Tensiunile dintre Washington si Teheran par ireconciliabile. Administratia Bush a respins, pe 23 august 2006, oferta Iranului pentru "negocieri serioase", optand astfel pentru sanctiuni economice si escaladarea conflictului. Adevarul este ca Administratia Bush nu a aratat niciodata nici cel mai mic interes fata de tratativele cu Teheranul. Pe 22 august, ambasadorul SUA la ONU - John Bolton - declara ca tara sa este pregatita sa rezolve criza "printr-o miscare rapida", daca Iranul nu-si stopeaza programul nuclear. Washingtonul refuza, insa, sa acorde Teheranului "garantii de securitate", in schimbul renuntarii la programul de imbogatire a uraniului. "Asia Times" titra, sugestiv, la 24 august: "Statele Unite au facut Iranului o oferta care nu poate fi decat refuzata" ("US made an offer Iran can only refuse"). Aceeasi publicatie concluziona: "Administratia Bush era pregatita de la bun inceput,pentru esecul propunerilor." Statele Unite au trecut prin Consiliul de Securitate al ONU, la 31 iulie a.c., o rezolutie care obliga Iranul ca - pana la sfarsitul lui august a.c. - sa-si suspende programul de imbogatire a uraniului si sa permita inspectorilor ONU controale in toate facilitatile nucleare iraniene. Termenul limita a expirat. Iranul a repetat in nenumarate randuri ca programul sau de imbogatire a uraniului are toate datele unuia pasnic, civil. Concentratia uraniului si numarul de centrifuge o dovedesc. Zeci de state, membre ale ONU, utilizeaza exact in aceiasi termeni "imbogatirea uraniului", fara sa fie amenintate cu sanctiuni. Iranul insista ca programul sau nu este unul militar, ci unul energetic. "Non-Proliferation Treaty" (NPT) permite cercetarea si dezvoltarea tuturor aspectelor din ciclul nuclear, in scopuri pasnice - inclusiv acorda dreptul la "imbogatirea uraniului". Timp de trei ani, inspectorii IAEA (International Atomic Energy Agency) au verificat instalatiile nucleare ale Iranului, fara sa gaseasca vreo proba ca Teheranul ar construi, in secret, "arma nucleara", asa cum pretinde Administratia Bush. In schimb, statele din zona si-au continuat linistite programele militare. Astazi, tari ca Pakistanul, India si Israelul se numara printre marile puteri nucleare ale lumii, dispunand de zeci de focoase, fara ca Washingtonul sa se "nelinisteasca". Seymour Hersh despre polemica de la Casa Alba si Pentagon privind Iranul Pozitia Administratiei Bush fata de programul nuclear iranian nu este decat un pretext, in dorinta SUA de a domina, in secolul XXI, zona foarte bogata in resurse petroliere din Orientul Mijlociu si Asia Centrala, sustine reputatul analist Seymour Hersh, intr-un recent articol din "New Yorker". Hersh explica faptul ca bombardarea pozitiilor Hezbollah si ofensiva israeliana din sudul Libanului fac parte dintr-un scenariu mult mai vast, care urmarea atragerea in conflict a Siriei si Iranului. Daca Hezbollahul era infrant in Liban - asa cum "Israeli Defence Force" (IDF) si Mossadul promisesera - fortele Hezbollah s-ar fi refugiat in Siria. Un motiv pentru ca aviatia israeliana sa atace si aceasta tara. Ceea ce ar fi fortat o replica din partea Damascului. Intrarea Siriei in razboi ar fi avut drept consecinte imediate angajarea militara a Iranul partea Siriei si interventia americana in sprijinul Israelului. Statele Unite ar fi avut, in acel moment, justificarea pentru inceperea bombardamentului asupra facilitatilor nucleare iraniene de la suprafata si din subteran. Cu sprijinul aviatiei militare a Israelului si Turciei (Tripla Alianta). Obiectivul: "o schimbare de regim" la Damasc si la Teheran. Potrivit lui Hersh, Statele Unite sunt