisul spre publicare. A platit din propriul sau buzunar suma de 10.000 de dolari. A murit cu gustul amar, ca stradania sa nu a primit acolada cuvenita. "Jurnal II. Jurnal indirect, 1926-1945" e prefatata dupa cum ati vazut, de acad. Eugen Simion. Am o poveste amuzanta cu actualul academician. Am fost reprimit la Facultatea de Filologie in 1963, la interventia facuta de minunatul om care a fost Traian Stoica, seful sectiei culturale a revistei "Flacara", la rectorul Universitatii, Jean Livescu. Echivalarea pentru istoria literaturii romane am dat-o cu Eugen Simion, proaspat numit asistent universitar. Lucrarea am prezentat-o cu numele meu adevarat: Herscu Solomovici. Eugen Simion a pus pe ea nota maxima, 10, si a adnotat: "Cine e acest Herscu? Il rog sa ma caute la catedra". L-am cautat dupa 40 de ani, solicitandu-i prefata la "Jurnalul II" al lui Sebastian. Cele 15 pagini ale prefetei incep asa: "Tesu Solomovici s-a gandit, si nu s-a gandit rau, sa reciteasca articolele lui Mihail Sebastian pentru a descoperi notele subiective si, dupa ce le descopera, sa le adune intr-o carte care ar putea alcatui un jurnal de creatie si, indirect, un jurnal existential. "Al doilea jurnal", zice el, pentru ca acela care citeste sa nu-l confunde cu adevaratul jurnal intim. Operatie reusita. Operatiune � pot spune necesara." Ati fost atata timp alaturi de publicistica lui, construind acest tom complex. Cum il puteti (re)defini acum pe Mihail Sebastian? Daca ar trebui sa raspund la intrebarea ce anume il defineste mai bine pe Mihail Sebastian, ca scriitor roman, as spune inteligenta. Ca o sugativa devoratoare absorbise romanul european si s-a straduit sa inradacineze in Romania modernismul. Cunostea ca nimeni altul clocotul intelectual european, l-a descoperit romanilor pe Marcel Proust si a fost primul care a vorbit in presa romaneasca de revolutia culorii, care innoia pictura occidentala. Il socotiti un scriitor martir? Scriitor-martir? Toti creatorii isi poarta crucea de martiri. Mihail Sebastian avea o sensibilitate de mimoza; conditia de evreu a trait-o teribil de greu, mai ales dupa ce legile rasiale i-au interzis accesul la presa. Pe impatimitului de cuvant tiparit, excluderea din viata presei l-a lovit ingrozitor. Curios e ca, in acele vremuri grele pentru evrei, tot printre crestini isi cauta alinarea, si in acest sens ospetia ce i-a oferit-o printul Bibescu este pilduitoare. Nu-i suporta pe scriitorii evrei, mici si rapciugosi la suflet, cum nu-i agrea pe potentatii evrei, carora nu le refuza insa ajutorul pecuniar. Martir? A indurat si Sebastian ca toti evreii legile rasiale, a curatat zapada si a maturat strazile in detasamentele de munca, nu a fost dus in Transnistria, a supravietuit cu urechea la BBC si ascultand de dimineata pana noaptea Mozart, Beethowen si Bach. Era un meloman impatimit. Era un meloman "par excelence". Nu mai mergea la premiere si nu mai scria cronici dramatice, dar a scris teatru pentru "Baraseum", teatrul care stransese sub acelasi acoperis pe toti actorii, muzicienii, scriitorii si regizorii evrei exclusi din teatrele romanesti si de la Filarmonica. Si a scris, in anii razboiului, cea mai dulce si sentimentala comedie din istoria teatrului romanesc: "Steaua fara nume". Ea s-a jucat pe o scena romaneasca (desi Mihail Sebastian era interzis), printr-un "complot" crestino-iudaic pus la cale de Mihail Sebastian si trio-ul crestin Nora Piacentini, Mircea Septilici si Sica Alexandrescu. Cat ar mai fi de publicat pentru integrala Mihail Sebastian? Cu "Jurnal II. Jurnal indirect, 1926-1945", nu se incheie publicarea integrala a operei lui Mihail Sebastian. Aproape intreaga opera jurnalistica a lui Sebastian e necunoscuta