Ziua Logo
  Nr. 3761 de luni, 23 octombrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Dan PAVEL: Strategii unui razboi pierdut
In mod straniu, partidele parlamentare din Romania isi pregatesc toate viitorul esec electoral. De parca le-ar fi luat cineva mintile, liderii si strategii partidelor de la putere si din opozitie se intrec pentru ruinarea propriilor organizatii politice. Recentul sondaj IMAS a scos la iveala erodarea PSD si PRM. Pentru a-si ascunde esecul in reformarea PSD, Geoana vrea sa promoveze un statut complet nedemocratic, pentru ca nimeni sa nu-l mai poata opri din opera de prabusire a fostului partid hegemonic. Ajuns la 19% din preferintele electorale, PSD se indreapta cu pasi repezi catre statutul de partid mic, cu mai putin de 15%. Tot in categoria produse institutionale cu termenul expirat se inscrie si PRM-ul unui Vadim Tudor devenit plictisitor prin lipsa de imaginatie politica. Discursul lui nu este diferit de perioada cand a intrat in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, numai ca in sfarsit publicul si-a dat seama ca gargara nu tine loc de fapte politice. Daca ne uitam la partenerii minori din actuala coalitie executiva, PC-ul este condamnat sa culeaga roadele mediocritatii si amoralismului propriului lider. La fel de amenintat cu situarea sub pragul electoral este UDMR-ul, pe care organizatiile maghiare alternative vor sa-l compromita, chiar daca pretul va fi lipsa grupurilor parlamentare maghiare din viitorul Parlament, iar actuala conducere nu gaseste solutii pentru iesirea din criza.
Dar cel mai ciudat produs al perioadei postcomuniste este Alianta DA, care, desi are scorul incredibil de 46%, este subminata de mai multi actori politici din propria ograda. Razboiul lui Basescu impotriva lui Tariceanu si a PNL (pe motivul ca "s-a saturat de mutrele lor"), ca si manevrele subversive ale ex-PNL-istilor Stolojan, Stoica & Company impotriva fostului propriu partid, dupa ce au esuat in diversiunea fuziunii cu PD, lasitatea liderilor PD, care - desi isi dau seama ca Alianta DA nu numai ca poate castiga lejer viitoarele alegeri, dar poate obtine chiar majoritatea parlamentara - nu indraznesc sa se impotriveasca despotului de la Cotroceni, toate acestea pregatesc ADA pentru un esec rasunator. Ar putea fi pentru prima daca cand o forta politica aflata la guvernare nu pierde in favoarea opozitiei, dar antipatiile personale ale lui Basescu si modul complet irational de a gandi viitorul tarii atarna mai greu decat abordarea pragmatica, de eficienta institutionala. Reinventarea si regonflarea unui lider precum Stolojan nu tine cont de trecutul personajului, care clacheaza psihic cand presiunea politica este mai puternica decat capacitatea lui de a avea o viata interioara, adica mereu, este o strategie pierzatoare repetata. Urmeaza cea mai dura campanie electorala din perioada postcomunista, in comparatie cu care precedentele campanii abominabile nu au fost decat o gluma. Liderii partidelor parlamentare nu isi dau seama ca incepe un joc politic cu totul nou, pentru care ei nu sunt pregatiti. Este suficient sa te uiti pe strategiile publicate partial sau secrete ale partidelor ca sa iti dai seama ca s-a ajuns la numitorul strategic comun in partidele afirmate - diletantism, mediocritate, lipsa expertizei politologice. Faptul ca partidele Aliantei, PNL si PD, isi pun problema unei colaborari pre- sau postelectorale cu PSD, dovedeste ca unii nu prea inteleg ce se petrece in realitate, ci au porniri sinucigase. Iar strategiile PSD ignora faptul ca partidul este in cadere libera, pierde din credibilitate, iar baza sa sociala se destrama cu mult mai rapid decat s-ar putea forma acolo o suprastrucura intelectuala.
Deliberat evit sa scriu in aceste pagini despre potentialul castigator al situatiei de schimbare a paradigmelor politice. Nu toata lumea va pierde la viitoarele alegeri, ci doar cei care se afla de prea multa vreme in joc si s-au plafonat. Cum nimic nu este insa ireversibil in politica - dovada este prabusirea regimurilor comuniste totalitare, despre care se credea ca reprezinta "viitorul de aur" al omenirii - se poate imagina o situatie in care Basescu va intelege ca este timpul sa inceteze de a mai face rau tocmai celor pe umerii carora s-a catarat pentru a castiga in 2004. Dar Basescu nu gandeste ca un om de stat. Crede ca intelege politica mai bine decat oricine, se crede cel mai puternic si mai bine informat om din Romania, dar realitatea este ca intelege tot mai putin si distruge tot mai mult. Complet lipsit de lecturi istorice, politologice, geopolitice sau sociologice, ignorand realitatile strategiei politice, Basescu joaca in politica alba-neagra si tintar. Pana acum am crezut ca politicienii care au facut cel mai mult rau Romaniei au fost Iliescu si Constantinescu, dar deja inclin sa cred ca Basescu va intra pe locul I in topul maleficilor care ne conduc.
 Afisari: 2298  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 22 Afiseaza toate comentariile  
oare cum de reusim   de simiondan
Si daca adevarul este in trecut iar prezentul si viitorul il ascund ai sa descoperim trecutul!   de haritina
Viitorul politicienilor   de Nituc
cum isi bate joc Tariceanu de Romania   de lucid
Pe filosofi nu-i intereseaza partidele, doar banii lor   de Nituc
Dinescu, Plesu, Patapievici au sustinut DA   de Nituc
Analiza merceologica!   de arthur
timp pretios   de Nashu
Complet lipsit de lecturi istorice, politologice, geopolitice sau sociologice, ignorand realitatile strategiei politice   de Ghita Bizonu'
Dom Pavel pregateste terenul pentru vre-un partid sa-l angajeze.   de PANTAGRUEL
Aleluia!   de Inima-Rea
Nu-i chiar totul pierdut....   de Adrian v.D.
Cartagina trebuie daramata   de sandu
46% pe naiba !! sondaje trucate, pentru ametit prostii,   de Raquel
Strategii din Matache colt cu Grivitei... sau despre analistii fara nici o noima.   de ingineru
In fine un adevarat editorial   de scepticus clusiensis
Dan Pavel este cel mai om destept din lume...   de Tony
Aliati se numesc doi pungasi cu mainile bagate fiecare atat de adanc in buzunarele celuilalt, ca formeaza o simbioza.   de Lotru
Se "erodeaza" partidele care nu sunt la guvernare?   de Alcor
Sunt 100% sigur ca articolul dlui Pavel ar fi avut alt continut...   de costy
un comentariu inutil   de doru321
CENTRALISMUL DEMOCRATIC APLICAT IN PNL   de Davidescu vasile
A r h i v a
  Octavian HOANDRA: Andante    
  Ian BREMMER: Dezamorsarea armei energetice a Iranului    1 comentariu
  Red APPLE: Problemele "dreptei" liberale    3 comentarii
  Ioan GROSAN: Cerasela, iubita lui Petrarca    3 comentarii
  Constantin BALACEANU-STOLNICI: La judecata zilei    10 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Jaful armat (4249 afisari)
 Tertipul EuroGigi se confirma (3282 afisari)
 Dan PAVEL: Strategii unui razboi pierdut (2298 afisari)
 Cu degetele in menghina Puterii (2233 afisari)
 Ucrainenii s-au impotmolit pe Bastroe (2076 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01103 sec.