Ziua Logo
  Nr. 3719 de luni, 4 septembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Guvernul ii lamureste pe romani ce e cu Uniunea Europeana
Autoritatile au demarat, pe 1 septembrie, o actiune de informare cu privire la beneficiile aderarii la Uniunea Europeana (UE), prin instalarea a sute de mii de afise si a peste 1500 de panouri in orasele resedinta de judet si pe principalele drumuri nationale, transmite NewsIn. Guvernul a cheltuit aproape doua milioane de lei pentru 615.000 afise, 1540 de panouri publicitare si sase milioane de fluturasi prin care informeaza populatia cu privire la institutiile Uniunii Europene, precum si despre costurile si beneficiile integrarii europene. Instalarea afiselor si a panourilor face parte dintr-o campanie de informare publica, denumita "Romania Europeana", lansata de Agentia pentru Strategii Guvernamentale (ASG). Campania ASG vine "ca urmare a constatarii unui nivel foarte redus de informare a populatiei privind aderarea la UE", potrivit unui comunicat al ASG. In toamna anului trecut, nivelul de informare in Romania nu depasea 37%, in timp ce in noile state membre din UE nivelul de informare ajungea la 47%", a aratat site-ul www.publicinfo.ro, care citeaza un studiu Eurobarometru. Cercetarea sociologica a relevat si faptul ca, desi romanii sunt mai putin informati decat cetatenii europeni, ei au mai multa incredere in UE.
ARS Advertising SA, societatea care va desfasoara campania, a castigat licitatia organizata de ASG in 21 iulie 2006, pentru ca a oferit cel mai mic pret. Proiectul are si o componenta rurala, demarata in luna august 2006 si intitulata "Satul meu in Uniunea Europeana". Autoritatile si-au propus sa aduca la cunostinta taranilor cerintele UE privind cota de lapte, taierea animalelor sau vita de vie hibrida. Prin program s-au distribuit sase milioane de fluturasi in peste 2800 de comune, actiune al carei pret a ajuns la aproximativ 390.000 de lei. (C.S.)
A r h i v a
  Codul Bursei in disputa    
  Liberalizarea leilor "nesimtita" imediat    
  Taxe vamale pentru importurile mari de tehnologie    
  Agenti care vor reprezenta posesorii de obligatiuni ipotecare    
  Ofertele pentru CEC, pana la 25 septembrie    3 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Politia dictatorului (12224 afisari)
 Revolutie pe sosele (7253 afisari)
 Castrarea serviciilor secrete (3246 afisari)
 Dan Puric, respectat in lume, batjocorit in Romania (2262 afisari)
 Capitala Culturala a Escrocarii Europei Sibiu 2007 (2085 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00779 sec.