Ion Bogdan LEFTER 

Ion Antonescu, Constantin Brancusi, Carol I, Nadia Comaneci, Alexandru Ioan Cuza, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Richard Wurmbrand: iata lista celor 10 "finalisti" ai proiectului/programului/campaniei "Mari romani". E un "format" (adica o "formula" - asa se traduce englezescul "format") lansat(a) de BBC, aplicat(a) pana acum in Marea Britanie, Germania, Franta, SUA, Finlanda, Canada, Olanda, Republica Ceha si Africa de Sud. Peste tot, publicul a fost indemnat sa voteze, prin proceduri diverse (vot telefonic, electronic, prin expediere de cupoane publicate in presa etc.), astfel incat s-au obtinut, mai intai, cate 10 "finalisti", apoi cate un "castigator": "cel mai mare britanic", "cel mai mare german" s.a.m.d. La noi, dupa prima etapa, avem lista de mai sus. Hazardul alfabetic a facut ca ea sa inceapa cu o figura controversata a istoriei nationale, un militar patriot, dar nationalist, devenit criminal de razboi, si sa se incheie cu un pastor ca si necunoscut publicului larg. Operatiunea continua. Se voteaza in turul al doilea. "Cel mai mare roman" va fi dezvaluit pe 21 octombrie. Cateva observatii generale despre proiect. E - evident - un soi de "concurs de popularitate", nu o selectie riguroasa de valori. Mizanscena include si interventia unor personalitati publice, invitate sa-si dezvaluie optiunile proprii in emisiuni televizate, dar votul e deschis, poate interveni oricine. Rezultatul a fost un amestec aiuritor de nume: in clasamentul primilor 100 "mari romani", dezvaluit atunci cand au fost anuntati "finalistii", au intrat politicieni, oameni de cultura, sportivi, sarlatani si altii, unii foarte prestigiosi, multi controversati, cativa de-a dreptul ridicoli in context. A putut fi votat oricine, drept care, mai in gluma, mai in serios, concetatenii nostri au propus personaje doar lor cunoscute, eventual dintre rudele mai merituoase, dintre vecini sau dintre colegii de serviciu. Parada figurilor din "top 100" a etalat succesiuni deconcertante, dupa un voievod sau un scriitor clasic venind la rand, o treapta mai sus, un sportiv al zilelor noastre sau un cantaret lansat nu demult. Un fel de caleidoscop cu chipuri stravechi ori recente, un "almanah" vesel, o aglomeratie pestrita. Ca-n viata, adica. Ceea ce era firesc sa se intample, date fiind regulile de vot. N-are nici un rost sa ne aratam scandalizati ca mari valori ale istoriei si ale culturii nationale n-au prins selectia finala sau ca in "topul 100" apar jenant de jos, daca nu cumva lipsesc cu totul: e vorba doar despre un joc, despre un soi de loterie a numelor, spre alimentarea pasiunilor sau doar a amuzamentului participantilor. Un TV-show cu mituri si fantasme din imaginarul autohton. E adevarat ca proiectul a selectat, in aproape toate tarile in care s-a mai organizat, castigatori dintre figurile importante ale istoriilor nationale, precum Churchill, Adenauer, de Gaulle, Ronald Reagan sau Nelson Mandela, dar "cel mai mare belgian" a iesit un cantaret, Jacques Brel, iar "cel mai mare olandez" - Pym Fortuin, nationalistul "charismatic" ucis acum cativa ani, pe cand se afla in plina ascensiune politica. Mai seriosi decat belgienii, americanii l-au plasat pe Elvis Presley doar pe locul 8, urmat - ce-i drept - de prezentatoarea de talk-show Oprah Winfrey. In Franta, comicii Coluche si Bourvil i-au devansat pe Hugo si pe Moli�re. Ciclist Eddy Merckx, tot in Belgia, sau hocheistul canadian Wayne Gretzky au prins si ei "finalele". Din pacate, rezultatele romanesti nu par relevante nici macar ca test de popularitate. Clasarea intre primii 10 a pastorului Wurmbrand dovedeste ca mobilizarea unui numar relativ mic de votanti (statistic vorbind) a fost suficienta pentru a promova anumite nume. Suntem in domeniul presupunerilor, fiindca organizatorii n-au anuntat si punctajele obtinute in clasament, insa pentru Wurmbrand n-aveau cum sa se pronunte mai mult de cateva mii - poate doar sute - de votanti disciplinati. (Un detaliu semnificativ: aceleasi persoane au putut expedia mai multe taloane sau voturi electronice...) Meritul calificarii in "finala" scade in consecinta, ca si gravitatea aparitiei intre primii 10 sau 100 a unor nume de care ar trebui mai degraba sa ne fie rusine decat sa ne atate mandria "patriotica". Totusi, ramane regretul ca, intr-o tara care, in absenta unei vechi istorii glorioase, s-a construit in ultimele doua secole pe mituri culturale, in primul rand literare, doar Eminescu a patruns in "finala". Ca si tristetea ca poate da asemenea roade insistenta cu care au fost rulate in cei peste 16 ani de postcomunism nume precum cel al dictatorului criminal Antonescu sau al lui Eliade, savant meritoriu si bun scriitor, dar ideolog extremist, pro-legionar in tineretea de care nu s-a delimitat niciodata. Acesta din urma e celebrat - vai! - de catre Institutul Cultural Roman, care a proclamat 2006 "Anul Eliade" (nu pentru implinirea vreunui centenar, ci pentru... 20 de ani de la moarte). Bine ca nu se prea stie in lume despre ce e vorba si nici "Anul" respectiv nu va face mari valuri, deci nu ne vom face de ras decat pe ici, pe colo. Dar daca si prin oarecari puncte esentiale?...