Ziua Logo
  Nr. 3688 de sambata, 29 iulie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Informatorii ies la iveala
Operatiunea "Voci curate" lansata de Asociatia Civic Media in urma cu doua saptamani a nascut o dezbatere benefica in interiorul breslei jurnalistice si turbulenta in randurile celor deranjati de aflarea adevarului, chiar si dupa 16 ani de la caderea regimului comunist. Ziarul ZIUA, ce s-a solidarizat imediat cu actiunea, a inceput propria curatenie. Redactorul sef, Adrian Patrusca, care si-a facut debutul in presa la "Dreptatea" renascuta dupa 1989, a marturisit public privind un angajament semnat cu Securitatea dar respins apoi si niciodata urmat de informari. Colegii sai apropiati au stiut din 1990 acest detaliu privind momentul de slabiciune din adolescenta lucidului editorialist si conducator de ziar. Marturia sa arata, daca mai era nevoie, ca Securitatea isi racola victimele din licee. Confesiunea unui al doilea redactor senior, Valentin Hossu Longin, ziarist inca din timpul regimului comunist, adevereste faptul ca orice jurnalist trecea hotarele tarii era obligat sa dea cu subsemnatul la Securitate chiar daca nu semna angajamentul, ca in cazul Hossu. De aceea, tacerile si negarile fostilor ziaristi comunisti ajunsi lideri de opinie in democratie sunt cu atat mai complice si ridicole in acelasi timp. ZIUA, care va continua operatiunea din sanul redactiei, invita mass-media centrale si locale sa-i mearga pe urme cu auto-demascarile, in al 12-lea ceas inainte de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Astazi prezentam cititorilor rezultate ale actiunii in provincie, dar si intrebari ridicate la redactii de limba romana din strainatate.
Exemplul oferit de colegii bulgari care au initiat primii actiunea de clatire a vocilor formatorilor de opinie din viitoarele state membre ale UE, urmat de activistii romani pentru o presa curata, este intarit de demersul conservatorilor polonezi. Noua lege a lustratiei in Polonia, imediat dupa preluarea puterii de catre gemenii Kaczynski si nu dupa un an si jumatate de balbaiala penibila pe tema procesului comunismului, prevede publicarea pe Internet si sanctionarea publica a tuturor colaboratorilor fostei politii politice comuniste ajunsi astazi politicieni, diplomati, functionari publici, magistrati, juristi, profesori si jurnalisi. Ideea a fost propusa deja de catre ZIUA noului Colegiu al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si, in contextul avalansei de cereri din partea societatii civile, pare cea mai valabila. Civic Media a propus de asemenea CNSAS sa-i sustina eforturile de aflare a adevarului cu ajutorul unui grup de jurnalisti si istorici voluntari in cadrul operatiunii �Voci curatei. Demersul Civic Media va fi de altfel continuat saptamana viitoare printr-o noua actiune publica. (D.E.)
Campania "Voci curate" la Botosani
"Cartitele" din presa locala
Abia declansata campania "Voci curate" la Botosani, cativa jurnalisti vizati au si incercat sa minimalizeze importanta gestului lor de a fi fost informatori ai securitatii. Se incearca acreditarea ideii ca deconspirarea jurnalistilor informatori ar fi o diversiune prin care se vrea stigmatizarea unor oameni care, in noaptea botezului neocomunistilor, au devenit ingeri ai comunitatii si nu caini de paza ai societatii cum sunt numiti astazi reporterii la care garda veche priveste cu dispret. Chiar daca unii dintre ei depun eforturi pentru primenirea imaginii si purificarea trecutului, nu trebuie uitat ca au fost condeieri la portile iadului comunist. In atare conditii ne vedem nevoiti sa facem precizarea ca aceasta campanie locala nu este comandata de catre nimeni si nu vizeaza nici macar tavalirea in mocirla a carei crusta de 16 ani s-a spart. Pur si simplu am considerat ca este bine sa stim cine sunt cei care peste un deceniu s-au erijat in postura de profesori de jurnalistica, cei care, convertiti la neocomunism, au continuat sa intoxice opinia publica. Daca la nivel national scandalul creat de deconspirarea a doi sau trei jurnalisti informatori ai securitatii a facut mare valva, la Botosani situatia pare mult mai grava. Pe masura ce am patruns in miezul problemei, am ramas muti de uimire asa cum muti au ramas in prima faza si cei intervievati de noi. In cateva zile am putut afla nume, date, situatii, evenimente trecute si prezente care-ti produc fiori pe sira spinarii. Fiecare dintre noi, cetatenii acestui judet, banuiam cate ceva, dar niciodata nu am realizat cat de extinsa poate fi aceasta pecingene.
