Cristian UNTEANU 

Viitorul va arata ca politica asasinatelor nu se va sfarsi odata cu Hamas. Liderii Hamas doresc sa fie martiri si nu sunt inspaimantati de moarte. Jihadul va continua pana cand fie vom invinge, fie vom deveni martiri. Seicul A. Yassin "Ati vrut razboi deschis. Am intrat in razboi deschis" Seicul Hassan Nasrallah Ceea ce se petrece acum in Orientul Apropiat arata ca sperantele pentru o solutie diplomatica aducatoare de echilibru si pace in zona nu au fost altceva decat visurile geo-politice ale unor planificatori americani ce-si doreau sa gaseasca un "exit" cat mai elegant dintr-un Irak democratic, pasnic, model de urmat pentru toate statale arabe din zona. Calcul prost facut, dramatic de naiv aplicat in practica, ducand la aparitia unor structuri de putere despre care toata lumea stie ca nu vor dura nici cateva ore dupa plecarea trupelor coalitiei. De ce? Pentru ca, in subteran, in intreaga lume islamica, au continuat sa circule relativ nestingherite, fluidele unei revolte profunde, ferme, bine articulate ideologic, impotriva Statului Israel, a sustinatorilor si finantatorilor sai, in principal SUA, precum si un refuz cel mai adesea extrem de sincer la adresa valorilor spirituale si comportamentale ale civilizatiei occidentale. Aceasta in conditiile in care lumea islamica a ramas, pana in acest moment, singura zona compacta in care sentimentul religios isi pastreaza absolut intacta nu numai forta de persuasiune sufleteasca, ci si capacitatea de a influenta direct, imediat, intr-o proportie incredibil si inexplicabil de mare pentru mintile noastre europene, viata de fiecare zi a comunitatilor. Cele mai multe, covarsitor de multe, traind si acum in aceeasi saracie ancestrala care se invecineaza in foarte multe cazuri cu mizeria profunda. Acestea sunt conditiile in care au avut si au atata audienta miscarile de tip Hamas sau Hezbollah. De mult ele au trecut de la nivelul nucleelor armate la cel de retea infiltrata national si conexata in plasa de paianjen care pare sa acopere acum intreg Orientul Apropiat. Cu multiple extensii in alte zone ale lumii. Mare atentie, in acest context, la mesajul israelian care a anuntat ca obiectivul actiunilor sale armate este recuperarea celor doi militari luati ostatici, dar si distrugerea bazelor Hezbollah. Baze de unde? Doar din Liban? Sau si taberele de antrenament din Siria, Iran, sudul Afganistanului si zona de frontiera cu Pakistanul? Sau si mai departe, in zona Maghrebului? In ce moment si, mai ales, cum va fi legata aceasta actiune de altele posibile impotriva Hamas si a celorlalte militii din Palestina, dar si a sustinatorilor Hamas din alte tari arabe? Israelul nu este nici pe departe adeptul tipului de joc american cu Bush clamand in fata echipelor de televiziune, in sceneta celebra de pe port-avion" ca "Am invins!" pentru ca, mai apoi, trupele sale si ale aliatilor sa intre in mixerul teribil al atentatelor zilnice, de neoprit si castigand mereu puncte pe scara ororii. Este clar ca, odata inceputa, misiunea asta va merge pana la capat. Unde va fi el, cum va fi finalizat, iata intrebari la care nimeni nu are acum un raspuns. Nu fiindca nu l-ar cauta cu disperare, ci fiindca toata lumea este constienta de adevarul dramatic al ecuatiei desenate de vorbele parintelui spiritual al Hamas, seicul Yassin. Israelul nu mai poate da acum inapoi. Dar, macar teoretic, pana unde poate merge? Pai, practic vorbind, totul depinde de aliantele care pot sa apara si de sprijinul international de care se va bucura o operatiune de tip regional de curatare a retelelor teroriste existente. Sigur ca americanii au propria lor agenda si ar putea sa raspunda unui apel de ajutor din partea Israelului in clipa in care armata ar putea sa atinga zonele maxime de dispersie si fara sa vrea sa foloseasca mijloacele finale ale atacului nuclear. Ar mai putea exista si varianta formarii unei alte "Coalitii a vointei", cu o parte din trupele din Irak sau folosind bazele militare existente acolo, combinate cu cele din Israel, ceea ce ar permite scoaterea din ecuatie a Turciei, marea necunoscuta islamica in caz de conflict major. Dar sansele de pace? Ce va face ONU in afara de rezolutii? Trupe de mentinerea pacii nu prea are pe care frontiera sa trimita, din moment ce tinta sunt organizatii teroriste si nu alte state. Ar putea, in schimp, sa autorizeze misiuni de tip Kosovo, socotind ca poate fi invocat dreptul comunitatii internationale de a actiona pentru a preveni o tragedie umanitara. Dar pentru asta ar trebui sa se recunoasca oficial, conform "doctrinei Kouchner", ca in Liban exista o tragedie umanitara... In mod ciudat, evenimentele de acum par sa-i dea dreptate lui Putin care a sustinut de ani de zile, in toate capitalele occidentale, ca problema cecena nu era niciodata de nerespectare a drepturilor omului, din moment ce adevaratii inamici erau teroristii si organizatiile lor criminale. Unica solutie fiind folosirea fortei. Si, intamplator, tot in aceste zile, mor liderii ceceni ca mustele... Ar mai exista o mica, minuscula problema: sprijinul opiniei publice internationale, foarte divizata acum pe tema interventiei in Irak. Dar daca, urmare a ce se intampla acum, va creste pretul petrolului pana la cifra de 100 de dolari barilul, considerata momentul de intrare in fibrilatie a economiei nationale, omul de rand va sta in fata pompei de benzina inchise si va cauta un vinovat. Iar daca va fi convins ca teroristii si fundamentalistii islamici sunt de vina, atunci solidaritatea reactiei poate fi la fel de enorma ca in zilele de dupa atacul de la Pearl Harbour. Dar cine spune ca istoria se repeta? Si daca spune, cine zice ca are si dreptate?