Recent, intr-o seara am nimerit intr-un restaurant unde vreo zece straini apartinatori Europei "civilizate", (nu conteaza tara din care erau), la o masa apropiata de a noastra urlau, dupa cateva sticle de vin, de parca si-ar fi trait ultima zi pe pamant. Pur si simplu "li se rupea" de noi, romanii aflati in imediata lor apropiere, de faptul ca ne-ar putea deranja. Am fost mirat, pentru ca niciodata, ori de cate ori am fost in strainatate, "la ei acasa" adica, nu mi-a fost dat sa-i vad comportandu-se astfel. Atunci mi-am spus ca in mod clar se simt bine aici, fiindca pot face cum ii taie capul si instinctele primare, pe care acasa trebuie sa si le reprime. Doar aici pot face ceea ce vor: li se permite, contra unei consumatii si a unui bacsis generos, orice. Femeile sunt ieftine si frumoase, bauturile si mancarea, de asemenea. Iar noi, "ceilalti", Romanii, cu siguranta, nu contam absolut de loc, pentru ca, asa cum ne invata istoria, nu ne-am respectat niciodata. A doua "faza" am patit-o in Alpii Tirolului, la un hotel - altfel exceptional -, unde am simtit pe pielea noastra, acel grup de Romani civilizati si respectuosi, ce inseamna sa fii considerat a fi de categorie inferioara, doar pentru faptul ca pe pasaportul tau scrie ca esti, de undeva, din subdezvoltatul Est. Pur si simplu, intr-o seara, la masa, am constatat ca fusesem mutati sa mancam in bar, cinci persoane, iar la fosta noastra masa mancau doi nemti veniti in dupa-amiaza aceea. Fara scuze, fara intrebari prealabile, asa cum o cerea eticheta hotelului si in fond, a bunei cuviinte... Nimic din toate acestea. Eram niste tipi dintr-o tara bananiera, cu care se putea face orice, chiar si sterge pe jos, desi plateam si noi, aceeasi suma ca si oricare alt client occidental. La inceput sefa restaurantului a parut socata de reactia noastra, asteptandu-se probabil sa acceptam "Mioritic" situatia, dar a admis apoi ca a gresit, si am ajuns din nou pe locurile noastre. Si, atunci, privind semetia muntilor din Saltzkamergut, mi-a aparut mai limpede ca niciodata faptul ca un popor care nu se respecta pe el insusi, nu poate fi respectat de altii. Mai ales de strainii care aud la stiri ce fel de politicieni avem, care este comportamentul nostru si psihologia, cultura politica sau civismul nostru de viitori asa-zisi europeni... Dar toate aceste tare sunt mai vechi decat "proaspetii" nostri politicieni, din care o mica parte isi cunosc elementara gramatica a propriei limbi. Un popor care a acceptat atata amar de ani sa se hraneasca doar cu "tacamuri" de pui, "adidasi" de porc, oase, paine ranceda, unt, ulei si oua pe cartela si "nechezol", un popor care a admis sa i se stinga lumina, sa i se ia apa calda, fara cracnire, sa imbrace haine de proasta calitate, sa se spele cu inlocuitori de sapun, un popor care a acceptat sa ridice osanale si sa defileze in cinstea a doi agramati, ca apoi, dupa 1989, sa admita la conducerea tarii un comunist filo-rus si mai apoi o clica de politicieni mincinosi si perversi, cu gandul numai la a se imbogati ei, familiile si cunostintele lor; un astfel de popor nu cred ca merita respectat. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca, din punct de vedere psihologic e practic imposibil sa respecti pe cineva care nu are pic de respect pentru el insusi. Ne e rusine ca suntem saraci, am invatat sa ne ascundem foarte bine in spatele acestei stari de fapt. In schimb, cel putin din cati oameni cunosc eu, nu am auzit niciodata ca cineva, vreunul din acei ce se plang, sa-si ia doua servicii. Intotdeauna ni se pare ca primim prea putini bani pentru ceea ce facem, intotdeauna nu noi suntem de vina pentru starea acestei natiuni lipsite, parca de orice sansa istorica. Ne-am obisnuit sa ne consideram cele mai nefericite victime, dupa cum ne convine: ba ale erorii, ba ale nedreptatii, ale intereselor oculte; dar intotdeauna, victime ale altora. Aud ca exact aici, in orasul in care traiesc, Cluj, (nu Napoca!) fiinteaza un "fel-forma" de institut, pe numele lui "Centru de Cercetare a Imaginarului". Directorul acestui centru, dl Corin Braga spunea la inaugurare ca exista "(...)...nevoia de intelegere a imaginilor simbolice aflate in zona fantasticului, in zona cosmarului nocturn, imagini nu de putine ori arhetipale, generatoare de utopii paradisiace, de fantasme terifiante". E bine. Aproape am rezolvat problemele: mai ramane doar cea a "cosmarului diurn", pe care l-am trait in ultima jumatate de secol, cel care continua nestingherit si azi, cu fantasmele lui, si cea a lipsei de self-respect a acestui popor, care tine cu tot dinadinsul sa se considere "European". Iar daca asta este sau nu o "utopie paradisiaca" va ramane sa stabileasca Centrul "Phantasma" de cercetare a Imaginarului. Apoi, se poate stinge lumina...