intim implicate in recentele evenimente din Liban, Administratia Bush cautand, in mod evident, sa provoace un "casus belli"(pretext de razboi) cu Siria si Iranul. Marea Britanie, Franta si Germania - ca si Rusia sau China - formeaza un grup de state care deruleaza excelente afaceri cu Iranul. SUA, in schimb, nu mai intretin relatii economice cu regimul fundamentalist de la Teheran din 1979, cand sahul Iranului - Reza Pahlavi - "omul americanilor" la Teheran, a fost izgonit de o "revolutie islamica", extrem de violenta. Potrivit Teheranului, strategia americana in zona a ramas neschimbata: presiuni asupra Consiliului de Securitate al ONU pentru a impune sanctiuni cat mai drastice contra Iranului, si finantarea (dupa modelul irakian) a "opozitiei" din exil. Intr-un alt articol din "New Yorker" ("Last Stand"), Seymour Hersh oferea foarte interesante detalii despre polemica de la Casa Alba si Pentagon privind eficacitatea unor atacuri aeriene masive impotriva Iranului nuclear, a oraselor si infrastructurii, care urmeaza sa fie "rase" de pe suprafata pamantului. Spre deosebire de "entuziasmul" echipei Bush, Hersh remarca: "De fapt, primejdia mondiala tacuta este tocmai "US Strategic Command", sustinuta de Air Force, care poate indeplini toate planurile presedintelui, printr-o campanie majora de bombardamente in Iran." Din acest punct de vedere, recenta campanie esuata a Israelului contra Hezbollah apare ca un pas inapoi, nu numai pentru Ierusalim, dar mai ales pentru Washington. Hersh subliniaza si controversele de la Casa Alba si Pentagon privind riscurile reale ale bombardarii Iranului. Hersh scrie: "La Pentagon, generalii si amiralii au spus Administratiei ca simpla bombardare s-ar putea sa nu rezolve problema distrugerii programului nuclear iranian. Ei au avertizat, totodata, ca un razboi cu Iranul ar putea avea serioase consecinte economice, politice si militare pentru Orientul Mijlociu." "Principiul dominoului" lui Michael LeDeen De partea neconservatorilor, Michael LeDeen - de la "American Enterprise Institute" - a scris, pe 14 august a.c., un comentariu semnificativ pentru optica "uliilor" republicani: "Israelul nu poate distruge Hezbollahul luptand, de unul singur, doar in Liban, asa cum noi nu putem furniza Irakului si Afganistanului o minima securitate luptand doar acolo. Distrugerea Hezbollahului impune o "schimbare de regim" la Damasc. Securitatea in Irak si Afganistan impune o "schimbare" de regim la Damasc si Teheran. Libanul, Gaza, Irakul si Afganistanul nu sunt niste conflicte separate. Ele sunt conflicte intr-un razboi regional." Remarcile lui Ledeen merita toata atentia, pentru ca ele dezvaluie logica pur militara a neoconservatorilor, precum si planurile de dominatie prin "razboaie preventive" si "schimbari de regim", in tot Orientul Mijlociu. Raportul "Comisiei pentru servicii secrete" a Camerei Un raport recent al Comisiei pentru servicii secrete din Camera Reprezentantilor ("House Intelligence Committee") a starnit noi suspiciuni, criticii Administratiei Bush manifestandu-si ingrijorarea ca agentiile americane de informatii ar putea fi utilizate pentru a sustine "tezele iraniene" ale Casei Albe, dupa "scenariul irakian". Chiar titlul documentului pare sa confirme, din start, teoriile Washingtonului, nelasand loc pentru vreo prezumptie de nevinovatie: "Recognize Iran as a Strategic Threat" ("Recunoasterea Iranului drept pericol strategic"). Un adevarat verdict. Numerosi analisti au atras atentia asupra contradictiei dintre titlul transant si "continutul" subtire, in care autorii deplang tocmai "lipsa de informatii specifice" cu