Unul dintre aspectele curioase ale dosariadei este reactia opiniei publice la dezvaluiri. Pare ca cele mai revoltate inchizitorii au fost adresate Monei Musca sau lui Carol Sebastian, desi ei erau la capatul cu totul marginal al bratelor Securitatii si, oricum, dupa 1990 au servit interesul public. Se poate argumenta ca aceasta reactie a fost determinata de increderea pe care multi si-au pus-o in cei doi. Chiar daca acest rationament spune ceva, totusi este absurd sa lasi in randul din spate oamenii care au excelat in a face Raul inainte si a continua Raul acum. As alege si semnala trei cazuri in care cinismul declaratiilor a atins asemenea cote, incat oprobiul opiniei publice ar trebui exprimat vehement, ca sa joace un rol profilactic. Unul este desigur fostul ofiter de Securitate, Ilie Merce, prezent prin cateva interviuri de un cinism revoltator. El ne spune astazi ca Securitatea si-a facut dupa 1965 datoria fata de tara, ca sub Ceausescu organele Securitatii erau menite sa lase omul "sa se valorifice la nivelul calitatilor, posibilitatilor lui, in libertate". Despre postul de radio Europa Libera aflam din gura lui ca "era o oficina care lupta impotriva poporului roman". Ca sfidarea sa nu se reduca la sentinte generale, despre Dumitru Iuga de care Merce s-a ocupat personal, afirma ca el insusi s-a bagat in puscarie, iar Securitatea, in ciuda eforturilor, nu i-a putut face binele cu forta. Sfidator a fost si Dan Voiculescu. In fata documentelor care devoalau minciunile lui anterioare, Dan Voiculescu fie a acuzat de colaborare intreaga populatie, fie i-a amenintat pe cei care il arata cu degetul. Din ce categorie face parte acest bogat om de afaceri s-a vazut bine la emisiunea "Suta la suta" pe Realitatea TV. Cand Robert Turcescu i-a cerut lamuriri despre "cazul Felix", Voiculescu a refuzat sa raspunda si a invocat ceea ce ar reprezenta, spunea el, "adevaratele probleme ale Romaniei". Care erau acelea? Romanii din judetele Harghita si Covasna si amenintarea la adresa Transilvaniei, din partea Ungariei. Noroc ca Turcescu a pus capat acestei diversiuni insalubre, clona a scenariilor prin care a fost ratata prima etapa a democratiei romanesti. Al treilea deconspirat care a stralucit prin dezinvoltura a fost Dan Ciachir. Ziaristul a trebuit sa recunoasca existenta angajamentului sau la Securitate, dar intrebat asupra detaliilor a raspuns ca nu-si mai aminteste nici daca a scris el sau ofiterul "acele note", nici daca le semna sau nu cu nume conspirativ, nici daca a primit sau nu bani pentru informatiile date. Ce anume sprijinea indolenta acestor raspunsuri? Daca Voiculescu se legitima cu anti-ungurismul, pe Ciachir il sustine insusi Dumnezeu. "Eu ma spovedesc la duhovnic, nu ma spovedesc public", a ricanat el celui care-i reprosa turnatoriile. Ar fi bine ca generatiile actuale sa nu confunde cinismul si duritatea acestor oameni cu vreo manifestare de barbatie. In comunism ei suportau exercitiul zilnic de umilinta si frica in cadrul sistemului pe care-l creasera si au fost modelati dupa acest tipar. In ce consta "grozavia" vechilor securisti, o pot sugera amintirile mele despre Ilie Merce. Fostul ofiter a fost numit in 1986 sef al Securitatii in judetul Buzau. Aceasta face ca el sa "ma fi luat in primire" in luna octombrie 1989, cand am fost trimis in domiciliu fortat in orasul Buzau. Masurile pe care le-a decis Securitatea atunci frizau absurdul: au introdus sens unic pe strada unde locuiam, masinile erau supravegheate atent, in fata portii au fost plantati securisti in uniforma de militieni, in drumul spre serviciu si inapoi eram preluat de (cel putin) un ofiter care mergea la cativa metri in spate etc. S-a ivit insa o situatie pe care buzoienii nu o prevazusera: aveam obiceiul sa fac jogging. Cand am iesit prima data din curte, securistul a vrut sa ma opreasca, eu am luat-o la fuga pe strazi si m-am intors in cerc la punctul de plecare, urmarit de o masina care uneori intra pe trotuar atingandu-mi calcaiele. A doua seara am plecat la jogging din nou, de data aceasta spre crangul orasului. Masina mi-a iesit in fata, doi zdrahoni m-au luat de umeri, m-au impins pe bancheta si m-au dus la sediul Securitatii. Aici a venit insusi domnul Merce, si-o fi inchipuit ca ma impresioneaza, si s-a repezit la mine cu o falca in cer si una in pamant. L-am privit dintr-o parte, i-am spus ca nu accept acest regim si ca refuz sa vorbesc cu el in aceste conditii. Cerberul peste judetul Buzau s-a blocat. Nu stia pur si simplu ce sa faca. Intr-un tarziu, a luat legatura cu Bucurestiul, mi l-a dat pe anchetatorul meu la telefon, acesta mi-a promis ca "gazdele mele" se vor domoli. Cand am plecat, Ilie Merce, care zice astazi ca apara tara, m-a salutat stramb. Astazi, cand saluta, o face din Parlament.