cititorilor. A aparut, cu ani in urma, un volum de publicistica, excelent alcatuit de istoricul literar Cornelia Stefanescu, dar ar fi necesare vreo 10-15 volume ca sa devina o "integrala". Stiu ca prof. Eugen Simion cocheteaza cu ideea sa sprijine la Institutul "George Calinescu", al carui director este, realizarea unei "integrale" a publicisticii lui Mihail Sebastian. Are si publicistica publicata sub pseudonime. Eu am detectat semnatura si pseudonimele lui Mihail Sebastian in 15 publicatii interbelice, posibil ca numarul publicatiilor la care a colaborat Sebastian sa fie mai mare. Ca jurnalist, evreul brailean Iosif Hechter si-a ales pseudonimul Mihail Sebastian, si a semnat cu acest nume primul sau articol la 6 august 1926, in ziarul "Politica". In "Jurnal II" am reprodus si fragmente din ultima sa contributie publicistica (interviul acordat ziarului "Cortina", la 2 martie 1945). In anii razboiului, Sebastian nu a avut voie sa publice in presa romaneasca; exista o fituica evreiasca controlata de Guvern, dar Sebastian a refuzat sa colaboreze. Rodul important al scrisului sau jurnalistic poate fi gasit in cateva publicatii majore: "Cuvantul", cotidianul lui Nae Ionescu, mentorul spiritual al gazetarului si scriitorului, ulterior mentorul spiritual al miscarii legionare, "Vremea" si "Revista Fundatiilor Regale" (care aparea lunar). Care a fost cel mai surprinzator lucru descoperit la citirea sutelor de pagini? Cel mai interesant lucru descoperit la lectura sutelor si sutelor de pagini de publicistica semnata de Mihail Sebastian este obsesia Brailei. Sebastian a iubit acest oras cu patima. Scria adesea despre Braila in diferite publicatii, revenea adesea in orasul natal, suferea si exulta impreuna cu el. Ascultati cum suna psalmul Brailei cernut pe hartie de Sebastian: "Braila. Tragedia acestui oras de Dunare e mai veche si mai adanca. Cine poate explica intunecatul mister care a transformat un port mare, bogat, activ si harnic, portul fabulos al copilariei noastre, intr-un targ desert, cu cheiurile pustii, cu docurile dezolate, cu strazile goale? Cine poate spune de ce orasul asta, pe care pamantul l-a fericit ca pe nici unul altul, orasul asta care leaga Baraganul spre mare, ca o fereastra cu lumina, decade an de an, zi cu zi?" Apoi, am fost impresionat de dragostea absoluta a lui Sebastian pentru poetul Eminescu. Sebastian a fost primul care a dezvaluit in presa romana arzanda pasiune a lui Eminescu pentru teatru. Ziaristul Mihail Sebastian a calchiat itinerariul tanarului Eminescu, care fugea de la Cernauti, de la scoala, ametit de reprezentatiile trupei Fani Tardini, pentru ca sa rataceasca prin Ardeal, figurant, sufleur sau pur si simplu vagabond, intr-un turneu triumfal, odata cu trupa marii actrite. Artistei, iubita cu disperare juvenila, ii compunea tanarul de 16 ani un poem de dragoste: "Tu cantare intrupata/ De-al aplauzelor flor/ Aparand divinizata,/ Rapisi sufletu-mi de dor..." Era acelasi Eminescu, tanarul poet, celebru deja in cercurile literare ale vremii, care in calitate de jurnalist la "Timpul" din dragoste de teatru, nu pregeta sa asiste la reprezentatiile unui teatru evreiesc si sa scrie o "cronica dramatica", prima cronica din lume. Istoria teatrului idis se mandreste si astazi cu acest document. Cand 11 ani mai tarziu, in 1887, o trupa de turneu, trupa aceleiasi Fani Tardini, da la Botosani o reprezentatie in beneficiul marelui poet bolnav, gestul, scrie Sebastian, se adresa mai putin poetului, cat fostului camarad. Actorii recunosteau prin Mihail Eminescu un om de-al lor. Poate ca pentru ei poetul era, mai mult decat orice, un actor invins de viata. Dar ceva nou, nestiut cel putin de dumneavoastra? Am