privire la amenintarea iraniana. Raportul acuza CIA si alte agentii ca au esuat in "demonstrarea abilitatii de a culege informatii necesare oricarei evaluari in aceasta problema importanta, care trebuie recunoscuta drept esentiala pentru securitatea nationala americana". In document se precizeaza: "Statele Unite nu dispun de informatiile necesare pentru a actiona contra Iranului, iar ceea ce exista prezinta goluri." Raportul a provocat proteste indignate din partea Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (IAEA), care l-a calificat drept "revoltator si necinstit". Intr-o scrisoare adresata presedintelui Comisiei pentru servicii secrete din Camera Reprezentantilor, reprezentantii IAEA declara ca documentul contine "asertiuni eronate, manipulatoare si lipsite de fundament". Potrivit cotidianului "Washington Post", autorul raportului este Frederick Fleitz, fost ofiter CIA, actualmente consilier al republicanului Peter Hoekstra, presedintele Comisiei pentru servicii secrete din Camera Reprezentantilor. Fleitz a intrat in atentia opiniei publice anul trecut, odata cu scandalul provocat de nominalizarea controversatului John Bolton pentru functia de ambasador al SUA la Natiunile Unite. Fostul ofiter CIA lucrase, intre 2001 si 2005, ca asistent special pe langa Bolton, in perioada in care acesta era numarul 3 in ierarhia Departamentului de Stat, responsabil pentru problema proliferarii armelor. Asistat de Frederick Fleitz, John Bolton a avut un rol crucial in propaganda de razboi, "demonizand" statele de pe asa-zisa "axa a raului", printre care Irakul, Iranul, Coreea de Nord. In acelasi timp, Bolton-Fleitz au dus o campanie agresiva contra Cubei, incercand sa acrediteze teoria ca regimul Fidel Castro ar avea un program secret de arme biologice. Nu doar declaratiile "nediplomatice" (de genul "Daca zece etaje din cladirea ONU ar fi pulverizate, nu ar fi nici o pierdere") i-au adus lui John Bolton o reputatie dubioasa. Ci si "stilul managerial". Sau mai bine zis dictatorial. Bolton a fost acuzat ca isi teroriza subalternii si chiar a incercat sa-i dea afara pe cei care indrazneau sa-i contrazica teoriile. Aceste "incidente" au fost puse pe tapet atunci cand Administratia Bush a incercat, fara succes, sa obtina validarea in Congres a nominalizarii lui Bolton pentru postul de ambasador la ONU. Casa Alba a fost nevoita sa recurga la o manevra rara, instalandu-l in functie in timpul vacantei parlamentare. La Departamentul de Stat, Frederick Fleitz a fost mana dreapta a lui Bolton, ale carui convingeri si stil de lucru le impartasea in totalitate. Impreuna, au reusit sa propage la cel mai inalt nivel al diplomatiei americane dezinformarile cu privire la arsenalul irakian de distrugere in masa. Acum, dintr-un alt post, Fleitz muta tunurile asupra Teheranului. Credibilitatea sa este, insa, extrem de contestata. John Prados, expert american in probleme de securitate nationala, este de parere ca raportul lui Fleitz "trebuie privit ca o noua politizare a serviciilor de informatii", carora "li se transmite mesajul ca orice evaluare mai putin alarmanta cu privire la Iran va fi considerata suspecta". Prados concluzioneaza: "Devine din ce in ce mai evident ca modelul de manipulare si de deturnare a informatiilor secrete utilizat de Administratia Bush in campania pentru declansarea razboiului din Irak este repetat astazi pentru Iranul vecin". Are Iranul actual un program pentru fabricarea armei atomice? Daca, in cazul Irakului pretextul de razboi a fost asa-zisul arsenal de "distrugere in masa" al lui Saddam Hussein, pretextul pentru razboiul cu Iranul este programul