Zoe PETRE 

Din ratiuni politice, Putin nu poate accepta fatis sa candideze a treia oara decat daca valuri-valuri de cetateni - Poporul, Maica Rusie - i-o vor cere. Nu mi-e greu sa imaginez talazuirea - neaparat televizata - a maselor care l-ar implora pe tatucul Putin, asemeni corului din "Ivan cel Groaznic", sa nu-i lase de izbeliste. Echipa de comunicatori din jurul lui Putin este mult prea sofisticata in manuirea "tehnologiilor politice" pentru a nu monta la nevoie un spectacol grandios. Acesti consultanti politici, foarte talentati si ingeniosi, au debutat, la inceputul anilor '90, ca varfuri ale intelectualitatii liberale prooccidentale: Gleb Pavlovski, de pilda, un fost disident de ultima ora, a devenit apoi un colaborator al Open Society Institute la Moscova si editor pentru Rusia al cunoscutei publicatii americane Journal of Democracy. Marat Gelman, mentorul plasticienilor Moscovei, e un rafinat colectionar de arta, iar Serghei Markov - un politolog redutabil, cu prestigioase publicatii in SUA. Ei erau atunci - sau pareau a fi - adevaratii liberali ai Rusiei renascute. Ei sunt creatorii asa-numitelor "tehnologii politice", un complex de tehnici de comunicare, manipulare si maskirovka pe care le-au preluat de la KGB si le-au lustruit bine de tot cu un relativism de sorginte occidentala. Intre irealitatea postmodernista a realului si proiectarea irealului in locul realitatii, din luminoasa traditie a propagandei comuniste, tehnologiile politice sunt creatoarele democratiei televizuale. O carte publicata in 2005 de Andrew Wilson, de la Cambridge, sub titlul "Politici virtuale. Mimarea democratiei in lumea post-sovietica", diseca cu eleganta subtilitate acest hibrid. Tehnologii au revizuit conceptul de democratie liberala, reducandu-l la un mecanism prin care, cum declara fatis unul dintre ei, "elitele isi exercita controlul prin intermediul alegerilor, partidelor si, mai presus de orice, al mediei independente". Ei au lansat conceptul de "managed democracy", democratie gestionata sau directionata - care a dominat al doilea mandat al lui Eltin si domina si azi discursul teoretic si politic al Kremlinului: un simulacru mediatic de democratie, un produs de laborator. Ivan Krastev, directorul Centrului pentru Strategii Liberale de la Sofia, parafraza recent o gluma celebra: "diferenta intre democratie si democratia gestionata este similara cu cea intre un scaun si un scaun electric". Daca am fi naivi, am putea banui ca aceasta trista istorie va fi inceput dintr-o sincera temere a intelectualitatii angajate politic in lupta pentru democratizarea Rusiei fata de pericolul restauratiei comuniste. Mai cinic, putem banui ca a fost vorba de aripa sofisticata a KGB, care - ca si siloviki, dar cu alte mijloace - travesteste sistemul ca sa nu fie siliti sa-l schimbe. Cum perioadele de tranzitie nu sunt niciodata atat de simple cat par, ar fi mai productiv sa luam in considerare ambele ipoteze, adaugandu-le un ingredient material foarte palpabil - aviditatea nestapanita de imbogatire - dar si unul imaterial, impalpabil dar decisiv - voluptatea ametitoare si faustica a puterii de a manipula, si inca la scara acestui continent care e Rusia. Putini intelectuali ar rezista unui pact care le ofera o asemenea putere. Oricare insa ar fi fost motivele, mai brutale sau mai subtile, ele au infeudat aceasta intelighentie post-liberala unei operatii menite sa creeze iluzia participarii democratice, a libertatii si a pluralismului, inlocuindu-le cu un artefact produs in laboratoarele acestor alchimisti ai mediilor electronice, cu o democratie instrumentalizata de detinatorii puterii. Caci ceea ce ii deosebeste in cel mai inalt grad pe tehnologii moscoviti de consultantii politici obisnuiti este faptul ca ei, tehnologii, nu lucreaza decat pentru putere. Niciodata pentru opozitie. La nevoie insa fabrica o opozitie, sau mai multe, dupa cum o cer interesele sistemului. In functie de aceste interese lanseaza concepte, organizeaza spectacole politice si chiar razboaie mediatizate intens, fabrica false partide de opozitie, inventeaza candidati sortiti sa piarda si candidati de succes, asa cum l-au inventat pe Putin in 1999. Va fi absolut pasionant ca, din aceasta perspectiva, sa urmarim evolutia alegerilor din Rusia. Deocamdata, ma opresc aici, nu inainte de a declara, ca la sfarsitul unui film cu conotatii politice, ca orice asemanare cu personaje sau situatii din Romania este absolut intamplatoare.