Am citit, in interviul acordat de Ion Mihai Pacepa ziarului Ziua, din 4 septembrie 2006, cateva afirmatii care contrazic in mod flagrant adevarul istoric, asa cum poate fi si a fost stabilit prin documente de arhiva si marturii. Dincolo de acest conflict cu adevarul pe care doresc sa-l evidentiez se afla si o mentalitate a autorului care tine de educatia sa kaghebista si securista care l-a propulsat in pozitia de cel mai apropiat de Ceausescu dintre sefii Securitatii. In concret, ma refer la acuzele ce mi le aduce Pacepa in temeiul unor vini atribuite tatalui meu. Din capul locului afirm ca relatia mea cu Securitatea nu a fost decat de infruntare, momentul baricadei din noaptea de 21 decembrie 1989 fiind unanim cunoscut. Contrar unei afirmatii a lui Pacepa ca as fi avut un interes in ascunderea dosarelor Securitatii, afirm ca nu am intervenit niciodata pentru a influenta in vreun fel, in propriul meu avantaj, gestiunea arhivelor Securitatii. Dimpotriva, e cunoscuta propunerea facuta in 15 octombrie 1990 de catre guvernul pe care-l conduceam pentru ca intreaga arhiva a Securitatii (apartinand asa-numitului Centru de Informare si Documentare - CID) sa fie trecuta sub controlul Parlamentului urmand ca acesta sa adopte o lege pe baza unei largi dezbateri publice. Astazi putem masura mai bine cat de utila era propunerea si cat de necesara dezbaterea. De ce nu s-a adoptat propunerea mea? Poate ca Virgil Magureanu, pe atunci noul sef al SRI, l-a convins pe Ion Iliescu ca aceasta deconspirare ar dauna grav sigurantei nationale. Este atat de evident ca Parlamentul democratic, liber ales in mai 1990, nu reprezenta in ochii sefilor descinsi din Securitate forul legitim suprem al natiunii. Inainte de decembrie 1989 nu am avut nici un fel de colaborare cu Securitatea. Tocmai de aceea ma simt dator fata de memoria tatalui meu care m-a pus in garda, de foarte tanar, cu privire la caracterul diabolic al unei asemenea colaborari: "Baiete, astora, daca le dai o unghie, ei te iau cu totul si niciodata nu-ti vei mai apartine tie insuti!" Ion Mihai Pacepa face o afirmatie aberanta cu privire la rolul tatalui meu in lichidarea lui Imre Nagy, eroul cu convingeri comuniste al Revolutiei anti-sovietice din octombrie 1956 din Ungaria. Tatal meu a fost intr-adevar trimis in toiul evenimentelor la Budapesta pentru ca era bun prieten cu Imre Nagy si pentru ca, din pacate, se facusera puternic auzite in cursul acestor evenimente lozinci iredentiste. A stat de vorba cu Imre Nagy in Palatul Parlamentului, in modul cel mai prietenesc si a constatat inflexibilitatea pozitiei sale fata de cererea de retragere a trupelor sovietice din Ungaria. In acelasi timp, tatal meu a fost incredintat de Nagy ca pozitia sa corecta fata de Transilvania nu s-a schimbat. Dupa aceasta, tatal meu s-a intors la Bucuresti si nu avea cum sa mai participe in vreun fel la capturarea lui Nagy care s-a produs prin intelegerea dintre Imre Kadar si sovietici. Ramane uluitoare capacitatea inaltilor comandanti ai fostei Securitati de a-si continua netulburati misiunea de a dezinforma si a crea confuzii menite sa impotmoleasca societatea intr-o mlastina de neincredere si suspiciuni. Fara indoiala, stiu prea bine ca Securitatea a avut puterea si a reusit sa otraveasca multe constiinte si sa schimonoseasca viata multor romani. Dar, ca acesti "bravi" securisti sa vina acum sa ne dea lectii de democratie, e prea de tot! Societatea noastra se poate insanatosi prin insusi dreptul concret al urmasilor victimelor Securitatii, intre care multe sunt direct in raspunderea lui Pacepa, de a cere socoteala tortionarilor si a primi dreptate in Justitie. Astept textele marturiilor lui Pacepa cu privire la faptele lui de tortionar date in fata procurorilor anchetatori. Acelea cred ca prezinta un mare interes. Cu stima,

Petre ROMAN