Miei si lupi in acelasi staul
La data de 20 iulie, Victor Roncea, coordonatorul Asociatiei Civic Media, a cerut CNSAS date si despre activitatea de colaboratori ai securitatii a jurnalistilor locali. Asa se face ca pe lista inaintata CNSAS apar numele unor jurnalisti care la vremea respectiva nici nu stiau cu ce se mananca jurnalistica. Alaturi de ei sunt, este drept, si nume de actuali jurnalisti care au toate sansele sa fi colaborat cu defuncta securitate. Pe lista de la CNSAS au fost inclusi directorii si redactorii sefi ai publicatiilor locale, asa cum au fost consemnati anul trecut in anumite evidente. George Lazar si Catalin Moraru de la Monitorul, Vasile Timofciuc si Liana Radu de la Actualitatea, Florentin Florescu de la Atitudinea, Traian Apetrei de la Viata, Ioan Rotundu si Minodora Politic fosti sefi ai Jurnalului, vor fi cercetati de CNSAS. Altii o sa mai urmeze. Pana la finalizarea verificarilor, noi am aflat alte amanunte care pur si simplu te ingrozesc.
Plutonul informatorilor
Din garda veche de jurnalisti botosaneni unii au continuat sa scrie la Clopotul, vechiul ziar din vremea regimului comunist, transformat succesiv in Gazeta Vega si Gazeta de Botosani. Unii dintre ei cred ca informatorii jurnalisti nu au fost rasfatatii regimului trecut si "nu merita sa fie umiliti si acum, pentru ca asa era atunci". Din filozofia lor de viata, dincolo de limbajul de lemn de care nu s-au debarasat nici acum, un singur lucru am acceptat. Si anume ca, pe langa ei, trebuie deconspirati si adevaratii securisti, cei care i-au recrutat pe ei, dar si pe altii din alte domenii. Directorul Teatrului Mihai Eminescu, Traian Apetrei, este jurnalist din toamna anului 1972. Acesta a recunoscut multe aspecte ale problemei in discutie. Dar, un lucru confirmat de investigatiile noastre ulterioare, Apetrei a spus ca majoritatea fostilor sai colegi de la Clopotul au fost, mai mult sau mai putin, informatori ai Securitatii. Ba chiar unii dintre ei au avut cariere militare ingemanate cu jurnalistica. Am incercat sa vedem si ce cred jurnalistii mai tineri despre jurnalistii proveniti din fostul viespar Clopotul.
"Trebuie sa iei toata gasca de la Clopotul"
Gabriel Balasa este unul dintre reporterii actuali care a lucrat pe la mai toate publicatiile locale si care, astfel, a avut posibilitatea sa adune informatii despre cei din breasla condeierilor la ziar. Balasa este acum redactor sef al saptamanalului Ziarul. "Daca vrei sa faci ceva in sensul acesta, te duci la Timofciuc, Hrusca, Apetrei si atat. Garda de la vechiul Clopotul, ca pustanii ceilalti au inceput sa scrie dupa 1992. Asta este alta treaba. Mai vorbeste cu Condrei, Olaru Nenati. Si eu as vrea sa spun, dar nu am ce sa scot. Toti erau implicati, in frunte cu Dumitru Ivan. Toti au fost baieti... Trebuie sa iei toata gasca de la Clopotul si, eventual, te duci la Florescu de la Monitorul. Dar acesta nu a scris inainte. Care sunt ceilalti banuiesc, dar nu pot sa-mi dau cu parerea. Iti dai seama ca scrii despre un fenomen intamplat inainte de 1990. Dar ma cheama la bara mai, la articolele 205, 206. Nu stiu cine ar avea curaj sa te ajute in documentarea ta. Nebun cum il stiu, poate doar Florescu sa mai spuna lucrurilor pe nume, dar ma indoiesc, nu ai cu cine, nu ai cum. Cei de la Clopotul erau pe departamente, iti spun sigur asta. Sper ca nu m-ai inregistrat si dupa aceea... ", a fost reactia lui Balasa. Reactia sa ne-a ambitionat si speram ca alti jurnalisti din noua generatie vor avea o alta atitudine.