descoperit ceva care mi se pare nou fata de lucrurile care se stiau deja: anticomunismul lui Mihail Sebastian. E important, pentru ca din motive greu de inteles Sebastian a fost plasat in tabara stangii romanesti. Sebastian nu a fost un om de "stanga", in sensul stiut al cuvantului. Un om al democratiei, da, dar nu de stanga si departe de ideea comunista. E adevarat ca dupa 23 august 1944, putine zile s-a aflat pe baricadele ziarului comunist "Romania libera", dar a inteles foarte repede ca nu e locul sau acolo, mai ales dupa cum singur marturiseste, in redactie a navalit comunistul Alexandru Graur cu banda lui. El a fugit de-acolo inainte de a-si angaja semnatura, oripilat de "imbecilitatea indoctrinata". V-ati pus intrebarea cum ar fi evoluat Mihail Sebastian, daca acel camion nu i-ar fi curmat viata la numai 45 de ani? Daca nu ar fi fost izbit de un camion in timp ce era aplecat la marginea trotuarului sa-si lege sireturile la bocanci, in acea zi de primavara a anului 1945, e greu de crezut ca impatimitul de jurnalistica n-ar fi revenit sa lucreze sau sa colaboreze la un ziar sau la o revista literara. In mod cert, teatru si romane ar fi continuat sa scrie. Ar fi fost o victima a comunistilor? Cu siguranta, dupa putin timp, ar fi cazut si el intre rotile criminale ale procesului inscenat lui Lucretiu Patrascanu. Era prieten de casa cu fruntasul comunist si cu sotia sa, prietenii lui Lucretiu erau si prietenii sai, si absolut toti au fost arestati si au zacut ani multi in puscarii. Poate ca ar fi rezistat regimului exterminator al celulei, ca Belu Zilber, poate ca ar fi povestit si el tragedia gulagului sau. "Restul e tacere", spune eroul shakespearean. In ultimii ani de viata, Mihail Sebastian a invatat limba engleza si traducea in romaneste, cu pasiune, sonetele lui Shakespeare. Exista de altfel multe corespondente intre jurnalul adevarat si cel de acum. O, infinite, si pe toate planurile: intim, de creatie si politic. Exista numeroase insemnari scrise la persoana intaia, care par copiate din Jurnalul intim. De pilda, la data de 8 ianuarie 1929, Sebastian reproducea in "Cuvantul"" o stire despre un incendiu izbucnit la un magazin de pe strada Regala din Braila. Un oarecare domn Zaharescu, cu domiciliul situat langa magazinul care ardea, s-a aratat la balconul casei pe care o locuia si s-a adresat sotiei d-sale astfel: "-Draga, acum ai sa vezi ce splendoare o sa fie, cand or sosi pompierii." Comentariul reporterului brailean: "Ce fel de mentalitate poate sa aiba acest individ, care se extaziaza in fata nenorocirii? Daca pe aceste vremuri de cumplita mizerie, se mai gasesc unii care sa se delecteze in fata unui parjol, atunci sa stiti ca am ajuns la marginea prapastiei." Comentariul lui Sebastian: "Am regasit toata provincia, cu intreaga ei savoare de comic imbufnat si convins, in acest petec de ziar brailean si nu mi-a trebuit sa descind in ulita principala a targului, sa salut la bodega din centru notabilitatile si stalpii mondenitatii de aici, sau sa-mi sfarsesc intaiele vizite familiare, pentru ca sa reintru in tabieturi si actualitate. Ce poate sa faca impotriva acestui mic cap de opera toata literatura d-lui Bratescu-Voinesti sau eroii pensionari ai d-lui Mihail Sadoveanu?" Sau o alta marturisire din acest "Jurnal II", care asemenea altor zeci si sute nu si-au gasit locul in "Jurnalul" intim: Intr-o dupa-amiaza din primavara anului 1930, Sebastian a iesit din sala de lectura a Bibliotecii Nationale din Paris, si s-a trezit pe strada, urmand din lene si din neatentie, un convoi funebru. "In urma acelui car mortuar, scrie Sebastian, cateva figuri familiare pe care le stiam, din vedere, din Montparnasse si Montmartre, vagi