Varujan VOSGANIAN 

In dezbaterea privind oportunitatea introducerii cotei unice de 16% pentru impozitul pe salarii avem un nou argument care poate face ca patimile sa se mai induplece, si anume cifrele. Au existat indoieli in privinta modului in care economia va raspunde stimulentelor de natura fiscala. Iar principalul argument impotriva introducerii cotei unice a fost cel legat de reducerea veniturilor bugetare, atat in ce priveste nivelul real al sumelor colectate, dar si in ce priveste nivelul veniturilor bugetare in produsul intern brut. Aceasta, spuneau criticii introducerii cotei unice, in conditiile in care avem nevoie de venituri sporite, pentru a putea face fata cerintelor integrarii, care presupun o plata anuala de cel putin 1 miliard de euro, drept contributie la bugetul UE si de cel mult 1,3 miliarde euro, in conditiile in care vom reusi sa absorbim fondurile comunitare si va trebui, asadar, sa platim obligatiile legate de cofinantarea din bani romanesti. Alte argumente de natura populista, cum ca numai unii castiga de pe urma cotei unice si ca aceia se afla printre persoanele cu venituri mari si ca astfel se maresc discrepantele intre saraci si bogati, au fost abandonate chiar de autorii lor, in conditiile in care cota unica se refera doar la salariati si in care, cu foarte rare exceptii, in Romania e greu de presupus ca cineva poate fi bogat, in adevaratul inteles al cuvantului, doar din salariu. Sa privim asadar, cifrele. Am in vedere efectele fiscale ale reducerii impozitului pe salariu de la o cota medie (cu nivele de la 18% pana la 40%) de circa 24% in 2004, la o cota unica de 16%, precum si reducerea impozitului pe profit de la 25% la 16%. In programul de guvernare estimasem ca va trebui sa treaca o perioada de 18 luni pana cand efectele reducerilor fiscale vor fi absorbite. Aceasta previziune s-a dovedit a fi corecta, iar rezultatele par a fi spectaculoase. Veniturile din impozitul pe salariu in anul 2004 (la o cota medie de 24% impozit) au fost de 7,1 miliarde RON. Ele au scazut, asa cum era de prevazut, in anul 2005 la 6,7 miliarde RON. Dar in anul 2006 previziunile arata ca din acest impozit vor fi colectate 9,1 miliarde RON iar prognoza pentru anul 2007 este de 11,8 miliarde RON. Potrivit acestor prognoze, in anul 2008, veniturile rezultate din impozitul pe salariu in anul 2008 fata de 2004 s-ar dubla! Chiar si in conditiile in care curatim aceste sume nominale de efectele inflatiei, avem o crestere in termeni reali, pe acesti patru ani, de 70-80%. Trendul este similar si in ceea ce priveste procentul acestor venituri in PIB: 2,9% in anul 2004, 2,3% in 2005, dar 2,8% in 2006 si 3,2% in 2007. Daca socotim ca cea mai mare parte din banii proveniti din impozitul pe venit si salarii merge la administratia locala se poate observa ca impactul social al acestor cresteri este deosebit de favorabil. Aceeasi evolutie se remarca si in ce priveste impozitul pe profit. Veniturile pe anul 2004, in conditiile unui impozit de 25%, au fost de 6,5 miliarde RON. Ele au crescut, chiar in conditiile reducerii severe a impozitului, la 6,55 miliarde RON in 2005, apoi la o valoare preliminata de 8,3 miliarde RON in 2006. Prognozele pentru anul 2007 sunt de 9,4 miliarde RON, urmand ca pana in anul 2009, veniturile din impozitul pe profit sa se dubleze, in valoare nominala. Aceste evolutii corespund si unei cresteri a veniturilor totale ale bugetului consolidat in PIB, de la 30,1% in 2004 la 32,2% in 2006. Din cresterea de 2,1%, 0,5% se datoreaza sporului de fonduri externe, iar 1,6%, adica peste 5 miliarde RON, cresterii resurselor bugetare interne. Toate acestea arata ca economia romaneasca se aseaza deja pe un comportament rational. Masurile de politica economica nu mai sunt contracarate, asa cum se intampla pe vremea cand aveam numeroase monopoluri, cand statul acoperea pierderi insemnate din economice si cand infuentele arbitrare distorsionau alocarea resurselor. Reducerea impozitului pe salariu a dus la scoaterea la lumina a peste 250.000 de locuri de munca. Acest proces trebuie sa continue caci, socotind amploarea consumului, socotim ca mai avem in Romania cam un milion de locuri de munca aflate total sau partial in zona economiei gri. E drept ca alocarile pe diferite domenii, desi cresc spectaculos la nivelul sumelor alocate, in termeni reali, nu cresc la fel de simtitor si ca procent in PIB. Si asta mai ales datorita faptului ca avem si la nivelul productiei nationale cresteri importante. Dar, in conditiile in care economia se asaza pe mecanismele de piata, resursele de crestere a veniturilor bugetare sunt insemnate, socotind ca o cincime din piata muncii se afla, inca, sub diverse forme, in contact cu economia gri si ca din produsul intern brut cam o treime scapa evidentelor fiscale, fie datorita evaziunii, fie datorita starii arhaice a agriculturii.