Marturisirea
Cine sunt cei care aduceau osanale vechiului regim si ce au facut in ultimii 16 ani? Apetrei, ajuns consilier local independent, din loialitate declarata fata de fostii colegi informatori, nu a vrut sa dea nume, dar pana la urma a scapat un stol de porumbei din gura. Iata din marturisirea lui Apetrei despre influentarea vietii unor romani din America si Elvetia, sau ce ascultator al Europei Libere avea in grija securista: "Acum, pentru dumirirea dumneavoastra, oricare sef de unitate trebuia sa scrie ce face in delegatii sau despre conduita unui coleg. Dar la Botosani situatia poate ca era mai deosebita. Adica erau unii net departati de situatia asta, dar suficienti altii ca sa acopere cererea de informatii. Absolut tot ce misca in tara asta a fost supravegheat de serviciile secrete ale armatei", afirma Apetrei. Si continua: "Ti-am spus, asa era atunci... Aveam noi in judet un anume Ursachi. Acesta avea un frate poet prin America si o alta ruda care era nu stiu ce fel de popa prin Elvetia, pe la curtea regelui... Eu trebuia sa vorbesc cu botosaneanul nostru sa ia legatura cu poetul sa nu mai scrie nu stiu ce, trebuia sa stiu ce face preotul din Elvetia. Pe urma era Temneanu, Dumnezeu sa-l ierte. Acesta asculta Europa Libera. Eu trebuia sa spun cand si de ce asculta el la radio Europa Libera. Ti-am spus ca este delicat. Acum nu stiu ce ai sa poti face tu...stii ca si discutia asta a noastra este posibil sa nu fi ramas doar intre noi? Pai aici sunt sistemele de ascultare care cine stie daca nu sunt folosite si acum. Doar nu crezi ca totul este asa la voia intamplarii..."
Cum a fost urmarit Hrusca si ce informari si cum oferea la randul sau securitatii. Informatorii jurnalisti de la Botosani se cunosteau si cu altii de la Bucuresti, despre care noi am aflat inaintea celor de la Civic Media. In relatarile urmatoare vor fi incluse numele unor securisti, fosti procurori, sau actuali avocati. La Liceul Laurian spionii pionieri erau la tot pasul, spionandu-se unul pe altul. Opozantii regimului erau inchisi in trei penitenciare, doua la Botosani si unul la Dorohoi, unde erau torturati de adevaratii criminali pentru a stoarce informatii de la ei. Unii dintre securisti se intalnesc acum pe strada cu jurnalistii informatori, se cunosc, se saluta si... atat. Sau poate nu! (Marian MOROSAN)
Spionii Securitatii la Radio Europa Libera
Intr-un interviu acordat ziarului "Romania libera", Anneli Utte Gabanyi (foto), expertul pentru Romania al Institutului German de Afaceri Externe (SWP), a declarat, referindu-se la deconspirarea jurnalistilor care au colaborat cu fosta Securitate, ca, desi in cazul ziaristilor "nu exista legi ale lustratiei, jurnalistii sunt o prada vanata pretutindeni si in tarile democratice, dupa cum am putut vedea in cazul jurnalistilor spionati de BND prin intermediul colegilor lor. Au surse importante, iar serviciile vor, desigur, sa afle cine le-a furnizat acele informatii". Gabany, originara din Romania a lucrat incepand din 1969 pana in 1987 la biroul din M�nchen al postului de radio finantat de Agentia Centrala de Informatii Radio Free Europe (Radio Europa Libera), ajungand sa ocupe pozitia de sef al Sectiei de Cercetari a postului. Referindu-se cel mai probabil la aceasta perioada, Gabanyi a mentionat pentru "Romania libera": "Si eu am fost spionata de un coleg, care fusese santajat de Securitate din cauza ca era homosexual. Era foarte greu sa te opui si foarte periculos". Speculatii despre agentii Securitatii la departamentele in limba romana ale posturilor de radio Europa Libera, Deutsche Welle, Radio France International, BBC sau Vocea Americii au existat intotdeauna. Iata cum lista Civic Media depusa la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii privind cercetarea formatorilor de opinie face sa reapara vechi controverse, care, cu aceasta ocazie, pot fi clarificate. (D.E.)