pictori, vagi scriitori, vagi actrite, modele, midinete, pederasti, un intreg popor de boemi si boeme, oameni "trazniti" pe care ii recunosti dupa lavaliera sau dupa felul de a-si purta palaria sau, uneori, dupa nu stiu ce privire descurajata. Cateva fete isi stergeau lacrimi evidente. Omul dupa sicriul caruia umblam isi taiase cu o zi inainte venele de la maini si scrisese cu sangele lor, pe peretii casei, un nume de femeie iubita. Pe urma, fiindca moartea intarzia, se spanzurase, mi se pare... Abia la cimitir, un fapt marunt a pus dintr-o data pe aceasta scena un neasteptat accent de tragedie. Un prieten al mortului (Andre Salmon?), a incercat sa spuna in fata gropii deschise, cateva cuvinte de ramas bun, dar l-au inecat lacrimile si a trebuit sa fie dus de acolo. Atunci, din multime, s-a desprins un om batran. Vorbea rar, cu o liniste voluntara, lipsita de duiosie. Mai tarziu am aflat ca fusese scriitorul evreu Schalom Asch. Vorbea in idis. Cati din ascultatorii aceia francezi, rusi, bulgari, italieni vor fi priceput ce spunea? Dar era in vorbele lui o crunta disperare ce suna ca un blestem sau ca un apel, un cantec leganat ce se adresa mortii insasi. Nu stiam nimic despre viata omului pe care il ingropau. Dar l-am simtit mai putin strain, mi-am inchipuit copilaria lui de vagabond, care nu iesise niciodata din gheto, pentru ca ghetoul il regasea prin vorbele lui Schalom Asch, acolo, in minutul din urma, intr-un cimitir parizian". Cel mort era Pascin? Mortul era marele pictor evreu Pascin. Se nascuse in Bulgaria, a trait o vreme in Romania, pe urma a emigrat in America, si dupa ce a devenit cetatean american, s-a intors in Europa. "Avea nevoie, scrie Sebastian, de o instabilitate pe care o cauta probabil din instinct de rasa. A gasit-o la Paris, unde aventurile sunt totdeauna posibile si unde o calatorie dintr-un cartier intr-altul valoreaza cat schimbarea unui continent." Sau marturisirea de "metec" la Paris: "Uneori mi-e dor de tara. Alteori mi-e dor de Paris... Aici in Franta orice e cu putinta. Iesi din casa singur si te intorci cu o femeie superba, sau cu un cutit in burta... Am dat examen, am lucrat, am cautat sa cunosc Parisul, am invatat frantuzeste. As fi putut sa caut ocazii, sa leg relatii, sa vad oameni interesanti. As fi putut sa utilizez calitatea mea de scrib roman, sa scot din colectiile "Cuvantului" multele foiletoane scrise despre diversi oameni de aici. Mi-am dat seama ca ar fi o grava greseala, care ar putea rata totul. Aveam atunci (si nu stiu daca nu-l mai pastrez inca), un aer de metec. Si pe meteci, frantuzii ii detesta. Astazi vorbesc franceza destul de curent. Sunt unii oameni care ma iau drept francez..." V-ati avantat in aceasta intreprindere fascinanta, cu gandul de-a...? Dincolo de faptul ca pune reflectoare asupra a doua decenii de viata romaneasca, evreiasca si internationala, Mihail Sebastian, naste o vasta panorama de oameni interesanti, intamplari senzationale, lecturi vaste, reflectii si proiecte pasionante, procese de constiinta, frivolitati de culise, superbe note de drum, scrisori de-o rara sensibilitate sufleteasca, pledoarii si acuze, evenimente care au schimbat fata Romaniei si a lumii, rafuieli intime si lichidari sufletesti, oferind prilejul de a medita o data mai mult la complicatele mecanisme ale istoriei si memoriei, la dramele irevocabile ale trecerii timpului. Vocatia si truda jurnalistului se recunosc sub semnatura: Mihail Sebastian. In final, spuneti-mi, cat de tulburatoare poate fi o o asemenea carte? "Jurnal II" dezvaluie un adevar mai putin stiut, si anume acela ca un articol de ziar poate fi si o autentica radiografie sufleteasca.

Dialog realizat de Iolanda Malamen