nuclear al Teheranului. Acest program exista. Autoritatile iraniene insista, insa, ca el are un caracter strict civil. Evident, Washingtonul nu are motive sa-l creada pe cuvant pe presedintele Ahmadinejad. Exista, insa, o serie de informatii tehnice, obiective, pe care Administratia Bush le oculteaza sistematic. Pentru a produce arma nucleara este necesara o imbogatire a uraniului pana la o puritate de 90% si 1600 de centrifuge. Iranul isi "imbogateste uraniul" la o concentratie de 3,2% si dispune de numai 164 de centrifuge. John Negroponte, directorul Comunitatii Nationale de Informatii ("National Intelligence"), a declarat la "BBC", la sfarsitul lunii iunie, ca, in opinia sa, Iranul "nu va fi in situatia de a produce arma nucleara decat undeva intre inceputul si mijlocul deceniului urmator". Asadar, intre 2010-2015! "National Intelligence Estimates", dupa care se orienteaza serviciile secrete americane, ofera previziuni similare. Potrivit acestei surse, Iranul nu va fi capabil sa produca arma nucleara decat intr-un interval de circa zece ani. DST-ul francez si Mossad-ul israelian apreciaza la cinci ani perioada minima de la care se poate lua in consideratie fabricare armei atomice de catre Iran. Pledoarie pentru "surse deschise" Raportul Comisiei pentru servicii secrete a Camerei Reprezentantilor ataca si o alta problema: "Natura relatiilor dintre Al-Queda si Iran - daca exista vreuna - este in momentul de fata neclara, iar serviciile secrete ale SUA trebuie sa staruie in demonstrarea acestei relatii dinamice." Exact acelasi limbaj era utilizat in 2002, cand rapoartele oficiale americane sustineau ca regimul de la Bagdad ar colabora cu Al-Queda, asertiune care s-a dovedit, ulterior, complet falsa. Istoria se repeta? Suspiciuni a nascut si o recomandare adresata analistilor din serviciile secrete americane, care sunt indemnati sa foloseasca "in mult mai mare masura informatiile despre Iran provenind din surse deschise". "Surse deschise" inseamna, de fapt, un singur lucru: opozantii din exil ai regimului de la Teheran. Din nou, precedentul irakian invita la circumspectie. Dupa rasturnarea lui Saddam Hussein, s-a dovedit ca informatiile furnizate de irakienii din exil fusesera, in cea mai mare parte, false. Unele s-au dovedit pure inventii, fabricate probabil din dorinta de a stoarce fonduri suplimentare de la finantatorii de la Washington. CIA a fost ulterior criticata pentru lipsa de acuratete a evalarilor cu privire la Irak. Analistii Agentiei sustin, insa, ca anumite "informatii" au fost date publicitatii in pofida avertismentelor lor repetate cu privire la lipsa de credibilitate a surselor. Acum sunt, iata, indemnati sa repete aceeasi greseala. Atat inspectorii ONU, cat si inspectorii americani, staruie ca Iranul nu are nici un program de fabricare a "armelor de distrugere in masa". Pentru a contracara insa aceasta situatie, Casa Alba si Pentagonul cer CIA sa se orienteze spre "sursele deschise de informatii", adica spre gruparile iraniene din exil, pe care profesionistii din CIA le privesc cu justificata reticenta, mai ales dupa precedentul irakian. Cel mai bun exemplu de logica neoconservatoare l-a dat "speaker"-ul Camerei, celebrul Newt Gingrich, care a declarat in "New York Times": "Cand comunitatea de informatii afirma ca Iranul este la cinci, zece ani distanta de fabricarea armei atomice, eu intreb: daca Coreea de Nord ii trimite una, atunci cat de departe mai sunt iranienii?" Implicatiile razboiului cu Iranul In 2002, fostul prim-ministru israelian, Ariel Sharon, declara ca Iranul trebuie sa fie o "tinta" la "o zi dupa ce Irakul era