"Voci curate la ZIUA"
Cotidianul ZIUA a decis, in urma cu o saptamana, ca fiecare redactor sa semneze o declaratie olografa prin care sa raspunda la urmatoarele intrebari:
1. Am colaborat / nu am colaborat sub orice forma cu Securitatea pana in 1989;
2. Am colaborat / nu am colaborat sub orice forma cu unul dintre serviciile secrete dupa 1989.
In edita de vineri a cotidianului ZIUA am publicat rezultatele acestui demers. Raspunsurile jurnalistilor pot fi lecturare si pe internet la adresa noastra www.ziua.ro
Dupa ce Valentin Hossu Longin a recunoscut ca a colaborat cu securistii fara sa semneze, totusi, un angajament cu Securitatea, Lucia Hossu Longin, celebra realizatoare de emisiuni tv, ne-a trimis o scrisoare pe care o prezentam integral.
Sunt pentru limpezirea societatii romanesti cu orice sacrificii
Cateva nume de jurnalisti si de oameni politici au fost devoalate de CNSAS sau au recunoscut ca au facut servicii fostei Securitati.
Oricat de dureroase si de socante ar fi aceste marturii, ele sunt vitale pentru societatea noastra.
In unele familii s-au produs adevarate drame. Dincolo de ele, as vrea sa cer colegilor mei jurnalisti care au colaborat cu Securitatea sa-si asume gestul facut in trecut. Nimeni nu i-a obligat, am trait acele vremuri si spun ca nimic in lumea aceasta nu putea sa-i determine a deveni slujbasi ai fostei securitati. Spuneai Nu si ramanea Nu. Am spus Nu si am patimit mai departe.
Orice argumente s-ar invoca, care tin de natura opresiva, totalitara a sistemului, nu stau in picioare. Puteai sa refuzi si consecintele erau nesemnificative. Nu mai plecai in strainatate o vreme, nu promovai, nu te agresau sefii... Cei mai santajati au fost fiii fostilor detinuti politici. Multi au cedat presiunilor. Este cazul ziaristului V.H.L; cu un parinte condamnat la munca silnica pe viata, dupa ce a trecut printr-un proces public, ca un linsaj, si a fost azvarlit in strada cu familia, din propria casa - nu avea dreptul, sub nici o forma, sa accepte colaborarea cu cei ce i-au condamnat tatal.
Cei care au tratat cu usurinta gestul de a semna angajamente vin astazi si cu aceeasi inconstienta declara ca au fost obligati sa o faca.
N-au fost obligati. N-au rezistat hartuielilor si amenintarilor. Au fost mai slabi. Putem sa-i intelegem, daca macar acum spun adevarul. Oricate drame si lacrimi ar produce asemenea colaborari, iesite ca untdelemnul deasupra apei, trebuie sa stim adevarul. (Lucia HOSSU LONGIN)
Gemenii Kaczynski demasca securistii Poloniei
Spre deosebire de alte state ale fostului bloc sovietic, precum Cehia sau Germania (fosta de Est), care au decis sa faca lumina in privinta trecutului comunist, Polonia, ca de altfel si Romania, a trenat pana acum deschiderea arhivelor politiei secrete si ale altor servicii speciale, in virtutea unui acord politic la care au ajuns, dupa caderea comunismului, in 1989, opozitia din acea vreme - reprezentata de sindicatul Solidaritatea - si partidele aflate la putere. Partidul de dreapta, Lege si Justitie, venit la putere in toamna anului trecut, a decis insa ca lucrurile nu pot continua asa la nesfarsit. Gemenii Lech si Jaroslaw Kaczynski - primul in calitate de sef al statului, al doilea prim-ministru - au dat bice procesului de adoptare a actului normativ prin care au pornit mult promisa revolutie morala in Polonia. Rezultatul a fost ca, in aceasta luna, Parlamentul din Varsovia a adoptat legea privind deconspirarea celor care au colaborat cu fosta Securitate. Legea obliga toti alesii, inaltii functionari si magistratii, nascuti inainte de data de 1 august 1972, dar si diplomatii, profesorii, avocatii, notarii, jurnalistii si administratorii intreprinderilor de stat, sa isi faca publice dosarele, daca le detin, pastrate in arhivele Securitatii poloneze - SB. Concret, cei vizati vor trebui sa se adreseze Institutului Memoriei Nationale (IMN), iar aceasta institutie va publica dosarele lor pe internet, precum si o lista nominala cu toti fostii functionari ai SB.
