Pe vremuri i se spunea fenomen, insa astazi n-a ramas decat un oras. Unul mare, ce-i drept, dar pe care in prezent il despart de Mizil, Caracal, Urlati, Filiasi ori Faurei mult prea putine si lipsite de consistenta lucruri. Nu, desigur, nu uitam ca la mijlocul lui decembrie 1989 revolutia aia a izbucnit, in varianta ei oficiala, de la enoriasii unui pastor protestant (ungur, ca asta e adevarul), din aceasta urbe "cosmopolita", cum le place bastinasilor sa se laude, insa de atunci s-au schimbat multe. Timisoara nu e si nici nu mai pretinde a fi a doua capitala a Romaniei, ci a ajuns, cum spuneam mai sus, un banal targ de provincie in care daca pe vremuri se inchiondorau de-a valma toate subspeciile fostului imperiu habsburgic, acum se invartoseaza la inaintare toti soimanitii si estropiatii purcesi de aiurea si adjudecati de Banat fara o minima licitatie morala. E de rasul prostilor ce se intampla la Timisoara! Urbe vanitoasa, populata cu cetateni daca nu educati, cel putin harsiti in ura fata de regateni, sudisti de!, oamenii aia de pe Bega persista in ura lor inculcata, mostenita sau legitima, fata de Bucuresti, insa cu toate acestea accepta cu un entuziasm apropiat de al papuasilor la vederea margelelor de sticla colorata descinderea oricarui astfel de "sudist miticist". Jalnic, scarbos si dezamagitor, nu-i asa? E clar ca ne referim in primul rand la patronul lui "Poli" Timisoara, un anume Marian Iancu. Asta cu gura lui a spus-o ca era un penibil cocalar de prin mahalaua Giulestilor - caci pana si periferia are mandria si gradele ei de decenta - si ca a fost crescut in spirit rapidist de cand era la prima pubertate. Cinstit baiatu', n-a mintit cu nimic, poate prin omisiune. Pai, ce-ar fi fost el de-ar fi ramas in Bucuresti, fie si in amintitul cartier uitat de Dumnezeu si de soarta? Cel mult vindea ciunga la colt de strada, blugi prespalati si acadele cu abtibilduri in cazul in care il ingaduiau cei din zona. L-a lovit norocul in moalele capului si a pus mana pe "Poli", acolo unde cica toata lumea il iubeste si-l respecta, iar din bafta asta inca nu-si revine. Hai sa fim seriosi, un individ precum Iancu Marian nu putea avea succes nici daca era patronul unei tarabe de grisine expirate in Gara Obor. De ce nu s-o fi dus la Onesti, la Rafo, daca tot ii ardea de fotbal? El Dorado, asta a fost pentru el Timisoara, El Dorado! Are vreo afacere prin Banat, invarte ceva pe acolo, un smen macar? Nimic! Zaaaat! Mai mult ca sigur ca nici la petrol nu se pricepe, putand pune oricand pariu ca 'mnealui ar confunda motorina aia bleaga pe care o vinde cu odicolonul stimatei ex-sotii a lui Sabin Ilie. Cam asta e individul Iancu, nu s-a putut descurca in Bucuresti, acum se da mare printre provinciali. Urat cuvant, insa in cazul de fata este cum nu se poate de bine-venit. Scuze, Timisoaro! Scuze? De ce? Asta e Timisoara voastra? Stiam alta. Nici aia nu era prea breaza, insa avea doua mari simturi: pe cel bun si, indeosebi, pe cel al ridicolului. Pe vremuri era suficient.

Constantin DINU