supus". Iranul este, insa, o miza mult mai dificila. Si mai riscanta. Nu se poate compara cu Irakul nici ca dimensiuni, nici ca omogenitate religioasa, nici ca populatie. Implicatiile unui razboi cu Iranul vor fi, de aceea, mult mai largi. In primul rand, Iranul prezinta pentru SUA 450 de obiective care trebuie distruse, prin bombardamente masive. Unele sunt - se pare - subterane, ceea ce va necesita utilizarea bombelor "anti-bunker" (GBU-28 bunker-buster), conform planului strategic american "CONPLAN 8022" Conform acestui plan, SUA si-au schimbat atitudinea fata de utilizarea armei nucleare, care devine acum din "arma de descurajare", "arma operationala". Este vorba de utilizarea in conflicte a mini-bombei nucleare "BG1-11 NEP", si a celorlalte din clasa sa, pe care Pentagonul a decretat-o "sigura pentru civili". Dar care nu patrunde decat vreo 10-15 metri in sol, provocand dupa unii analisti - un dezastru nuclear la suprafata. Hotararea neoconservatorilor din SUA de a utiliza in Iran bombe de tipul "B61-11" - specificata in "CONPLAN 8022" - va avea implicatii globale enorme. Dupa Hiroshima si Nagasaki (august 1945), ar fi pentru prima data cand o tara recurge la bomba atomica. "Non-Proliferation Treaty" ar deveni, pe loc, "litera moarta". Va mai exista o implicatie globala: extensia rapida a conflictului, prin reactia altor mari puteri (Rusia, China etc). In al doilea rand, Iranul a anuntat in repetate randuri ca va "reactiona" la orice atac american si israelian. Cu o armata de 800.000 de militari, fanatizati religios, cu rachete cu raza lunga de actiune (de ultimul tip) achizitionate din Rusia, cu radare performante si armament "high-tech", Iranul se reprezinta un adversar redutabil, Rachetele sale pot atinge orice punct din Israel, ca si orice baza americana din zona Golfului. Un punct special va fi, fara indoiala, stramtoarea Hormuz, prin care trece circa 40% din petrolul mondial. Hormuz va fi blocata in caz de razboi contra Iranului, astfel ca absenta celor 40% din petrolul mondial va aduce pretul barilului de petrol la cifre astronomice, provocand un adevarat cutremur pentru economia mondiala. In schimb, tari exportatoare ca Rusia sau Venezuela vor prospera in mod neasteptat (iata ca, in mod paradoxal, Rusia ar fi marea castigatoare a unui eventaul conflict cu Iranul.) In al treilea rand, un atac impotriva Iranului va fi considerat o grava provocare de catre fanaticii siiti, din lumea araba. Recent, shiitii din Hezbollah au dovedit ca Israelul - cu intreg armamentul sau - nu mai poate anihila organizatia, provocand la Ierusalim cea mai grava criza de guvern. Este de asteptat si o replica a comunitatii siite din Irak, care formeaza 60 la suta din populatia acestei tari. In al patrulea rand, conflictul cu Iranul va conduce la formarea unei aliante, foarte periculoase intre Rusia, China, Iran, tarile musulmane si altele. De curand, Rusia a anuntat incheierea unui nou contract cu Iranul privind livrarea de rachete sol-aer, contract in valoare de 700 de milioane de dolari. Dar cea mai sinistra consecinta a unui razboi contra Iranului va fi numarul catastrofal de victime umane. "The Oxford Research Group" anticipa cel putin 10.000 de morti in prima zi, daca SUA vor utiliza bomba nucleara "B61-11", precum si din cauza "norului radioactiv" care se va crea, in urma exploziei. Nici aspectul financiar nu trebuie scapat din vedere. SUA au cheltuit - lunar - in Afganistan si Irak, in jur de 7 miliarde de dolari. Rusia avertizeaza SUA impotriva razboiului Generalul Iuri Baluievski a avertizat, inca din februarie 2006, asupra riscurilor unui atac militar