27.000 de indezirabili
Dupa acest pas, toti polonezii care vor fi considerati fosti colaboratori, chiar si cei care ar putea omite sa adreseze cererile catre IMN, risca sa fie debarcati din posturile pe care le detin. In cazul in care unele persoane vor avea nemultumiri fata de verdictul pe care il vor da istoricii din IPN, acestea se vor putea adresa Justitiei. Presa de la Varsovia noteaza ca, dupa adoptarea noii legi, care nu a fost primita cu entuziasm de toti polonezii, aproximativ 27.000 de persoane au motive serioase sa isi faca griji. Mai ales dupa ce acuzatiile de colaborare cu SB au provocat luna trecuta demisia ministrului de finante Zyta Gilowska si au zguduit Biserica catolica.
Publicatia Times noteaza, intr-un articol pe marginea schimbarilor aduse de noua putere de la Varsovia, ca, pentru reusita procesului de deconspirare a celor care au colaborat cu fosta securitate, precum si in vederea demascarii polonezilor care au facut compromisuri morale, la conducerea televizunii de stat de la Varsovia a fost instalat, de curand, un jurnalist care si-a castigat faima prin actiunile sale pentru demascarea colaboratorilor fostului regim comunist. Demersul gemenilor Kaczynski, desi criticat de unele voci, care cred ca noua lege nu este decat o arma de santaj politic, este considerat vital de comentatorii ce apreciaza ca, astfel, Polonia se poate curata de trecutul comunist.
Serviciile secrete militare si diplomatii, la "Nufarul"
Cateva sute de mii de polonezi vor fi vizati de revolutia morala a gemenilor Kaczynski. Totusi, de prevederile noului act normativ au scapat preotii catolici, dintre care peste 10% au colaborat cu serviciile fostului regim, dupa cum a indicat IPN. Aceasta lege, care a avut o varianta in 1972, trebuie sa obtina si aprobarea Senatului si a sefului statului, lucru care nu pare sa ridice nici un fel de problema.
Pentru noul premier polonez "curatenia" nu se opreste aici. La finele saptamanii trecute, Jaroslaw Kaczynski a trecut la epurarea serviciilor secrete militare (WSI), din care fac parte si in prezent fosti functionari comunisti. Demersul premierului polonez a fost considerat ca justificat, avand in vedere ca in randul acestor servicii se afla aproximativ 1.800 de spioni militari, dintre care unii lucreaza in prezent cu Coalitia din Irak si din Afganistan. Curatarea diplomatiei de ex-comunisti se afla de asemenea printre prioritatile Guvernului conservator. Acestia deja se revolta sugerand ca epurarea lor este cauzata de atitudinea "pro-europeana" a acestora. O atitudine observata de altfel si la Bucuresti, unde, oricum, cererea Ministerului de Externe (MAE) de a fi cercetati diplomatii de catre CNSAS a venit dupa 16 luni de la instalarea noului Guvern, in urma presiunilor presei, societatii civile si a catorva politicieni preocupati de soarta MAE. Astfel, ZIUA a sprijinit de la inceputul anului trecut initiativele academicianului Eugen Mihaescu, vice-presedintele Comsiei pentru Politica Externa a Senatului, care vizau curatarea diplomatiei de securisti, atragand aversiunea si discriminarea din partea forurilor MAE. (Luciana POP)
 Comentarii: 4 Afiseaza toate comentariile  
Ce "liniste" e in tarisoara noastra draga dupa ce aruncam in fata "cerneala"...   de Changeman
Cam putin din "aventurile" proprii !!!   de enzo
Basescu n-o avea vre-un frate geaman , sa inceapa si el actiunea polonezilor ?   de mikele durul
Doamnei Lucia Hossu Longin   de Changeman
A r h i v a
  Puii Vulpii    8 comentarii
  PD nu recunoaste decizia Birourilor Permanente    2 comentarii
  Degeratu desfiinteaza proiectul Legii Securitatii propus de Guvern    5 comentarii
  Stabilizarea    1 comentariu
  Basescu a promis trupe pentru Liban    23 comentarii
  ONU trimite "castile albastre"    7 comentarii
  Axa reunita la Washington    1 comentariu
  Israelul a mobilizat inca 30.000 de rezervisti    37 comentarii
  Bush chemat sa ajute Catedrala Sf. Iosif    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Singura urmasa a Elenei Lupescu acuza (3036 afisari)
 Intrecere pentru suspendarea presedintelui (2704 afisari)
 Informatorii ies la iveala (2691 afisari)
 Puii Vulpii (2162 afisari)
 De ce coalitie anti-Basescu? (2010 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02221 sec.