Europa pare sa fie acum principala tinta a teroristilor islamisti. Arestarea a 21 de musulmani britanici pentru ca au conspirat in privinta aruncarii in aer a unor avioane care traversau Atlanticul demonstreaza, inca o data, presentimentul tot mai mare al terorii. Dar ce stim cu adevarat despre acesti criminali aflati printre noi? Stim, desigur, profilul extins al fundamentalismului universal si avem doar unele idei vagi despre gruparea Al-Queda ca retea descentralizata a unor celule in multe tari care incearca sa achizitioneze arme chimice, biologice si, poate, chiar si nucleare. Avem, de asemenea, cunostinta, despre tintele pe termen lung ale liderilor lor: castigarea puterii in tarile musulmane si atacarea statelor occidentale care sprijina regimurile seculare in lumea islamica. Nu in ultimul rand, stim, de asemenea, ca liderii acestei maree fanatice, desi sunt redusi ca numar, se bucura, in prezent, de simpatia a milioane de musulmani obisnuiti. Dintotdeauna au existat indivizi fanatici dispusi sa moara si sa ucida in numele credintei lor. Dar, in prezent, par mult mai periculosi, ca urmare a progreselor tehnologice care au facut din ce in ce mai accesibila crearea bombelor. Iar in cele din urma, asa cum au demonstrat atacurile de la Londra si Madrid, un simplu telefon celular este suficient pentru a programa o explozie sau o serie de explozii mortale. Fluiditatea sociala si libertatea, care caracterizeaza tarile noastre, contribuie, de asemenea, la aceasta amenintare. Pe toata planeta, oamenii se pot misca fara costuri prea mari si cu destul de multa lejeritate. Imigrantii se pot stabili in societati si state democratice unde pot trai fara a fi supravegheati in vreun fel. Si atunci se pune intrebarea: cum putem lupta cu un astfel de inamic amorf? Presedintele George W. Bush a demonstrat calea care nu trebuie urmata: atacul SUA asupra Irakului arata ca atacarea directa a statelor musulmane nu face decat sa alimenteze fanatismul. Sigur insa ca tarile civilizate nu ar trebui sa renunte la lupta impotriva Islamului extremist din cauza carnagiului din Irak, dar trebuie sa recunoastem ca razboiul, ocupatia si fortele aflate in complicitate cu puterea militara au provocat umilinte in masa si resentimente printre majoritatea musulmanilor de rand, sentimente care, ulterior, au fost directionate spre retelele teroriste. Premierul Tony Blair poate sustine mult si bine ca atentatele de la Londra nu au avut nici o legatura cu participarea Marii Britanii la razboiul din Irak, dar teroristii insisi, odata arestati, au sustinut exact contrariul. Si iata cum unul dintre atacatorii de la Madrid a descris astfel pregatirea psihologica la care a fost supus de catre liderul sau: "ne punea sa vedem DVD-uri cu razboiul din Irak, cele mai multe imagini fiind cele cu femei si copii ucisi de soldatii americani si britanici". In plus, nu se poate spune ca au fost putine imaginile care au aratat abuzurile la care au fost supusi prizonierii de la Abu Ghraib sau cei din centrul de detentie de la Guantanamo Bay, si care, in aceeasi masura, au contribuit la recrutarea de noi aderenti pentru fanatismul islamic mai mult decat orice predica tinuta in moscheile radicale. Se poate spune ca bombele detonate de la doar cativa metri nu ucid mai putine persoane decat incarcaturile explozive plasate in trenuri. Mai presus de orice, trebuie recunoscut faptul ca este necesar ca societatile democratice sa foloseasca atat tacticile politice, cat si pe cele politienesti in infruntarea teroristilor fanatici. Politica este necesara din simplul motiv ca fortele militare si cele ale politiei nu pot obliga sute de milioane de musulmani sa renunte la ostilitatea lor. Actiunea politica implica insa, in acest moment, o retragere imediata din Irak si gasirea unei solutii corecte la conflictul palestinian, care necesita incheierea ocupatiei tuturor teritoriilor palestiniene. Desigur, stingerea acestor puncte fierbinti nu va eroda fanatismul radicalilor si sinucigasilor si nici nu ne va scapa de aviditatea si de ura care sunt atat de evidente printre liderii furiei islamice. Dar ii va priva pe acestia de multimile de aderenti musulmani care ii vad pe fanatici drept singurii care incearca sa apere valorile "Islamismului". Tactica politieneasca este a doua parte a unei strategii eficiente. Este nevoie de eforturi mai mari pentru infiltrarea in randul retelelor teroriste, precum si de o percepere mai profunda a structurilor sociale create de teroristi, in vederea blocarii sprijinului financiar de care se bucura. Actiunile politiei trebuie sa fie nemiloase, chiar daca asta implica mai multe controale si supraveghere. In vreme ce Uniunea Europeana se afla in urma Statelor Unite in privinta armelor conventionale, capacitatea sa de a lupta impotriva terorismului este, probabil, mai mare. Din motive istorice, Europa beneficiaza de o maturitate politica, fapt ce i-a permis sa evite viziunile maniheiste ale lui Bush. Mai mult, din considerente geografice, Europa a avut avantajul unei mai bune cunoasteri a statelor arabe si musulmane si a unei familiaritati cu populatiile acestor tari. UE poate si trebuie sa domine in aceasta lupta si in apararea valorilor la care tine. Si chiar ar putea gasi, cu aceasta ocazie, o noua si imperioasa motivatie de a-si consolida unitatea uzata. Tzvetan Todorov, director de Cercetari la Centrul National al Cercetarii Stiintifice (CNRS) din Paris, este autorul lucrarii recente "Speranta si Memorie" Copyright: Project Syndicate, 2006. www.project-syndicate.org