impotriva Iranului. Generalul Baluievski a declarat ca, desi arsenalul american este mult mai evoluat decat cel iranian, Teheranul are acum mijloace de a reactiona atacand cu rachete cu raza lunga Israelul si bazele SUA din Golf. Totodata, Baluievski a declarat ca reactia lumii musulmane intr-un astfel de scenariu este greu de prezis. Un specialist rus in problemele Iranului - care a tinut sa-si pastreze anonimantul - a declarat ca, in opinia sa, SUA nu vor putea ataca Iranul lasand in urma "pungi" de rezistenta de tipul celor din Afganistan si Irak. El a adaugat ca Washingtonul ar trebui sa evalueze bine costurile unui nou razboi in zona Golfului, care s-ar putea cifra la o suma astronomica. Totusi, expertul rus a declarat ca razboiul cu Iranul nu poate fi exclus, datorita presiunilor pe care Israelul le exercita asupra SUA. Alexandr Khramchikhin, analist la "Political and Military Analysis Institute", este de parere ca americanii vor invada cu siguranta Iranul, dar ca se vor lovi de o rezistenta militara mult mai viguroasa decat in Irak. Khramchikhin a explicat ca forta iranienilor vine din convingerile lor religioase, dupa care, cel crede in "razboiul-sfant" (jihad) va merge in Paradis. Filosofie care anima si grupurile de "asasini sinucigasi", pregatite sa actioneze in toata lumea islamista. Americanii, a explicat analistul rus, se pregatesc sa repete in Iran scenariul din Iugoslavia - distrugerea obiectivelor doar prin bombardamente - dupa care regimul Milosevici a cazut, iar sarbii s-au retras din Kosovo. El sustine ca ayatollahii vor raspunde asimetric la atac, incitandu-i pe shiitii din Irak la revolta, precum si militiile Hezbollah la bombardarea Israelului. Khramchikhin sustine ca acestora va fi un veritabil dezastru pentru americani, care, in trei ani, n-au fost capabili sa puna capat rezistentei sunnitilor din Irak, in numai trei provincii. "Reteaua Voltaire" recunoaste miza strategica a Iranului Theirry Meyssan scrie pe site-ul "Retelei Voltaire" ca o "schimbare de regim" la Teheran va face din Statele Unite stapana absoluta pe malul de Est al Golfului Persic si pe Caspica de Sud, incluzand rezervele imense de petrol si gaze naturale, considerate locul doi in lume. Acest lucru apare drept logic, deoarece americanii au pus mana pe rezervele din Caspica, si mai au nevoie doar de tronsonul iranian pentru a ajunge la Afganistan si Pakistan, state unde ei fac deja legea. SUA mai controleaza si petrolul din zona Golfului (Arabia Saudita si Irak). La sfarsitul acestei operatiuni de mare anvergura, Statele Unite vor avea un control total asupra principalelor resurse energetice din lume si vor putea dicta economiilor statelor lumii, "jongland" cu pretul petrolului. Chiar daca US Air Force si Tahalul vor bombarda facilitatile nucleare iraniene, acestea sunt deservite de sute de savanti rusi. Atacarea Iranului, din aceste motive, inseamna practic o declaratie de razboi facuta Rusiei, cu tot ce include aceasta. Potrivit "Retelei Voltaire", Iranul joaca tare, pentru ca a obtinut de la Moscova garantia scrisa ca Rusia se va opune prin veto oricarei rezolutii a Consiliului de Securitate care ar autoriza razboiul. In ceea ce priveste capacitatea de replica a Iranului, sunt amintite devastatoarele rachete "THOR-1", cumparate de la rusi. Daca SUA vor recurge la blocada economica a Iranului, acesta poate depasi usor obstacolul datorita relatiei speciale pe care o are cu China si Rusia. In acelasi timp, daca Iranul refuza sa mai exporte petrolul sau, atunci se estimeaza o crestere de 300% la baril, ceea ce va afecta grav economia mondiala.

Vladimir ALEXE