Studentii, muncitorii si intelectualii care au participat pe data de 23 octombrie 1956 la o demonstratie pasnica in fata Parlamentului din Budapesta au cerut mai multa democratie, mai multa libertate. Ei nu au cerut rasturnarea sistemului politic existent, ci doar reformarea lui. Sperentele in vederea realizarii acestor revendicari minimale erau legate de figura charismatica a primului ministru comunist, Imre Nagy. Cu prilejul aniversarii a 50 de ani de la izbucnirea revolutiei din Ungaria, Paul Lendvai, unul din cei mai influenti politologi din Austria, a publicat acum la Editura C. Bertelsmann din M�nchen volumul intitulat "Der Ungarnaufstand 1956. Die Revolution und ihre Folgen" - "Revolta din Ungaria 1956. Revolutia si urmarile ei". Lendvai, nascut la Budapesta, a fost o victima a politicii represive staliniste. In preajma revolutiei i se permite sa-si reia meseria de jurnalist. Cartea pe care a publicat-o acum este scrisa atat din perspectiva unui martor al evenimentelor din 1956, cat si a unui politolog, istoric si publicist care a sintetizat in aceasta lucrare numeroase informatii inedite, bazate pe interviuri cu politicienii vremii, pe marturii si documente. Lendvai s-a stabilit in 1957 in Austria, devenind seful redactiei pentru probleme rasaritene al postului public de radio (ORF). El a publicat numeroase carti si editeaza la Viena renumita revista "Europaische Rundschau". Serviciul de dezinformare al Securitatii ungare, AVH (initial: AVO), raspandise zvonul ca Imre Nagy ar fi fost un agent de influenta al lui Beria, cel care a condus KGB-ul sovietic si care dupa moartea lui Stalin a fost condamnat la moarte. Nagy a facut parte din vechea garda a comunistilor din Ungaria si a trait multi ani in Uniunea Sovietica. Dupa razboi a fost ministrul Agriculturii, iar in 1949 a fost marginalizat, deoarece s-a opus colectivizarii fortate impusa de liderul sinistru al partidului, Matyas Rakosy. Odata cu declansarea destalinizarii revine pe scena politica, devenind intre 1953 si 1955 seful Guvernului. Dupa ce a fost demis si exclus din partid, este reabilitat in octombrie 1956. In iunie 1956 a izbucnit revolta din Poznan, in Polonia, care a facilitat instalarea lui Wladyslaw Gomulka in fruntea partidului polonez, deci a unui fost detinut din perioada terorii staliniste. Dinamica revendicarilor declansata de miscarea de solidarizare a populatiei ungare cu rasculatii din Poznan a contribuit la rasturnarea lui Rakosy si plecarea acestuia in exil la Moscova. Reinhumarea lui Laszlo Rajk - una din victimele proceselor staliniste - pe data de 6 octombrie constituie preludiul rascoalei, care izbucneste pe data de 23 octombrie, dupa ce studentii ocupa sediul radiodifuziunii. Noul lider de partid, Erno Gero, apeleaza la ajutorul trupelor sovietice. Interventia sovietica are loc in doua etape principale. Aceasta interventie transforma revolta intr-o rascoala impotriva puterii de ocupatie. Masele sprijina fortele inarmate ale revolutionarilor. In localitatile Ungariei se infiinteaza organe de autoconducere si consilii revolutionare. Nagy anunta sfarsitul sistemului unipartinic, alegeri democratice, iesirea din Pactul de la Varsovia, recunoscand ca rascoala este o revolutie national-democrata. Lendvai prezinta locurile unde au avut loc cele mai crancene lupte, rezistenta eroica a participantilor si pe principalii lideri ai revolutiei (ca de pilda, pe Joszef Dudas, nascut in 1912 la Targu Mures, in calitate de UTC-ist ilegalist inchis dupa 1933 de autoritatile romane, expulzat in Ungaria, exclus ca devationist din Partidul Comunist din Ungaria, in 1951 predat Securitatii romane care a incercat sa-l discrediteze politic, in 1954 din nou expulzat in Ungaria, condamnat la moarte in 1957). Pe de alta parte, autorul se opune unor mistificari istorice si interpretari abuzive ale revolutiei de catre forte politice revizioniste si ultranationaliste. In acest context, Lendvai citeaza opiniile unor istorici care au depistat 4 tendinte caracteristice pentru revolutia din Ungaria: 1) tendinta socialist-reformista, 2) cea national-democrata, 3) cea national-conservatoare si 4) cea extremista de dreapta. Aceasta caracterizare politico-ideologica a revolutiei apartine istoricului Gyorgy Litvan si nu se deosebeste prea mult de cea propusa de istoricul opozitionist, Miklos Szabo, citata de-asemenea in studiul lui Lendvai. Potrivit lui Szabo revolutia ar fi reflectat 1) tendintele reprezentate Imre Nagy si fosta opozitie din interiorul partidului, 2) tendinta opozitiei partidelor necomuniste incluse in Guvernul Nagy, 3) tendinta consiliilor inarmate ale revolutionarilor si muncitorilor, si 4) tendinta catolicismului politic (reprezentat de figura simbol al protestului bisericii, cardinalul Joszef Mindszenty, care dupa esecul revolutiei s-a refugiat in ambasada SUA). Suprimarea brutala a participantilor la revolutie, arestarea si deportarea liderilor politici in Romania, complicitatea iugoslava, procesele si condamnarile urmate de asa-zisa normalizare impusa de marionetele Moscovei in frunte cu Janos Kadar sunt descrise cu lux de amanunte. Interventia masiva a tancurilor sovietice pe data de 4 noiembrie a pus capat sperantelor nutrite de participantii la cea mai mare revolta armata izbucnita vreodata in interiorul asa-numitului lagar socialist. A urmat o lunga perioada de tacere. Adevarata victorie a erei lui Kadar, care se va incheia de-abia in 1988 odata cu instalarea lui Karoly Grosz in fruntea partidului, a fost, precum a remarcat Peter Gyorgy, "transformarea tacerii comune intr-o amnezie colectiva".