La 17 ani de la prabusirea regimului Ceausescu, cel mai intransigent opozant al totalitarismului romanesc continua sa fie un fel de paria pentru tara sa. Paul Goma traieste tot in exil. Nu a primit inapoi cetatenia romana, retrasa in mod samavolnic in 1977. Nici statutul de membru al Uniunii Scriitorilor, retras abuziv in acelasi an. Nu a primit nimic. Nici macar scuze. Si nici nu a cerut ceva. A asteptat sa i se faca dreptate. Asteapta si acum. Intre timp, personaje cu merite mult mai ambigue s-au inghesuit sa capete prestigiu, dar si recompense concrete: o sinecura, o renta viagera, un certificat de "revolutionar", compensatii banesti. Se straduiesc sa capitalizeze orice suferinta, a lor sau a stramosilor. Pentru ca tatal sau, rabin si istoric, a fost obligat, in timpul razboiului, la cateva luni de domiciliu fortat, un roman stabilit de 40 de ani in Elvetia pretinde despagubiri de la statul roman. Paul Goma a suportat cinci ani de domiciliu obligatoriu, de vizite intempestive ale Securitatii, de interogatorii violente. A zacut si doi ani in puscarie. Si nu a cerut nimic. A facut-o, insa, generalul Pacepa - care si-a primit, deja, inapoi gradul si pensia de general. De general al Securitatii ceausiste. Fiindca - oricate servicii o fi adus el, ulterior, democratiei - Pacepa a fost, timp de doua decenii, un stalp al politiei politice comuniste. Era mana dreapta a lui Ceausescu in 1977, atunci cand prigoana impotriva lui Goma ajunsese la apogeu. A fugit din tara abia un an mai tarziu. Acum, pretinde ca statul roman ii este dator vreo doua milioane de dolari - valoarea "actualizata" a bunurilor confiscate in momentul defectarii. Paul Goma nu si-a angajat avocati si nu a intentat procese. N-a atarnat un pret pe calvarul sau. Nu si-a negociat o intoarcere triumfala si nu a pretins privilegii. Ar fi putut s-o faca foarte usor, daca ar fi fost dispus la compromisuri. Dar la compromisuri nu s-a priceput niciodata. Asa ca s-a trezit din nou marginalizat. Instransigenta, verticalitatea, incapatanarea de a spune lucrurilor pe nume deranjeaza nu numai in dictatura, ci si in democratie. Evident, Paul Goma continua sa-i incomodeze pe multi. Nu doar pe securistii care l-au persecutat in mod direct si care ar trebui, totusi, candva, trasi la raspundere. Inevitabil, numele sau provoaca fiori reci si prin pestrita elita intelectuala romaneasca. Ii obliga pe multi sa-si aminteasca propriile lasitati, lipsa de solidaritate, obedienta fata de sistem. Culminand cu rusinosul episod al excluderii lui Goma din Uniunea Scriitorilor. O alta nedreptate nereparata pana astazi. Este firesc ca pseudo-disidentii, autoproclamatii corifei ai "rezistentei prin cultura", se tem sa dea ochii cu un opozant autentic si declarat al regimului comunist. Nu doar fiindca, prin comparatie, "meritele" lor ar cadea in derizoriu. Ci si pentru ca e dificil sa infrunti privirea unui om pe care l-ai dezamagit. Iar Goma tine minte si nu se sfieste sa spuna ceea ce crede. La fel ca si in urma cu 30 de ani, nu-i pasa pe cine supara. Si supara pe multi. Refuza sa faca frumos la comanda, indiferent cat de dulce ar fi zaharelul promis. Refuza sa accepte noile tabu-uri ale democratiei. Refuza sa ocoleasca subiectele incomode, sau sa-si adapteze discursul dupa "trendurile" momentului. Continua sa-i oripileze pe conformisti, pe lasii majoritari crescuti in refrenul "capul plecat sabia nu-l taie" si preocupati, in primul rand, sa nu scuipe impotriva vantului. Acestia ii reproseaza ca este excesiv, lipsit de intelepciune, orgolios, ranchiunos, nebun. Soptesc, superior, ca "Goma a imbatranit urat". In realitate, Goma a ramas acelasi dintotdeauna. Gata sa se ia la tranta cu o lume intreaga si sa lupte pana in panzele albe pentru convingerile sale. Indiferent de consecinte. Este bizar sa-i omagiezi bravura de pana in 1989, dar sa-i critici "excentricitatile" post-comuniste. Ar fi fost absurd si tragic ca omul care a sfidat teroarea ceausista, provocand in mod deliberat sistemul, sa se inregimenteze, dupa 1989, in noile gasti ale fripturistilor "corectitudinii politice". Nu a facut-o si a platit, din nou, pretul: izolare, cenzura, lipirea unor etichete nedrepte. Nimic nou pentru Paul Goma, calit in incercari mult mai grele. Extrem de grav pentru tanara democratie romaneasca, paralizata inca de reflexele conformismului de turma. Care, iata, in aproape doua decenii scurse de la "revolutie", nu a gasit timp sa repare - macar la nivel formal - uriasa nedreptate facuta unuia dintre putinii opozanti autentici ai totalitarismului. Aceasta reparatie nu este o prioritate pentru disidentul de la Paris, dar ar trebui sa fie pentru statul roman. In relatia cu Paul Goma, statul roman este cel care are nevoie de reabilitare.