Ziua Logo
  Nr. 3736 de sambata, 23 septembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Rapidul a castigat cu 2-1 in fata lui FC Arges in ultimul meci al etapei a 8-a
Inca un meci stricat de arbitri
-- Centralul Victor Berbecaru a refuzat cate un penalty fiecarei echipe si l-a iertat de o eliminare clara pe rapidistul Coman * Moldovan suspendat la derby-ul cu Dinamo
Rapid si FC Arges au jucat in ultimul meci al etapei a opta, joi seara, iar aceasta runda cu multe probleme de arbitraj nu se putea incheia in aceeasi nota. Arbitrul Victor Berbecaru a dorit sa iasa si el in evidenta si a reusit: in minutul 7 l-a iertat pe Daniel Coman, portarul Rapidului, de o eliminare fara dubii, dupa un fault din postura de ultim aparator, in minutul 54 nu a dictat un penalty evident pentru Rapid, la un fault al lui Barras asupra lui Buga, iar in minutul 90, in careul celalalt, a inchis ochii la o interventie neregulamentara a lui Karamian la Tanasa. In rest, giulestenii au fost destul de chinuiti de "lanterna rosie", care a anulat rapid golul marcat in secunda 100 de Viorel Moldovan. Putin inspirati in atac si destul de nesiguri in aparare, giulestenii au transat disputa dupa o pasa excelenta a lui Costin Lazar pentru Badoi, iar acesta l-a executat simplu pe Vintila. In final au fost emotii, pentru ca Moldovan a luat rosu direct pentru un cot in gura aplicat lui Chita, insa pitestenii nu au avut forta sa egaleze si a doua oara. Vestea buna pentru giulesteni este ca au luat trei puncte, insa "locomotiva" echipei in acest sezon, Moldovan, a fost suspendat doua etape si va rata astfel derby-ul cu Dinamo, de duminica viitoare. La final, ambele tabere au contestat arbitrajul, mai vehement fiind Giuseppe Giannini, tehnicianul lui FC Arges, care a facut show la conferinta de presa. "S-a vazut ce s-a intamplat, se vede foarte clar in imaginile de la TV, Coman trebuia eliminat, jucatorul meu scapase singur pe poarta. De faza penaltyului nici sa nu mai vorbim. Un atacant trage la poarta si este pus jos. Dar poate nu-mi mai aduc aminte regulamentul, poate gresesc. Asta inseamna sa vrei sa retrogradezi o echipa. Si nu este numai acest meci pe care ni l-au furat. Daca vor asta, atunci jucam si noi cu juniorii, asa mai acumuleaza si ei experienta", a spus Giannini, care a dat cu pumnul in masa si a tipat in timpul conferintei de presa. "Incredibil, este prea pe fata, este prea murdar, prea evident. Dupa cele doua faze putem spune ca acest meci nu a existat. Puteam sa jucam pana maine dimineata si tot 2-1 se termina. Sunt curios ce spun si adversarii, poate ca sunt eu nebun. Au fost doua faze clare, dar poate ca le interpretez eu. Poate mi-am pierdut memoria. Sa vedem ce spun ei acum, sa aiba curajul sa vina aici, sa spuna ca a fost penalty, pentru ca daca vorbim de profesionisti, atunci vorbim de campioni", a completat Giannini. "A fost un meci pe care am reusit sa ni-l complicam. La fel de bine pot acuza si eu arbitrajul, a fost unul foarte slab, s-a gresit de ambele parti, pot sa cer si eu penalty la Buga, au fost atacuri de galben la Chita de vreo cinci ori, au fost atacuri dure. Arbitrajul a fost azi pe dinafara, dar nu poti sa acuzi atunci cand se greseste in ambele parti. Nici nu stiu daca este corecta eliminarea lui Moldovan, a fost o saritura la cap, nu stiu ce a fost acolo. Cand este o tenta este grav, dar cand sunt astfel de greseli, asta este... si un arbitru poate gresi", a comentat si Razvan Lucescu. (B.G.)
A r h i v a
  Mititelu suspendat 12 etape, terenul Craiovei doua    2 comentarii
  Terminatorii derby-ului premiati de CCA!    1 comentariu
  LIGA 1 - ETAPA A 9-A    
  Gigi Becali: "Jucam cu rezervele"    2 comentarii
  Curatenie la FC Arges    
  Sperante pentru Euro 2007    
  Doar Pavel    1 comentariu
  Fonduri guvernamentale pentru complexul de la Izvorani    
  Dans sportiv la Sala Floreasca    
 Top afisari / comentarii 
 Muschii Tarului (2770 afisari)
 Ticu: Urmeaza pestii mari (2111 afisari)
 In razboiul civilizatiilor Romania ar putea juca un rol de mediator (2009 afisari)
 Conspirarea deconspirarii (1812 afisari)
 Stelian TANASE: Mahalaua CNSAS (1754 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00924 sec.